Friday, November 13, 2026
16 C
Bucharest

Aberatiile depasesc orice imaginatie in Turcia lui Erdogan

Masuri absolut irationale, generate de minti intunecate de ura si de obsesia razbunarii asupra adversarilor. Cine nu e cu mine e impotriva mea – acesta e dictonul sultanului Recep Tayip Erdogan. Interdictia de a iesi din tara este o decizie de tip Ceausescu.

Cat despre anchetarea a 99 de genrali : daca toti acestia ar fi avut intradevar de-a face cu puciul militar, Erdogan era deja un azilant in Iran. Este insa limpede ca cei 99 n-au alta vina decat lipsa obedientei politice maxime fata de AKP, formatiunea islamista a nepermis de autoritarului Erdogan.

———————–

Consiliul Superior pentru Educație din Turcia le-a interzis tuturor cadrelor universitare să călătorească în străinătate până la noi ordine, a anunțat miercuri canalul public TRT, după o tentativă de puci eșuată care a declanșat epurări la scară largă în instituțiile de stat, relatează agenția Reuters.

Anunțul, care nu oferă detalii privind interdicția, survine la o zi după ordinul privind demisia a 1.577 de decani din toate universitățile din Turcia.

În cadrul unui demers separat marți, Ministerul Educației a revocat autorizațiile de funcționare pentru 21.000 de cadre didactice din instituțiile private.

Guvernul de la Ankara l-a acuzat pe Fethullah Gulen, autoexilat în SUA, că ar fi creierul tentativei de puci, în care au murit peste 300 de persoane, acuzații respinse de către cleric.

—————————

Autoritățile turce au inculpat oficial 99 de generali acuzați de implicare în tentativa de puci din 15 iulie, transmite miercuri Reuters, citând doi oficiali turci.

Alți 14 generali se află în continuare în detenție în urma încercării de lovitură de stat, au indicat aceiași oficiali.

Potrivit Anadolu, cel puțin 118 generali și amirali turci au fost arestați, fiind suspectați de implicare în tentativa de lovitură de stat, în ceea ce pare a fi o epurare importantă în cadrul armatei, după cum comenta France Presse, citata de Agerpres.

 

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img