Invitat de Avocatura.com la o discuţie despre hărțuirea morală, prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu a ținut să scoată în evidență faptul că unele realități din sistemul judiciar nu pot fi negate sau lasă fără echivoc loc de interpretări.
Ținând cont de interferențele dintre instituțiile judiciare, care obstrucţionează înfăptuirea actului de justiție, profesorul Athanasiu a afirmat că nu putem vorbi totuși de o discriminare a avocatului în fața judecătorului, sau a procurorului, deoarece “problema discriminării privește persoane care lucrează în același colectiv de muncă… nu se are în vedere o raportare de activitate care are ca prestatori ai ei persoane care aparțin unor entități organizaționale diferite, cum ar fi cazul judecătorului / procurorului față de avocat. Ei nu sunt colegi ai aceleiași instituții. Ei participă într-o măsură stabilită de Lege la realizarea unui serviciu public, care este actul de justiție, în speță, dar nu fac parte din aceeași entitate. Ori la hărțuire este esențial ca aceasta să vizeze colegi de serviciu sau o persoană care se află într-o poziție superioară.”
Specialistul în Dreptul Muncii nu neagă faptul că “judecătorul nu este pe o poziție de superioritate, ci pe o poziție generată de prerogativele pe care le are acesta în economia unui proces civil, penal sau de orice natură, și anume judecătorul este administratorul procesului și face poliția ședinței.”
Așadar, judecătorul are două pârghii: el este administratorul procedurii, pentru că decide asupra probatoriului ce va fi administrat, și tot el face «poliția ședinței», adică asigură buna funcționare a procesului care se desfășoară în fața sa.
Cu toate acestea, “sigur că judecătorul, având atâta putere în cele două prerogative principale, are o poziție de superioritate față de părți, de altfel e așezat pe un podium. El este centrul sistemului judiciar, așa cum Soarele este centrul sistemului planetar”, a opinat profesorul Athanasiu.
Mai mult, acesta a evidenţiat faptul că este bine știut că “puterea creează abuz, și «puterea absolută creeză abuz absolut», cum spunea Jean – Jacques Rousseau, sau are cel puțin tentația abuzului. Dar împotriva unui presupus abuz al magistratului se pot formula în parametrii și paradigmele procedurilor, diverse cereri de către avocați, inclusiv cele privind recuzarea”.
Întrebat cum se explică faptul că în instanțele din România nu numai judecătorul se află pe un podium, dar și procurorul este poziționat pe un asemenea “piedestal”, fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, în perioada 1996 – 1999, a dorit să arate că aceștia ar trebui să se afle “«on the bottom», cum spun englezii, pentru că procurorul este un funcționar public care apără interesele Statului. Din perspectiva discuției noastre, apropo de discriminare, aceasta este o formă de discriminare Stat – cetățean.”
În opinia sa, prezența procurorului pe un podium este “o formă de discriminare dintre Stat și cetățean, pentru că se dă prioritate Statului, inclusiv prin așezarea lui acolo, deci chiar printr-o chestiune fizică.”
Profesorul Athanasiu a subliniat faptul că această chestiune este “o formă care ilustrează încă un reziduu mental românesc în care autoritatea publică, indiferent de cine și prin cine este reprezentată, prevalează asupra cetățeanului ca individ. Adică, este viziunea încă primitivă, sau în orice caz vetustă, ca să nu fiu prea ofensiv, a concepției că instituția «bate» individul, ceea ce aparține unor perioade mai de demult și care arată încă fragilitatea absorbției, a receptării condiției de cetățean în România.”
“Aceasta arată că noi, ca români, nu cunoaștem exercițiul integral și real al drepturilor cetățenești, nu credem în ele, și suntem convinși că o plecăciune în fața instituției ne poate aduce mai multă liniște (sau, uneori, chiar beneficii) decât exercițiul a ceea ce ne aparține, adică al drepturilor omului.”
