Sunday, May 11, 2025
16 C
Bucharest

Alarmare militara de amploare in estul Romaniei

Cea mai mare alarmă militară din ultimii 10 ani în România a fost dată marţi seară. Peste 3.000 de militari şi 500 de tancuri au fost mobilizate de Ministerul Apărării în cel mai mare exerciţiu militar din ultimii ani.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a explicat, într-o intervenţie telefonică marti seara la Ediţia Specială – Antena 3 despre ce este vorba.

“Astăzi am ordonat, începând cu ora 18:00, alarmarea diviziei 2 Buzău, respectiv a militarilor din Garnizoanele Buzău, Focşani, Brăila şi Galaţi. Au fost alarmaţi peste 3.000 de militari.

Este un exerciţiu planificat de anul trecut, face parte din programul de instruire din acest an, cu precizarea că din 2009 încoace nu a mai fost organizat un exerciţiu de o asemenea amploare. Sigur că urmărim, prin acest exerciţiu, testarea capacităţii operaţionale a unităţilor din subordinea Diviziei 2. Peste 50 de generali de la Statul Major General sunt observatori.”

Întrebat dacă se pregăteşte România de război, pe fondul conflictului din Ucraina, Duşa a explicat că există preocupare din partea autorităţilor şi că România este pregătită să facă orice este nevoie pentru apărarea teritoriului naţional dar şi pentru îndeplinirea misiunilor internaţionale.

“Datorită preocupării acestui Guvern, bugetul pe apărare a crescut foarte mult şi putem să desfăşurăm exerciţii mult mai uşor. Anul acesta avem programate peste 340 de exerciţii în ţară. De asemenea, militarii români participă şi la alte exerciţii de pregătire, în alte state din Europa. România face ceea ce trebuie pentru România iar armata este pregătită să facă ce trebuie pentru a apăra teritoriul naţional dar şi misiunile în teatrele de operaţiune.”

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img