Discurs istoric al Comandantului Suprem al Forţelor Aliate NATO, generalul american Alexus Grynkevich, la Forumul de Securitate de la Varşovia.
Teoria Victoriei asupra Rusiei, dacă vom fi atacaţi
Vă mulțumesc și bună ziua tuturor. Mă bucur să revin la Varșovia alături de dumneavoastră, într-un loc în care descurajarea și apărarea sunt luate în serios și unde faptele se aliniază cu vorbele.
De la aderarea sa la NATO în 1999, Polonia a dat dovadă de un spirit exemplar. Astăzi, Polonia continuă să fie un lider prin investiții istorice în domeniul apărării, prin angajamentul față de o bază industrială extinsă, prin modernizarea rapidă a forțelor armate și prin concentrarea asupra rezilienței societale în fața unui mediu de securitate complex și instabil.
Aderarea Poloniei la NATO în 1999 a reprezentat o reafirmare a suveranității sale. Liderii polonezi de la acea vreme vorbeau despre hotărârea națiunii de a-și alege propriul destin, iar intrarea în Alianță reflecta angajamentul lor de a proteja poporul și teritoriul Poloniei.
Pentru noi, acea decizie ar trebui să evidențieze clar ce este NATO și care este rațiunea sa de a exista. Ne reamintește că NATO este o alianță defensivă, creată pentru a menține pacea. Prin urmare, nu avem planuri, intenții sau ambiții care să depășească protejarea propriilor cetățeni și apărarea teritoriului nostru.
Cu toate acestea, nimeni nu ar trebui să confunde caracterul nostru defensiv cu slăbiciunea sau cu lipsa de hotărâre. Prin forța noastră colectivă, urmărim să descurajăm agresiunile și să menținem pacea. Însă, dacă cineva ar fi suficient de nesăbuit încât să ne atace, vom lupta. Vom opri atacul și vom împiedica atingerea obiectivelor agresorului, oricare ar fi acestea. Pe scurt, ne vom asigura că orice atac împotriva oricărui aliat se dovedește a fi complet inutil.
În această după-amiază, vă voi prezenta modul în care realizăm acest lucru – ceea ce eu numesc „Teoria victoriei”. Această teorie presupune o strategie de apărare bazată pe negarea succesului agresorului, o abordare strâns aliniată cu strategia Alianței – conceptul cunoscut sub numele de „Descurajarea și apărarea spațiului euro-atlantic” (DDA). Așadar, deși am numit-o „teoria mea”, ea reprezintă mai mult decât atât. Se bazează pe o strategie agreată de toate cele 32 de state aliate; prin urmare, ne reprezintă și ne include pe toți. Cu alte cuvinte, este „Teoria noastră a victoriei”.
Înainte de a detalia această teorie, permiteți-mi să clarific un aspect esențial. Nu consider că un conflict este iminent sau inevitabil. Nu este cazul. Contribuim la evitarea conflictelor prin enunțarea clară a intențiilor noastre defensive și prin menținerea unor canale de comunicare deschise, menite să soluționeze neînțelegerile și să încurajeze transparența.
Însă descurajarea conflictelor necesită, de asemenea, o capacitate de luptă adecvată, iar această pregătire presupune planificarea în funcție de scenarii posibile, nu doar de cele probabile. Așa cum afirma primul președinte al Americii, George Washington, cea mai eficientă modalitate de a păstra pacea este pregătirea pentru război. Sau, după cum o exprimă actualul președinte american, este vorba despre pace prin forță. În cazul NATO, această forță provine din unitatea a 32 de națiuni.
Un punct forte esențial al Alianței noastre este avantajul decizional. Monitorizăm și analizăm mediul de securitate printr-o structură complexă și stratificată de informații, furnizate de mijloace de colectare din surse multiple care generează volume uriașe de date. Utilizăm aceste date pentru a obține perspective cruciale, folosind algoritmi avansați pentru a interpreta informațiile primite. Rezultatul fundamental este o înțelegere aprofundată a mediului strategic și operațional.
Acest lucru înseamnă că este puțin probabil ca Alianța să fie luată prin surprindere. Vom detecta din timp un eventual atac, ceea ce ne va oferi răgazul necesar pentru a evalua intențiile adversarului și a ne repoziționa rapid forțele. Prin aceste acțiuni, urmărim să descurajăm agresiunea, dar ne și pregătim să respingem orice atac potențial, inclusiv pe cele care vizează ocuparea și menținerea controlului asupra teritoriului NATO ca fapt împlinit. Pe scurt, ne pregătim să ne îndeplinim misiunea supremă: apărarea populației și a teritoriului nostru.
