Saturday, November 14, 2026
16 C
Bucharest

Amanunte socante despre asasinatul comis in Consulatul Arabiei Saudite

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost ucis prin ‘strangulare’ în consulatul ţării sale la Istanbul, iar cadavrul a fost ‘dezmembrat’, a declarat miercuri procurorul Istanbului, Irfan Fidan, subliniind caracterul ‘premeditat’ al acestei crime, relatează AFP şi dpa.

Potrivit lui Irfan Fidan, jurnalistul disident a fost ucis imediat ce a intrat în consulat, iar cadavrul a fost făcut dispărut.

Declaraţia sa vine în contextul în care procurorul general al Arabiei Saudite, Saud al-Mojeb, care se afla la Istanbul de luni ca parte a investigaţiei, a părăsit Turcia.

Fidan a afirmat de asemenea într-un comunicat că vizita la Istanbul a procurorului general saudit “nu a dat niciun rezultat concret”. Cei doi procurori s-au întâlnit de două ori în aceste zile.

“Discuţiile nu au reuşit să aducă un rezultat concret, în ciuda eforturilor noastre bine intenţionate de a afla adevărul”, a spus Fidan, conform agenţiei naţionale de presă Anadolu.

Khashoggi, colaborator al cotidianului The Washington Post şi un critic la adresa prinţului moştenitor saudit Mohammed ben Salman, a fost ucis pe 2 octombrie după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru documente necesare pentru a se căsători cu logodnica sa din Turcia. Cadavrul lui nu a fost încă găsit, scrie Agerpres.


Franţa nu exclude adoptarea de sancţiuni împotriva Arabiei Saudite dacă se va dovedi că autorităţile acestei ţări au fost implicate în uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, a declarat miercuri ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, informează Reuters şi AFP.

Franţa i-a cerut Arabiei Saudite, care a avansat mai multe versiuni diferite asupra acestei crime, să stabilească adevărul, să-i identifice pe cei aflaţi în spatele crimei şi să-i pedepsească. “Atâta vreme cât cei care sunt responsabili (de crimă) şi circumstanţele din jurul acesteia nu au fost făcute publice, dezvăluite şi evaluate, noi vom continua să cerem adevărul. Până acum, noi nu-l avem”, a spus Le Drian la postul de radio RTL.

“Vom lua măsurile necesare împotriva celor care sunt vinovaţi”, a afirmat şeful diplomaţiei franceze, adăugând că Franţa nu exclude niciun fel de sancţiuni împotriva Arabiei Saudite, care este cel mai mare cumpărător de arme, produse de lux şi numeroase alte exporturi franceze.

Uciderea lui Khashoggi – colaborator al Washington Post şi critic la adresa liderului de facto al Arabiei Saudite, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman – a stârnit indignare pe plan internaţionale şi a aruncat acest mare exportator mondial de produse petroliere într-o perioadă de criză.

Khashoggi a dispărut după ce a intrat în clădirea consulatului saudit de la Istanbul, în 2 octombrie, şi nu a mai fost văzut de atunci. Trupul său nu a fost găsit. Arabia Saudită a admis că jurnalistul a fost ucis în ceea ce ea a descris a fi “o încercare de extrădare eşuată”.

Ţările occidentale şi-au înteţit criticile la adresa Arabiei Saudite în legătură cu acest caz, precum şi cu acţiunile sale în Yemen. Germania a declarat că va sista vânzările de arme către Arabia Saudită.

Potrivit lui Le Drian, Germania a acţionat prea repede. “Cred că trebuie să aşteptăm ca cei vinovaţi să fie găsiţi în urma investigaţiei”, a spus el. Totodată, Le Drian a minimalizat importanţa vânzărilor de arme către Arabia Saudită pentru economia franceză, susţinând că acestea reprezintă doar 7% din exporturile totale de arme ale Franţei. “Nu depindem de Arabia Saudită în această privinţă”, a subliniat el.

 

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img