Sunday, September 6, 2026
21.1 C
Bucharest

Am trăit să o văd şi pe asta : o lege excepţională, votată in Parlament

Am trăit să o văd şi pe asta : o lege excepţională, votată in Parlament. Poate vi se pare minor subiectul, dar ca jurnalist am constatat ca acest cosmar birocratic romanesc e constituit din zeci si sute de aspecte minore, inutile, absolut enervante. Unul din ele a fost omorat ieri.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului, scrie Agerpres.

Initiativa legislativa apartine deputatului PNL George Tuţă, din Organizatia Ilfov.

Proiectul de lege completează OUG 41/2016.

“Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede proiectul de lege.

Au votat “pentru” 291 de deputaţi, iar “împotrivă” unul singur.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

”Vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari că au votat pentru adoptarea unei legi cu foarte puţine paragrafe, dar care are 600 de cuvinte cu multă substanţă. Legea vorbeşte scurt şi apăsat despre interzicerea copiilor inutile, care se adună la dosarul cu şină. În prezent, statul emite nişte documente pe care le cere din nou. De aceea era nevoie să facem o simplificare a birocraţiei, să mai facem un pas spre digitalizarea statului. Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Prin actuala lege instituţiile vor fi nevoite să recurgă la soluţii simple să transmită acte între ele, de exemplu prin email. Pe mai departe, vreau ca fiecare dintre noi să ajute la implementarea acestei legi, să îi încurajăm pe cei din administraţia publică să nu fie reticenţi la schimbare, ci să privească spre viitor”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.

Art.I.- După articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se introduce un nou articol, art.21, cu următorul cuprins:

„Art.21 .-(1) Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale.(2) Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art.2 alin.(2) şi ale art.4 aplicându-se în mod corespunzător.

Art.II.- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completarea adusă prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Art.III.

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

 

Hot this week

Vești bune de la Moscova : economia Rusiei se gripează

German Gref, directorul general al Sberbank, o bancă controlată...

Cum se apără navele din Marea Neagră de atacuri cu drone

Petroliere şi nave de marfă tranzitează strâmtoarea Bosforului echipate...

Vom zbura cu Mircea Lucescu

Prima aeronavă Boeing 737 MAX din noua generație de...

Chinezăriile auto, ieftine și proaste, se vând mai bine

Producătorii auto chinezi își măresc rapid cota de piață...

Afecțiuni grave ale pielii, tratate țintit prin brahiterapie

Afecțiuni grave ale pielii, tratate țintit prin brahiterapie   O leziune...

Topics

Vești bune de la Moscova : economia Rusiei se gripează

German Gref, directorul general al Sberbank, o bancă controlată...

Cum se apără navele din Marea Neagră de atacuri cu drone

Petroliere şi nave de marfă tranzitează strâmtoarea Bosforului echipate...

Vom zbura cu Mircea Lucescu

Prima aeronavă Boeing 737 MAX din noua generație de...

Chinezăriile auto, ieftine și proaste, se vând mai bine

Producătorii auto chinezi își măresc rapid cota de piață...

Afecțiuni grave ale pielii, tratate țintit prin brahiterapie

Afecțiuni grave ale pielii, tratate țintit prin brahiterapie   O leziune...
00:09:52
01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img