Saturday, February 14, 2026
8.5 C
Bucharest

Ambasadorul SUA spune care sunt obiectivele sale în România

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, sâmbătă, că obiectivele sale în România sunt în număr de trei: promovarea securităţii celor două ţări, promovarea democraţiei şi lupta împotriva corupţiei şi, nu în ultimul rând, promovarea prosperităţii.

”Am trei priorităţi ca ambasador în România. Una este promovarea securităţii celor două ţări şi a acestei regiuni. Pot spune că România şi SUA colaborează excelent în în domeniul militar, în ceea ce priveşte serviciile de informaţii, în consolidarea legislaţiei, în încercarea de a îmbunătăţi securitatea României, a SUA şi a regiunii transatlantice în lupta împotriva terorismului, a neproliferării armelor de distrugere în masă, a combaterii traficului de persoane şi de droguri şi în contracararea intereselor naţiunilor ostile în încercarea lor de a submina propriile noastre societăţi”, a declarat Hans Klemm în cadrul dezbaterii ”Women of Romania”, organizată de Impact Hub Bucureşti în cadrul mişcării globale #Be BoldForChange.

Hans Klemm a mai spus că o altă prioritate importantă a sa ca ambasador al Statelor Unite la Bucureşti este promovarea democraţiei, a luptei anticorupţie şi a statului de drept.

”Atât SUA, cât şi România au optat pentru un viitor democratic, au îmbrăţişat valorile democratice, depunem eforturi constante pentru întărirea instituţiilor democratice. Statele Unite, după cum ştiţi, au sprijinit puternic lupta anticorupţie, precum şi întărirea instituţiilor democratice din România. De asemenea, sprijinim libertatea de expresie, libertatea religioasă, respectul faţă de minorităţi şi rolul femeilor în economie”, a mai spus Klemm.

Nu în ultimul rând, ambasadorul SUA a vorbit despre cea de-a treia prioritate a sa în România: promovarea prosperităţii.

”Asta înseamnă să ne menţinem economiile deschise, să intensificăm relaţiile comerciale şi investiţiile dintre ţările noastre. De asemenea, tot în această zonă a prosperităţii ne-am concentrat îndeosebi asupra sectorului antreprenorial. Din experienţa americană, dar şi a analizei comparative la nivel global, vă pot spune că acele ţări care sprijină şi promovează un climat care încurajează antreprenoriatul tind să aibă economii foarte puternice şi dinamice. România se află în acest caz, dar ar putea face mai multe în acest sens. Noi sprijinim promovarea experienţei antreprenoriale”, a conchis Hans Klemm citat de news.ro

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img