Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, a sustinut un discurs foarte dur la adresa PSD, joi, in cadrul Forumului CEO organizat de AmCham Romania. El a spus ca ministrii PSD au lasat „haos” in guvern si ca ministerele au fost „golite de oamenii cinstiti care lucreaza din greu”, scrie aktual24.ro

Discursul integral:

Este o placere sa ma aflu aici in aceasta dimineata, la Forumul CEO al Camerei Americane de Comert din Romania. Astept cu nerabadare sa continui relatia apropiata pe care ambasada o are cu AmCham, pentru a intari parteneriatul strategic dintre Statele Unite si Romania, lucrand impreuna sa imbunatatim climatul de business de aici, sa creem un mediu de afaceri transparent, predictibil si de bun simt. Romania se afla in punctul de a scapa de ultimele catuse ale comunismului si coruptiei. Dumneavoastra, liderii comunitatii de business, aveti oportunitatea de a ajuta Romania sa devina puternica din punct de vedere economic, vibranta din punct de vedere social, o societate care respecta statul de drept.

Presedintele Trump, poporul american, impreuna cu mine si cu toti membrii ambasadei, ne-am angajat sa lucram cu presedintele Iohannis, cu guvernul Romaniei si cu dumneavoastra, sa facem din acest an Anul Renasterii Romaniei. Acum este momentul ca Romania sa devina un lider european si global in domeniul artelor, stiintei, finantelor, sanatatii, tehnologiei informatiei, productiei agricole, de energie si industriei. Romania este gata sa-si declanseze adevaratul potential economic, dar poate face acest lucru doar prin adoptarea unor legi si reguli de bun simt pentru afaceri si punand capat coruptiei endemice. Toate acestea vor conduce la beneficii economice enorme si la prosperitate.

Capacitatea oligarhilor cu legaturi politice si a baronilor de a controla interesele de afaceri si de a limita competitia pe piata libera trebuie sa ia sfarsit. Comunismul a distrus toate tarile care au avut ghinionul de a fi subjugate acestui rau. Comunismul nu face nimic pentru a ajuta saracii si persoanele defavorizate, ci este benefic doar catorva elite din clasa conducatoare. Comunismul creeaza si sustine un sistem endemic al coruptiei. Acum, revolutia care a inceput in urma cu 30 de ani trebuie incheiata cu succes. Romania a suferit prea mult timp si dumneavoastra puteti ajuta sa se puna capat acestei suferinte.

Distrugerile produse inca nu au fost reparate si pot fi adancite. Romania isi pierde tinerii si muncitorii de toate varstele, intr-o rata record a emigratiei. Oamenii nu pleaca pentru ca pot castiga mai multi bani in alta parte, ci pleaca pentru ca isi pierd speranta. Si-au pierdut speranta ca Romania are determinarea si curajul, dupa 30 de ani, pentru a scapa, in sfarsit, de coruptia endemica generata de comunism si perpetuata de baronii corupti. Acesta este momentul sa le aratam ca Romania poate si va face ceea ce este drept si corect.

Privatizarea este necesara. Un mediu de afaceri cu adevarat liber va crea bogatie si prosperitate pentru toata lumea. Firmele controlate de guvern nu doar ca favorizeaza practici de business ineficiente, impiedica piata libera si competitia, dar, mai important, pastreaza coruptia vie. Doar un mediu de afaceri stabil, predictibil si complet transparent poate atrage investitiile necesare, care sa duca la dezvoltare si sa promoveze o economie concurentiala. Transparenta in afaceri si responsabilitatea sunt primordiale.

De exemplu, Romania ar beneficia enorm de pe urma vastelor sale resurse naturale, daca legislatia rationala si aplicarea legii ar fi respectate. Totusi, foarte putine resurse naturale sunt exploatate sau extrase eficient si economic. Coruptia din ultimii 30 de ani a facut ca padurile sa fie exploatate ilegal, distrugand largi suprafete de padure virgina si provocand daune mediului. Un plan eficient si legal de taiere a padurilor ar aduce nu numai avantaje economice, dar si beneficii pentru mediu. La fel, extractia de petrol si gaze este la un nivel foarte redus fata de cum ar trebui sa fie. Legile de functionare si cele fiscale stabile si de bun simt ar aduce Romaniei venituri enorme din gaz si petrol si nu doar ar furniza securitate energetica Romaniei, ci ar transforma-o intr-un exportator catre alte tari europene si mai departe.

De asemenea, exista multe companii detinute sau controlate de straini care nu pot fi trase la raspundere sau nu sunt transparente. Huawei este un prim exemplu al unei astfel de companii straine distructive. Huawei reprezinta o cale gresita! Huawei a fost pusa sub acuzare saptamana trecuta in Statele Unite pentru diferite actiuni precum furtul de tehnologie de la concurentii sai, obtinand beneficii clare de pe urma muncii de cercetare si a activitatii altor companii. Nicio afacere nu poate concura in conditii de joc inechitabil cu un competitor care fura inovatiile altora si apoi isi reduce preturile. Acest model de afaceri distruge concurenta si subjuga oamenii unui monopol. Mai mult, Huawei este un pericol pentru securitatea nationala a fiecarei tari care foloseste dispozitive electronice. Toate informatiile colectate devin cu usurinta disponibile si sunt transmise guvernului comunist chinez.

