Tuesday, December 3, 2024
3.4 C
Bucharest

Avertisment pentru cei care au conturi si carduri la BRD

BRD a trimis clientilor sai un nou avertisment legat de un atac ciberbetic asupra clientilor bancii, posesori de conturi si carduri.

Iata mesajul :

Principalele industrii afectate de atacurile cibernetice sunt industria medicală şi industria financiar-bancară, este de părere directorul general al Radiocom, Dragoş Preda, citat de Agerpres.

“Principalele industrii afectate de atacurile cibernetice sunt: pe primul loc industria medicală şi pe locul II industria financiar-bancară. (…) În domeniul financiar-bancar repercusiunile unui atac au loc desfăşurat, chiar la nivel de trei ani. Consecinţele încălcărilor acestor date au tendinţa de a persista mult după incident, în special în mediile de reglementare înaltă. Doar 53% din costuri apar în primul an, 31% în al doilea an şi 16% la mai bine de doi ani după incident. Este foarte important să privim întreaga dinamică a unor atacuri cibernetice şi de fapt securizarea infrastructurii şi prevenţia. Pregătirea de fapt a personalului care utilizează aceste sisteme şi operează în sistemul financiar bancar este importantă, dar şi educarea utilizatorului final, în utilizarea corectă a acestor infrastructuri pentru protejarea sa”, a afirmat joi Dragoş Preda, la evenimentul “Digitalizare & Cybersecurity. Industria financiar bancară în era post – Covid”.

Atacurile hackerilor s-au înmulţit asupra clienţilor băncilor, iar aceste atacuri nu pot fi făcute dacă nu este atinsă într-un fel şi informaţia sau bazele de date de la bănci, a declarat, joi, Radu Graţian Gheţea, preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Libra Internet Bank.

“Fiecare bancă este preocupată. Eu aş reveni cu o propunere care a fost discutată la nivelul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Acum câţiva ani s-a discutat despre posibilitatea ca la nivelul Băncii Naţionale să se creeze o bază de date, în care fiecare bancă să raporteze, în detaliu, toate atacurile şi, la rândul lor, celelalte bănci să poată accesa această bază de date şi să citească modul în care s-a produs un atac, dar fără să ştie la care bancă. În acest fel, cooperarea dintre bănci cred că va da roade şi ne vom putea păzi în bloc de aceste atacuri care sunt din ce în ce mai multe şi devin din ce în ce mai costisitoare de a fi contracarate”, a spus Radu Gheţea, la evenimentul “Digitalizare & Cybersecurity. Industria financiar bancară în era post – Covid”, organizat de Oxygen Events.

El a precizat că propune crearea acestei baze de date având în vedere experienţa pe care o are în domeniu şi nu ca reprezentat al ARB sau Libra Internet Bank.

“Cred că ar fi bine să reluăm a această discuţie. De ce la Banca Naţională? Pentru a păstra în totalitate confidenţialitatea. Nu ar fi deloc plăcut ca la un moment dat, la Libra Bank, să ştim ce a păţit Banca X – nu este deontologic. De ce ar fi bine să ştiu? Pentru că mi-aş lua măsurile de siguranţă. Ar fi bine să ştiu ce s-a întâmplat, dar fără să ştiu la cine s-a întâmplat”, subliniat Gheţea.

Preşedintele CA al Libra Internet Bank a mai spus că “la nivelul hackerilor evoluţia a fost foarte rapidă”.

“Nu este niciun secret că sunt clientul câtorva bănci şi am constatat că, foarte des, băncile ne informează pe noi, clienţii, despre diverse atacuri care se produc la nivelul fiecărei bănci – şi ne dau indicaţii cum să procedăm, ce să facem, ce să nu facem. Cred că astfel de mesaje din partea băncilor s-au înmulţit foarte tare în ultima perioadă. Asta înseamnă că şi atacurile s-au înmulţit asupra clienţilor băncilor – şi aceste atacuri nu pot fi făcute dacă nu este atinsă într-un fel şi informaţia sau bazele de date de la bănci. Pentru mine este un semnal de alarmă, înseamnă că la nivelul hackerilor evoluţia a fost foarte rapidă. Întotdeauna ei sunt mai rapizi decât entităţile atacate. Ei atacă şi spitale şi sisteme naţionale, nu numai băncile. Se pare că, în acest moment, la toate nivelurile hackerii sunt mult mai activi. Probabil că statul acasă le-a dat mai multe idei, ca să fim foarte direcţi şi lucrul acesta ar trebui sa ne îngrijoreze mai tare”, a mai spus Radu Gheţea, citat de Agerpres.

 

Hot this week

Ciolacu reconfirmat preşedinte. PSD nu recomandă să fie votată Lasconi

Surse din şedinţa PSD : Marcel Ciolacu reconfirmat preşedinte PSD,...

BEC aruncă bomba la CCR !

BEC a terminat parţial de renumărat voturile din turul...

Frigul creşte preţul gazelor

Preţurile de referinţă la gazele naturale din Europa înregistrau...

Invadatorii ruşi înaintează în Ucraina

Armata rusă a înaintat peste 725 de km pătraţi...

Sondaj CURS : Georgescu, favorit

Un sondaj realizat de CURS, în ziua alegerilor parlamentare, cu 24.629 de...

Topics

Ciolacu reconfirmat preşedinte. PSD nu recomandă să fie votată Lasconi

Surse din şedinţa PSD : Marcel Ciolacu reconfirmat preşedinte PSD,...

BEC aruncă bomba la CCR !

BEC a terminat parţial de renumărat voturile din turul...

Frigul creşte preţul gazelor

Preţurile de referinţă la gazele naturale din Europa înregistrau...

Invadatorii ruşi înaintează în Ucraina

Armata rusă a înaintat peste 725 de km pătraţi...

Sondaj CURS : Georgescu, favorit

Un sondaj realizat de CURS, în ziua alegerilor parlamentare, cu 24.629 de...

Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România

Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea...

Cauza morţii uriaşului Duckadam

Astăzi s-a stins la Spitalul Militar Central din Bucureşti...

Iată mandatele : cine poate guverna România

După numărarea a 99% din secțiile de vot, partidele...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img