Anunt facut de Radio Romania :
Actriţa Valeria Seciu s-a născut la 1 august 1939, la Bucureşti, conform volumului “1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifică, 1996), scrie Agerpres.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti (1964), la clasa lui A. Pop Marţian, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care avea să îi devină soţ, potrivit www.aarc.ro şi www.cinemagia.ro.
În anul 1964 a debutat pe scena Teatrului Naţional din Capitală, alături de Ion Caramitru, cu rolul Veronicăi Micle din dramatizarea “Eminescu”, în regia lui Sică Alexandrescu. Pe această scenă a jucat în spectacole precum: “Eminescu” (1964), “Răzvan şi Vidra” şi “Apus de soare” (1967), “‘Enigma Otiliei” (1968), “Idiotul” (1969), “Cui i-e frică de Virginia Wolf?” (1970), “Pisica în noaptea Anului Nou” şi “Jocul de-a vacanţa” (1971), “Richard al III-lea” (1976).
Din anul 1978 a făcut parte din colectivul Teatrului Mic din Bucureşti, unde a susţinut o prestigioasă activitate. Aici s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu şi în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ştefan Iordache şi Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum: “Să îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello (1978), “Maestrul şi Margareta” de M. Bulgakov (1980), “Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981), “Dama cu camelii” de AL. Dumas (1985). Tot aici, Valeria Seciu a jucat în piese dintre care amintim: “Pescăruşul” de Cehov (1993), “Spirit” de Margaret Edson (2001), “Cum gândeşte Amy” de David Hare, (2005), “Furtuna” de William Shakespeare (2009), toate în regia Cătălinei Buzoianu, “Creatorul de teatru”, de Thomas Bernard, regia Alexandru Dabija (2007).
Foto: (c) SORIN LUPŞA/Arhiva istorică AGERPRES
La începutul anilor 1990, fără a părăsi scena Teatrului Mic, Valeria Seciu a înfiinţat şi condus Teatrul Levant, una dintre primele trupe independente de gen de după revoluţie. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare importantă a actriţei cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul “Pelicanul”, după August Strindberg (1994). Această piesă a fost montată într-un spaţiu neconvenţional, într-un depozit al Sălii Dalles, conform www.cinemagia.ro.
În film a debutat în 1964, jucând în pelicula “Casa neterminată” regizată de Andrei Blaier. Deşi a deţinut peste 20 de roluri în filme, acestea nu i-au pus în valoare resursele de sensibilitate şi profunzime reliefate pe scenă. Din filmografia sa mai amintim: “Asediul” (1971), “Un august în flăcări” (1974), “Regăsire” (1977), “Clipa” (1979), “Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979), “Lumini şi umbre” – serial TV (1979-1982), “Bună seara, Irina” (1980), “Dragostea şi revoluţia” (1983), “Adela” (1984), “Furtună în Pacific” (1985), conform volumului “1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifică, 1996).
După anul 2000 a urcat mai rar pe scenă, dar cu toate acestea fiecare apariţie a reprezentat un succes de public şi de critică. În 2010 a apărut în filmul “Aurora”, semnat de Cristi Puiu, şi a jucat la Teatrul Mic rolul principal în spectacolul “Doamna noastră din Pascagoula”, după ultima piesă scrisă de Tennessee Williams, în regia lui Florin Fătulescu.
Foto: (c) SORIN LUPŞA/AGERPRES FOTO
Bogata sa activitatea fost încununată de o serie de premii şi distincţii: Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriţă, cu rolul doamnei Bering, din spectacolul “Spirit”, în regia Cătălinei Buzoianu (2004); Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul “Înainte de tăcere”; Premiul UNITER (2006) pentru rolul principal din piesa “Cum gândeşte Amy”, în regia Cătălinei Buzoianu; Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER (2007); distincţia pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru Gloucester din “Lear”, regizat de Andrei Şerban, la Gala Premiilor UNITER (2009).
În 2014 artista şi-a anunţat retragerea de pe scena Teatrului Mic şi Teatrului Foarte Mic. Un an mai târziu, în 2015, a primit o stea pe Aleea Timpului din Capitală. Tot în 2015 a făcut parte din juriul Galei celei de-a XXIII-a ediţii a Galei Premiilor UNITER şi a primit decoraţia regală Nihil Sine Deo din parte principesei Margareta.
Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO
În anul 2016 s-a numărat printre laureaţii Premiilor Criticii oferite de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, pentru rolul Ranevskaia din spectacolul “Livada de vişini” de A. P. Cehov.
Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau pe ecran, a dat viaţă multor personaje la teatrul radiofonic.
Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, având împreună un băiat.