Friday, May 9, 2025
15.6 C
Bucharest

“A cazut cerul pe mine cand am auzit de protocoale”

Președintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a declarat luni, că a fost extrem de șocată când a aflat de existența unui protocol între ICCJ și SRI.

“În momentul în care am descoperit că la Înalta Curte există un protocol, a căzut cerul pe mine – la orice mă așteptam, numai la asta nu. Și am respirat într-un fel ușurată când am văzut că este din 2009.

Despre el nu vă pot spune prea multe, pentru că așa cum știți există probabil în desfășurare o urmărire penală și până când nu aflăm ce e cu el, e semnat, nu e semnat, e falsă, nu e falsă semnătura, nu putem specula pe tema asta și nici nu putem specula asupra efectelor eventuale pentru că în funcție de soluția care se va în materie penală urmează a se aprecia și cu privire la efectele acestora”, a spus Cristina Tarcea, la “Punctul de întâlnire”.

Tarcea a adăugat că judecătorii aşteaptă motivarea deciziei luate de Curtea Constituţională în legătură cu protocoalele.

“Recent, Curtea Constituţională a dat o decizie tot pe conflict de constituţionalitate. Este vorba de protocolul încheiat în 2016 între Parchetul General şi SRI. (…)

Trebuie să aşteptăm motivarea deciziei Curţii Constituţionale şi pentru protocolul din 2009 şi pentru protocolul din 2016, pentru că în funcţie de motivare şi de rezolvarea unor probleme de drept, pe care o va da Curtea Constituţională, vom şti şi noi în instanţă ce să facem. Se pune problema nulităţilor, dacă sau nu intervine nulitatea, ce fel de nulitate: este relativă, este absolută”, a precizat Cristina Tarcea, la “Punctul de întâlnire”.

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img