Pentru a ne sprijini în realizarea acestui obiectiv, am elaborat „Teoria Victoriei”. În ultima vreme, unii au numit-o „plan” – însă nu este un plan, cel puțin nu în sensul militar al termenului.
Mai degrabă, Teoria Victoriei oferă Alianței o viziune comună asupra modului în care obținem succesul în domeniul descurajării și al apărării. Ea reflectă „intenția comandantului”, ajutându-ne să ne concentrăm forțele armate asupra sarcinilor esențiale de luptă și să demonstrăm capacitatea de a le executa, astfel încât să asigurăm o descurajare eficientă. Totodată, se bazează pe o evaluare realistă a amenințărilor cu care ne confruntăm și pe lecțiile desprinse din conflictele moderne din Ucraina și Orientul Mijlociu.
Prin urmare, Teoria Victoriei este simplă.
Vom bloca atacul inițial.
Dacă atacul continuă, îi vom diminua forța de impact și vom opri înaintarea inamicului.
Iar dacă va fi necesar, vom zdrobi forțele inamice și sistemul operațional de luptă mobilizat împotriva noastră.
Pentru a bloca inamicul, forțele noastre terestre se vor deplasa spre punctul de contact și vor contracara decisiv orice asalt inamic. Prin manevre tactice, vom imobiliza formațiunile inamice și vom împiedica ocuparea teritoriului Alianței. Forțele terestre vor ataca și vor distruge trupele inamice aflate în ofensivă, însă nu vor acționa singure.
Forțele noastre aeriene și navale, în strânsă cooperare cu forțele spațiale și cibernetice, vor obține rapid libertatea de manevră. Asigurând rapid superioritatea aeriană și maritimă în zona de operațiuni, aceste forțe vor lovi cu masă și precizie, privând inamicul de capacitatea de a-și menține pozițiile.
După această blocare inițială, vom contracara și vom slăbi orice acțiune ofensivă ulterioară sau în desfășurare îndreptată împotriva noastră. Prin utilizarea unor senzori avansați, sisteme autonome și forțe capabile să acționeze în mai multe domenii, vom împiedica inamicul să genereze avânt sau să preia inițiativa. Aplicarea sincronizată a efectelor în mai multe domenii, până la nivel tactic, va copleși formațiunile inamice aflate în contact, iar înaintarea acestora – dacă va mai continua în acel stadiu – va stagna și mai mult.
În cazul în care adversarul ar decide să intensifice atacul sau să angajeze rezervele, vom distruge sistemul de luptă îndreptat împotriva noastră. Aceasta include nu doar forța de atac propriu-zisă, ci tot ceea ce sprijină, susține sau controlează acea forță.
Pentru a realiza acest lucru, vom combina muniții de precizie de înaltă performanță și eficacitate ridicată cu o masă copleșitoare de sisteme accesibile și scalabile. Vom exercita o presiune constantă și implacabilă – atât cinetică, cât și non-cinetică – acționând simultan și integrat în toate domeniile: terestru, aerian, maritim, spațial și cibernetic. O astfel de abordare va dezarticula sistemul inamic și va duce la înfrângerea sa fragmentată. Formațiunile inamice vor fi lipsite de posibilitatea de a primi întăriri. Comandanții inamici nu își vor mai putea controla forțele, iar capacitățile de luptă și de sprijin ale inamicului vor fi diminuate și distruse.
Prin punerea în aplicare a strategiei descrise, nu urmărim să provocăm adversarului o înfrângere strategică, nici nu este necesar să facem acest lucru. Scopul nostru este, mai degrabă, să oprim orice atac în fașă și să împiedicăm inamicul să ne cucerească și să ne ocupe teritoriul. Atingerea acestui obiectiv necesită înfrângerea tactică și operațională a forțelor îndreptate împotriva noastră, dar nimic mai mult.
Distrugem sistemul de luptă care ne atacă pentru a-l face incapabil să continue atacul. Sau, folosind terminologia lui Clausewitz, îl forțăm să atingă punctul culminant; cu alte cuvinte, îi degradăm capacitățile până în punctul în care nu mai poate îndeplini funcțiile specifice luptei.
Tocmai acest aspect al teoriei noastre privind victoria – o teorie bazată pe acțiuni decisive, dar orientate întotdeauna spre o apărare prin negarea obiectivelor inamicului (DDA) – ne permite să ne menținem într-o poziție favorabilă în ceea ce privește escaladarea conflictului. De vreme ce trebuie doar să lovim sistemul care ne atacă și o facem exclusiv pentru a-l împiedica să-și atingă obiectivele, nu avem niciun motiv și niciun interes să escaladăm conflictul.
