Sfârșitul primului razboi mondial a consolidat în Europa ceea ce unii consideră azi un clișeu: valorile. Onoarea, seriozitatea, responsabilitatea, mai multe drepturi politice pentru toți cetățenii, reforme pentru împroprietărirea celor care au luptat, educația solidă pentru cât mai mulți. România era în fruntea națiunilor care au pus în practică aceste transformări.
București, 1 decembrie 1918. În timp ce la Alba Iulia Marea Adunare Națională proclama Unirea cu Regatul, la București, oraș pe jumătate fantomă, soseau din surghiunul de la Iași regii României. Cumva la Gara Mogoșoaia, aproape de locul în care se semnase în mai 1918 pacea dezastrului național, Regele Ferdinand și Regina Maria îl întâmpinau pe generalul Berthelot, care trecuse de zile bune Dunărea. Berthelot se abținuse din simț politic și filo-românism să intre în Capitala în care Regii nu se întorseseră.
Reintrată în război în urmă cu trei săptamani (10 noiembrie, cu o zi înainte de armisțiu) mai mult ca sigur mulțumită informațiilor solide obținute prin relații politice de nivel internațional, România a trecut de la agonie la triumf. Și asta s-a putut pentru că liderii ei de atunci aveau aceeași educație, aspirații și idei cu liderii occidentali. Micul Paris era de fapt o vorbă foarte mare.
De luni de zile, neimpresionat de aranjamentele complicate făcute peste capul României, de alianțe care stăteau într-un fir de par, Ion I. C. Brătianu a riscat și a câștigat. Nu singur, dar din umbră, ci alături de cațiva politicieni, de Regele Ferdinand și de prietenii francezi.
Este neclar cât din jocul politic imens de la nivel european ne-a fost cunoscut. Intuiția și relațiile l-au făcut pe Bratianu să insiste pe lângă Rege pentru revenirea în război de partea Aliaților, efectiv în ceasul al doisprezecelea. Acest gest a dat mai multă greutate solicitărilor României la Conferința de Pace din 1919. Astfel, tot efortul României din ultimii doi ani, mai ales sacrificiile de la Mărăști și Mărășești, precum și toată susținerea politică și militară a Franței au fost valorificate complet.
Vlăguită de război, cu tezaurul trimis pe apa sâmbetei, cu Rege și Guvern refugiate la Iași, îngenuncheată de pacea rușinoasă de la Buftea din mai 1918, încet-încet, România era strecurată de conducatorii ei printre micile oportunități sesizate grație alianțelor juste făcute în conjuncturi nefaste și datorită îndrăznelii și simțului politic la înălțimea momentului.
România a devenit într-adevăr puternică dupa Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Decizia de atunci a întărit covârșitor curentul de opinie post-belic care dorea ca victoria să consolideze statele naționale, nu înțelegerile toxice ale marilor puteri ieșite din război (Rusia țaristă) sau înfrânte (Germania, Imperiul Otoman) cu statele mici. Promotoarea acestui curent era Franța, susținătorul erau SUA. Din motive complexe, care includeau și complicitatea Germaniei în ieșirea Rusiei din război și instaurarea bolșevismului (și regretul perfid al republicii dezolate de uciderea mornarhului și a familiei sale într-o revoluție atee), Franța dorea că împreună cu SUA să înlăture regimul bolșevic printr-o intervenție militară complexă, de care artizanul pregătirii armatei române, generalul Berthelot, nu era străin. Prudente în jocurile europene, SUA au ezitat. Ca români, nu credem că au făcut bine. Este contraproductiv să începem presupuneri. Însă rememorăm ca România de după 1 Decembrie 1918 a fost capabilă, din nou, alaturi de Aliați, să ceară și să obțină ceea ce i se cuvenea la negocieri, să lupte alături de aliați pentru alungarea bolșevismului de la Vest și să reconstruiască țara.
Până acum, 1 decembrie 1918 rămâne cea mai frumoasă poveste cu și despre romani, popor și lideri deopotrivă. Oamenii simpli înțeleg mai repede că fără ei nu se poate dacă văd ca au drept conducători oameni dintr-o bucată. Acum 95 de ani am avut oameni de stat de atunci fără rival și atunci egali cu liderii din vest.
La Mulți Ani României, La Mulți Ani românilor!