Poporul roman stie prea bine cum este sa traiesti intr-un regim comunist care spioneaza fiecare persoana in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare minut, in fiecare secunda, peste tot. Doar spune nu! Huawei este o cale gresita. Pentru a realiza o crestere economica, Romania trebuie sa asigure un sistem judiciar si penal de incredere si transparent. Nu numai ca modificarile anterioare, concepute cu intentii gresite si menite sa relaxeze legislatia criminal, trebuie sa fie redresate, dar si aplicarea completa, prompta, corecta si constanta a legilor existente trebuie sa fie, de asemenea, o prioritate. Infractorii nu ar trebui sa aiba capacitatea de a pastra castiguri obtinute ilicit. Elitele, baronii corupti si conexiunile politice nu ar trebui sa reprezinte un refugiu. Statele Unite s-au angajat sa ajute Romania sa scape de flagelul coruptiei si de durerosul trafic de persoane.

M-am intalnit cu multi ministri ai guvernului. Cu totii au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au mostenit in noiembrie 2019. Doar un exemplu, ministrul finantelor a constatat ca guvernul anterior pastra doua contabilitati paralele si nu platise cele mai multe facturi pentru servicii prestate de aproape un an. Alti ministri au gasit conditii similare, proiecte nefinalizate si ministerele golite de oamenii cinstiti care lucreaza din greu si care sunt esentiali pentru a conduce guvernul in mod corespunzator.

Presedintele Iohannis, premierul Orban si ministrii sai s-au angajat sa reconstruiasca un bun guvern, sa refaca modificarile legislative care au slabit statul de drept, sa puna in aplicare olegislatie noua pentru a reduce coruptia astfel incat sa protejeze toti romanii. Poporul roman a indurat destul. Acum este momentul ca toti romanii, nu doar elita si cei conectati politic, sa prospere si sa isi ridice nivelul de trai.

Poporul roman ar trebui sa traiasca, de asemenea, in siguranta, fara teama de fortele maligne straine. Statele Unite vor continua sa sprijine deplin armata romana in angajamentele de aparare a tarii in fata tuturor amenintarilor externe. Rolul crucial al Romaniei in NATO, in apararea flancul estic al Europei, nu poate fi subestimat. Statele Unite vor continua sa fie aliatul ferm al Romaniei si al NATO, si vor asigura pe deplin securitatea Romaniei.

Am mari sperante cand stau astazi aici. Sper ca fiecare dintre voi, precum si firmele pe care le reprezentati, va veti reasuma obligatia fata de valorile fundamentale ale democratiei, ale statului de drept si ale transparentei. Sunteti liderii celor mai mari companii din Romania. Incepeti sa implementati modelul de guvernare corporativa necesar pietelor libere, transparentei si concurentei. Succesul de care s-a bucurat Clujul in sectorul tehnologiei si fluxul rezultat de oameni veniti din Europa de Vest demonstreaza puterea de dezvoltare economica a firmelor private, atunci cand concurenta este libera si corecta.

Sper, de asemenea, ca romanii sa ramana in Romania sau sa revina acasa – impreuna puteti construi maretia Romaniei. Ei, romanii care si-au dorit un viitor mai bun, si-au spus cuvantul in octombrie anul trecut impotriva coruptiei. Ii indemn sa continue sa isi spuna cuvantul si sa nu inceteze sa viseze un viitor mai bun. Cu totii trebuie sa lucram impreuna pentru a face Romania o tara de care generatiile viitoare sa fie mandre. Presedintele Trump si Statele Unite s-au angajat sa ajute Romania sa-si atinga potentialul maxim. Sunt mandru sa spun ca poporul roman nu are un prieten mai bun decat poporul american.

5 COMMENTS

  1. Hai ca se poate mai mult! Propun sa ne si numeasca el ministri si sa si dea sentinte in procese, ce sa ne mai incurcam in chestii de minim bun simt sau de diplomatie, ca si asa noi tre sa suportam orice trimis strain. Si cumnu vad ca un roman sa zica ce secretar de star e praf ca noaptea, putem zice sarumana pt masa, ne place si cu rachete depasite platite in avans si aratati cu degetu de musafiri. Macar nu ne mai chinuim sa citim prostii

  2. Zice bine ce zice dar practica ne omoara. Din 1944 pana acum nimic din ce spune nu a fost realizat de guvernele comuniste. Pnl daca nu stiei este tot o veriga pcr ( sa verifice cati au fost membri pcr si au jurat credinta pcr sau utc cu stampila pe carnete sau cati au avut parintii implicsti in conducere) Cei care au migrat acolo la loc caldut majoritatea sunt cei cu bani multi din sifonari pcr. Ce au facut in Romania fac si in americi si extind coruptia si acolo ca gripa. Doar cu ajutor american Romania poate ameliora coruptia dar nu cu pnl sau alte guverne ci cu sprijinul populatiei jefuite de astia.Poate ca americanii trebuie sa ii invete pe romani sa traisca precum americaniiRomanii inca ii asteapta pe americani sa vina la ei nu la psd pnl….pcr

  3. Clar …Adrian Zuckerma “reprezinta “staul paralel ,si forte oculte ,pai America ne da noua lectii ? Stai sa vezi cel mai frumos trio lovers PSD +ALDE+PROROMANIA !
    Bine pentru cei 3lideri ,America si Trump sunt un reper dar repede se spulbera in aerul rarefiat si etalonul “capitala europeana Bucuresti !

Leave a Reply