Monday, May 12, 2025
8.7 C
Bucharest

A inceput batalia demisiilor in PNL. Secretarul general, pe lista

Preşedinţii a cinci filiale PNL din Bucureşti au demisionat, cu excepţia Ancăi Boagiu – liderul liberalilor din sectorul 2, ca urmare a rezultatului de la alegerile locale, a anunţat miercuri vicepreşedintele formaţiunii Mihai Voicu.

‘Cinci dintre cei şase preşedinţi de sectoare şi-au depus demisiile. Nici nu se poate altfel. Doamna senator Anca Boagiu, preşedintele PNL sector 2, a solicitat să aibă întâi o consultare cu Biroul Politic al sectorului şi în consecinţă nu şi-a depus demisia’, a precizat Voicu.

El a arătat că a fost solicitată şi demisia lui Ilie Bolojan din funcţia de secretar general.

‘O parte dintre noi, şi anume patru preşedinţi de sectoare, am solicitat şi demisia dlui secretar general Ilie Bolojan pentru că am considerat că în calitatea sa de şef de campanie la nivel naţional nu a performat, a lipsit cu desăvârşire din această campanie. Nu am primit încă un răspuns şi aşteptăm. Solicitarea noastră rămâne şi în cadrul Biroului Politic Naţional de demisie a dlui Ilie Bolojan din funcţia de secretar general’, a afirmat vicepreşedintele PNL.

El a precizat că nu s-a luat în discuţie nicio variantă cu privire la conducerea PNL Bucureşti după demisia lui Cătălin Predoiu. Întrebat dacă Adriana Săftoiu ar putea fi o variantă pentru conducerea PNL Bucureşti, el a spus: ‘Nu suntem noi în măsură să apreciem cine este în măsură sau cine nu este în măsură, cine urmează sau cine nu urmează’.

La sediul PNL a avut loc miercuri o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii din Bucureşti şi cu candidaţii la alegerile locale.

Liberalii se vor reuni miercuri în Biroul Politic Naţional, reuniunea care va avea loc la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img