Politologul Alina Mungiu Pippidi, editorial pe www.romaniacurata.ro. Iata un fragment esential :

Ar fi bine ca PSD și opoziția să agreeze de comun acord un calendar de alegeri. Opoziția nu o să devină mai competentă și nici PSD mai iubit de popor dacă o mai lungim și ținem zece rînduri de alegeri. Ne trebuie alegeri anticipate, mare păcat că nu au fost duminica asta ca să terminăm. Ideal ar fi să fie și sincronizate cu prezidențialele, e constituțional complicat, dar cine vrea, poate, și unele, și altele, se pot deplasa ca să scurtăm instabilitatea.

Al doilea obiectiv privește recrearea unui stat care nu e nici pesedist, nici penelist, nici paralel. Nu peste tot, că nu se poate, dar măcar pe ici, pe colo, prin părțile vitale pentru reconstruirea încrederii (vedeți declarația mea în Nature de săptămîna trecută, link). Națiunea are nevoie de încredere și măcar în cîteva puncte toate partidele s-ar putea uni ca să facă un pas comun pentru reconstrucție. Am găsit asemenea exemple de consens în istoria statelor care au reușit să progreseze în secolul XX, singurele de pe continentul lor, de exemplu în Chile în anii treizeci cînd s-a luat decizia ca să nu poată fi numită Curtea Supremă decît cu două treimi din voturile Senatului (practic prin consens). A urmat Auditorul Genera, cu aceeași regulă, și așa s-a pus treptat, dar sigur, bazele unei fundații obiective a statului.

Avem de numit Avocatul Poporului. Peter Eckstein Kovacs, un independent cu integritate, care a demisionat din Parlament cînd nu a putut trece legea ANI și de la consilierea unui președinte cînd acesta a început să dea indicații în direct pieței bursiere privitor la aurul Roșiei Montane, a reușit să strîngă sprijin de la societatea civilă și cîteva partide. Lipsesc UDMR și PSD. Ar fi un semnal excelent dacă s-ar putea alătura și ele.

Și nu e vorba doar de asta. Chiar are șanse Rovana Plumb să fie comisar european? Deja vor unii să îl parcheze pe Cioloș în locul ei, ca să îl scoată din politică (mereu Cioloș a fost considerat doar bun de pus în față de cei care îl promovează). Leonard Orban și el ar fi cam gata (a mai fost, și nu a fost strălucit, cum nu a fost nici un ministru eficient, conform singurului raport pe fonduri comparativ între guverne, al Valentinei Dimulescu de la SAR, link). Poate ar fi o idee bună să nu fie nici un dragnist și nici un iohannist, să se facă un consens pe cineva de mijloc, care să poate lucra la refacerea credibilității noastre? Mircea Geoană ar avea și profilul, și relațiile necesare, și e în afara partizanatului actual. Poate nu e singura soluție nepartizană, dar e prima care îmi vine în minte. (…)

8 COMMENTS

  1. CORECT,dna PIPIDDI;respect analiza,declaratiile nu inseamna NIMIC,opozitia a cazut prin ipocrizie,minciuna,fake,matze jalnice si nu se pun cu MINE!Motiunea?BALEGAR!Sunt terminati si ve-ti vedea!Daca ei nu stiu,EU STIU!ATENTIE LA ZONE!Qoeficientul de inteligenta redus,LA URBAN?Despre ce vorbim?Turma s-a dus sa voteze ceva neintels de ei!SPLENDOARE!NU-MI SUBESTIMA INTELIGENTA,N-AM VOTAT,EI N-AU INTELES!

  2. Ma mir ca nu l-a pomenit pe Nastase, pesedeul fara piscariasi si infractori este zero, nul, nu exista

  3. II VREAU PE CEI PROPUSI,PROFESIONISTI,ACCEPTATI!E DATORIA GUVERNULUI SA-SI ALEAGA OAMENII!NU MAI E CAMPANIE,E MERSUL TARII!IL VREAU PE TITUS SI SUITA!PUNCT!

  4. a fi politolog in Romania e cam ca un ghicitor in stele sau jucator la loto: incerci sa ghicesti cine ar putea sa-ti dea niste bani sau, macar din cind in cind, sa tragi lozul cel mare (o sinecura, un contract cu statul, o sponsorizare, o utilitate publica…)

    Pesmene ca, mirosind a ceva de uniune nationala, e acum util sa scrii in sensul lui “sa ne unim”, “sa dam ce e mai bun”, etc dupa ce nu cu multa vreme in urma erai chiar usor favorabila lu PSDragnea.

    Fiind si eu politolog in sensul de datator in bobi, sugerez ca in urmatorul articol, politologul Alina sa sugereze ca un guvern monocolor si minoritar pnl cu sustinere usr, udmr, pmp, etc contra unui post de prim-ministru al usr, de la anul, ar maximiza cistigurile duetului franco-german, chiar si cu pretul sacrificarii lui ludovica orbanica, care ar ajunge doar consiier al Cotroceni sau ambasador pe undeva (tot e mai bine decit la Rahova, pe motiv de 50000 euroi spagutza…)

  5. ok, înțeleg că dl Geoană este un om competent.
    întrebare retorică: unde lucrează dl Geoană? / oamenii competenți (ex. om politic) poate face consultanță politică, diplomatică pentru oameni politici din extern sau se pot angaja în cele mai importante companii multinaționale.
    dl Geană așteaptă doar să fie numit de un om politic care se află la putere?!

    • retorica intradevar : dl Geoana munceste mai mult decat tot Guvernul la un loc. Este presedintele Institutului Aspen Romania, locul unde saptamanal au loc 2-3 dezbateri cruciale pentru destinul Romaniei in plan extern

      • deci dl Geoana e oengist si inca unu bun, ca rezulta ca doar de cind a cistigat Dragnea alegerile au avut loc undeva intre 260-390 de dezbateri cruciale pentru destinul Romaniei. Se pare ca avem un destin foarte complicat.

        Muncind mai mult ca tot guvernul la un loc, ca sa economisim bani si timp, ar putea sa-l numeasca Iohannis Prim-Unic-Ministru.

        Si, cum SD Bechtel Foundation e fruntasa pe lista finantatorilor la Aspen Institute, ma gindesc ca, daca contractul Bechtel s-a facut in 2003, cind era ministru de externe dl Geoana, poate-poate nu o fi doar o coincidenta de nume si poate rezolvam si noi ceva cu autostrazile, poate se stie cu oamenii aia…
        https://www.aspeninstitute.org/programs/national-commission-on-social-emotional-and-academic-development/funders/
        Cred ca e o alta coincidenta fericita si ca “Bill and Melinda Gates Foundation” finanteaza Aspen Institute, poate clarificam si chestia cu contractul Microsoft

Leave a Reply to AndreeaCancel reply