Monday, August 17, 2026
30 C
Bucharest

Ponta : “Basescu in locul lui Gica Popescu”

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a participat, miercuri, la un miting electoral în comuna Dobrun, din judeţul Olt, la sfârşitul reuniunii el adresându-se unui susţinător din mulţime care îl interpelase, spunându-i: “Băsescu în locul lui Gică Popescu. Aşa facem”.

gica-popescu Basescu-bani

Ponta a mers, miercuri, în comuna Dobrun din judeţul Olt, unde a obţinut cel mai mare scor la primul tur al alegerilor prezidenţiale, fiind ales de 95% din alegători.

Mitingul electoral a avut loc în faţa primăriei din localitate, unde Ponta a vorbit aproximativ cinci minute în faţa celor o mie de localnici.

După ce a terminat discursul, Ponta a fost interpelat de un susţinător care stătea în faţa scenei. “Băsescu în locul lui Gică Popescu. Aşa facem”, i-a răspuns Ponta, după care a coborât de pe scenă, alături de Liviu Dragnea şi Paul Stănescu.

În drumul său spre autocarul de campanie, care îl aştepta pentru a se deplasa către Slatina, Ponta a vorbit cu un alt susţinător, căruia i-a transmis acelaşi mesaj: “Băsescu în locul lui Gică Popescu”.

Ponta şi-a încheiat discursul cu parafrazarea unui cântec al lui Tudor Gheorghe: “Aici este ţara mea şi nemaul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea, aici vreau eu să trăiesc”.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, actual candidat la Preşedinţie, afirma, la 12 mai, că dacă ar fi preşedinte, l-ar graţia din prima zi pe fostul fotbalist Gheorghe Popescu.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 martie, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, în Dosarul Transferurilor. Fostul component al echipei naţionale a României este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Hot this week

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...
00:06:57

NATO Allies united in supporting Ukraine

NATO Allies united in supporting Ukraine https://www.youtube.com/watch?v=jwiKTFP8bFw

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei   În formele avansate...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img