Prin urmare, responsabilitatea escaladării ar reveni în întregime agresorului. El – și numai el – ar purta întreaga povară morală, politică și strategică a deciziei de a recurge la o astfel de măsură. În acest context, trebuie să ne asigurăm că adversarul înțelege că deținem avantajul și că o eventuală escaladare nu ar face decât să-i înrăutățească poziția, atât din punct de vedere militar, cât și politic.
Iar dacă un adversar ar amenința cu escaladarea prin gesturi de intimidare militară, sau dacă ar decide efectiv să escaladeze conflictul, acest lucru nu ne va dezbina Alianța. Dimpotrivă, ne va uni și mai strâns. Trebuie să ne găsim încrederea în capacitatea noastră de a genera efecte de mare amploare și în avertismentul implicit că putem contracara orice mișcare a inamicului pe scara escaladării. Aceiași factori ar trebui să determine orice adversar să reflecteze serios înainte de a acționa. Văzând o Alianță unită, puternică și pregătită, aceștia ar trebui să realizeze rapid că riscurile și costurile militare ale escaladării sunt prea mari.
Așadar, având în vedere această „Teorie a Victoriei” – această viziune asupra modului în care obținem victoria – care sunt pașii următori? La nivelul întregii Alianțe, luăm măsuri pentru a pune în practică această teorie și pentru a maximiza gradul de pregătire a forțelor noastre. În caz de atac, suntem pregătiți să luptăm imediat, dar nu ne complacem în autosuficiență. Vom continua să ne pregătim și să ne antrenăm în fiecare zi; vom fi mai pregătiți mâine și și mai pregătiți poimâine.
Pregătirea pentru a lupta conform acestei Teorii a Victoriei vizează, desigur, în primul rând victoria în apărare. Însă demonstrarea gradului nostru de pregătire este esențială și pentru prevenirea conflictelor. Astfel, a arăta că suntem gata să acționăm conform Teoriei Victoriei este crucial și pentru a reuși în domeniul descurajării.
Și, fiind o Alianță defensivă, trebuie să fie clar pentru toți că menținerea unei capacități de descurajare eficiente și credibile este exact obiectivul nostru.
Fiecare activitate, fiecare exercițiu și fiecare zlot, euro, dolar, liră, livră sau coroană pe care le investim contribuie la acest demers. Teoria noastră a Victoriei ne permite să ne concentrăm eforturile – să demonstrăm că suntem pregătiți să blocăm, să atenuăm și să distrugem capacitățile inamice.
Prin urmare, forțele noastre terestre dislocate în avanposturi pe Flancul Estic se vor antrena și își vor demonstra capacitatea de a bloca orice atac.
Forțele noastre aeriene și navale se vor antrena și vor demonstra capacitatea de a obține și menține libertatea de manevră, precum și de a genera efecte în mai multe domenii operaționale pentru a contracara și mai eficient orice atac.
Vom investi atât în capacități de lovire de precizie cu rază lungă de acțiune – de la sisteme sofisticate până la soluții accesibile –, cât și în rețele de senzori și într-o infrastructură digitală integrată de luptă (cloud militar), pentru a ne consolida capacitatea de a distruge sistemul de luptă al oricărui adversar – făcându-l ineficient și incapabil să continue atacul. Investițiile noastre conjugate în nivelul de pregătire și în capacități ne ajută să fim pregătiți pentru apărare, dar – și mai important – reprezintă totodată cel mai bun mijloc de a evita necesitatea de a recurge la aceasta. Obiectivul nostru primordial este descurajarea, adică evitarea conflictului.
Această descurajare se realizează prin demonstrarea forței și comunicarea fermității noastre, fără a recurge la provocări.
NATO nu urmărește un conflict armat cu nimeni. De altfel, în calitate de comandant general al forțelor operaționale NATO, punerea în aplicare a „Teoriei Victoriei” pe care am prezentat-o astăzi ar presupune să emit ordine pe care sper să nu fiu nevoit să le dau vreodată. Alianța noastră există pentru a menține pacea. Însă să nu existe nicio îndoială: dacă va izbucni un război, vom bloca și vom contracara orice atac, iar apoi – dacă agresiunea nu încetează – vom zdrobi forțele care ne atacă.
Suntem antrenați și pregătiți. Și vom fi și mai pregătiți astăzi, mâine și în fiecare zi care va urma. Suntem astăzi aici, împreună în Polonia, mai puternici ca niciodată, uniți de viziunea noastră comună asupra unei Alianțe mai echilibrate, mai pregătite și cu o capacitate de luptă sporită. Știm cum vom lupta dacă va fi nevoie și știm că vom învinge.
Iar împreună, ne vom asigura că orice adversar care ia în calcul atacarea Alianței noastre ajunge la singura concluzie care contează: „Nu astăzi”.
