A murit celebrul interpret de muzica populara Benone Sinulescu. Avea 84 de ani.

In luna Septembrie, Antena 3 relata pe larg despre problemele de sanatate ale artistului.

Cântărețul de muzică popular Nicolae Datcu a vorbit despre cum se simte îndrăgitul artist, după ce în luna iulie a fost internat la Spitalul Județean Arad. Deși inițial s-a spus că el ar fost găsit inconștient în propria locuință, soția acestuia a negat informația și a spus că acestuia i s-a făcut rău, după ce a căzut în locuinţa din Bârzava.

Informaţii noi despre starea de sănătate a lui Benone Sinulescu. Cum se simte acum solistul

În urmă cu două luni, Benone Sinulescu a trecut prin momente grele, după ce artistul a căzut în casa de la țară, în data de 8 iulie.

Acum, starea de sănătate a artistului de muzică populară este stabilă, după ce a stat internat aproape două săptămâni pentru investigarea şi rezolvarea unor probleme cardiace.

Nicolae Datcu: “Este acasă, liniștit, se plimbă, se mișcă”

Nicolae Datcu a făcut mărturisiri despre cum se simte solistul, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Antena Stars. Intepretul de muzică populară a spus că starea de sănătate a lui Nea Beni este una foarte bună.

‘Este foarte bine, totul este spre bine, mi-a cântat la telefon, are aceeași voce cristalină. Totul este spre bine, este acasă, liniștit, se plimbă, se mișcă […].Totul spre bine și mă bucură tare mult […] Ne-am rugat cu toții, iar energia această puternică l-au ajutat tare mult”, a declarat Nicolae Datcu, prietenul foarte bun a lui Benone Sinulescu, potrivit spynews.ro

Mesajul transmis de soția lui Benone Sinulescu

La câteva zile după acest episod neplăcut, Elena Sinulescu, soția marelui artist Benone Sinulescu, a făcut o postare publică în care a ținut să precizeze care este cu adevărat starea de sănătate a acestuia.

“Dragi prieteni, admiratori ai lui Benone Sinulescu,

Având în prim-plan preocuparea pentru starea de sănătate a soțului meu, pe de o parte, dar si dorința acestuia de a expune publicului doar actul artistic și mai puțin problemele de sănătate specifice vârstei, am evitat mediatizarea situației medicale a soțului meu.

Totuși, situația impune câteva precizări:

În urma cu câteva săptămâni, soțul meu a fost consultat la o clinică de specialitate din Timișoara de către un medic, profesor universitar, a efectuat analize medicale inclusiv computer tomograf și urmează un tratament pentru afecțiunea cronică constatată.

În dimineața zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconștient ci a căzut și nu a dorit să fie internat. Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Barzava, neputând să îl ridic și din dorința de nu fi expus într-o situație nefavorabila imaginii publice, împreună am stabilit sa solicitam o ambulanță de la o clinică privată, în care a fost internat temporar și a continuat tratamentul, beneficiind de condiții medicale de calitate.

În ziua de sâmbătă, starea de sănătate s-a înrăutățit și în urma discuției cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Județean Arad, care îi cunoștea afecțiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital.

În acest timp, fostul impresar Ionuț Pavel, fără a ma fi întrebat despre starea soțului meu si fără a ne solicita acordul, a răspândit în presa informații nedocumentate false, defăimătoare privind modul in care familia îl îngrijește pe “Nea Beni”

Se dovedește ca Beni pe buna dreptate nu îl considera o persoană din cercul de prieteni si a încetat relațiile profesionale de mai mult timp cu acesta.

Va mulțumim pentru aprecierile și gândurile bune și să ne rugăm cu toții pentru sănătatea îndrăgitului Benone Sinulescu”, a precizat Elena Sinulescu pe rețelele de socializare.

Leave a Reply