Wednesday, July 16, 2025
23 C
Bucharest

Adunarea Generala ONU cere “retragerea imediata” a trupelor invadatoare ruse din Ucraina

Adunarea Generală a ONU a cerut joi retragerea imediată a trupelor ruse care au invadat Ucraina în urmă cu un an, votând cu o majoritate foarte largă o rezoluţie care cere, de asemenea, o pace “justă şi durabilă”, transmite AFP.

Rezoluţia adoptată reafirmă “angajamentul” faţă de “integritatea teritorială a Ucrainei” şi “cere” ca Rusia “să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul ucrainean în cadrul graniţelor recunoscute internaţional ale ţării”, o referire la teritoriile anexate de Rusia. De asemenea, solicită o “încetare a ostilităţilor” şi “subliniază necesitatea realizării, cât mai curând posibil, a unei păci cuprinzătoare, juste şi de durată în Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite”.

Rezoluţia fără caracter obligatoriu a primit 141 de voturi pentru, 7 împotrivă (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord, Mali, Nicaragua, Eritreea), în timp ce 32 de ţări s-au abţinut, inclusiv China şi India, din totalul celor 193 de state membre ale ONU.

În octombrie anul trecut, 143 de ţări au condamnat anexarea mai multor teritorii ucrainene de către Rusia, cinci ţări votând împotrivă.

De miercuri, reprezentanţi din zeci de ţări au luat cuvântul la tribuna ONU în sprijinul Ucrainei, în timp ce Kievul a îndemnat membrii comunităţii internaţionale să aleagă între “bine şi rău”.

De un an de când Rusia îşi foloseşte dreptul de veto pentru a împiedica orice acţiune referitoare la Ucraina în cadrul Consiliului de Securitate, Adunarea Generală este cea care a preluat acest dosar.

Chiar dacă rezoluţiile nu sunt obligatorii, ele “nu sunt doar o bucată de hârtie”, a declarat joi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, considerând că ele reflectă preocupările comunităţii internaţionale, scrie Agerpres.

“Nu trebuie peste un an să ne întâlnim din nou pentru a marca cea de-a doua aniversare a acestui absurd război de agresiune”, a afirmat ministrul de externe japonez Yoshimasa Hayashi, care şi-a exprimat speranţa într-un “summit pentru pace” în 2024.

Dar “Rusia nu arată nicio dorinţă de pace (…). Ea nu cunoaşte decât pacea tăcerii, a morţilor şi a ruinelor”, a avertizat omologul ei francez, Catherine Colonna.

O “cale către pace” care este totuşi “foarte clară”: “Rusia trebuie să înceteze bombardamentele”, a insistat şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock.”Nu este pace când un agresor îi cere victimei să renunţe”.

 

Hot this week

Trump îi testează nervii lui Putin

Trump îi testează nervii lui Putin Donald Trump a încurajat...

www.antena3.ro : Nicuşor, lovitură la Bolojan !

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, într-un mesaj pe...

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig : Cine...

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Topics

Trump îi testează nervii lui Putin

Trump îi testează nervii lui Putin Donald Trump a încurajat...

www.antena3.ro : Nicuşor, lovitură la Bolojan !

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, într-un mesaj pe...

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig

Semnalul dat de fostul Director SRI Eduard Hellvig : Cine...

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img