Tuesday, March 17, 2026
13.9 C
Bucharest

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei : Holodomor, primul genocid provocat de ruși în Ucraina

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a recunoscut joi drept genocid foametea din Ucraina provocată de sovietici în urmă cu 90 de ani ce a cauzat moartea câtorva milioane de persoane, tragedie cunoscută ca Holodomor, transmite AFP.

Într-un text adoptat cu 73 de voturi pentru şi un vot împotrivă, parlamentarii Consiliului Europei, reuniţi la Strasbourg, au urmat pasul făcut de Parlamentul European, care deja a calificat acest episod drept genocid în decembrie 2022.

Ucraina a pierdut între 4 şi 8 milioane de locuitori în marea foamete din 1932-1933, pe fondul colectivizării orchestrate de Stalin pentru a reprima orice veleităţi naţionaliste ale acestei ţări, pe atunci republică sovietică.

Rezoluţia adoptată prevede că APCE ”îşi va continua acţiunea menită să stabilească adevărul istoric şi să expună argumentele juridice care conduc la concluzia că Holodomor constituie un genocid”.

”Recunoaşterea Holodomor ca genocid de APCE şi de parlamentele care încă nu au făcut acest lucru ar constitui un omagiu legitim adus poporului ucrainean şi în special victimelor”, se mai arată în concluziile textului adoptat de APCE.

Împotrivă a votat doar reprezentantul Bosniei.

Într-o postare pe platforma X (fosta Twitter), preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a mulţumit membrilor APCE pentru votarea acestui text. ”A restaura dreptatea istorică şi a aduce un omagiu victimelor Holodomor trimite mesajul că justiţia este inevitabilă pentru toate crimele trecute şi actuale comise de Moscova”, a scris şeful statului ucrainean.

APCE reuneşte 324 de parlamentari din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, scrie news.ro

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img