Friday, November 6, 2026
5.3 C
Bucharest

Amenintarea Rusiei. Ce mesaj transmite Joe Biden catre Romania

Comunicat al Administratiei Prezidentiale :

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, 9 decembrie 2021, la consultări cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, și cu ceilalți lideri ai statelor aliate care fac parte din Formatul București 9 (B9).

Subiectul principal al consultărilor, desfășurate telefonic, a vizat situația îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO și în regiunea Mării Negre, context în care Președintele Joseph Biden a prezentat rezultatele discuției pe care a avut-o recent cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, precum și evaluarea sa.

Discuțiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la impactul acțiunilor Rusiei asupra securității aliaților și partenerilor din regiune și coordonarea între statele aliate.

În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis a salutat dialogul în Formatul București 9 (B9), fapt ce confirmă valoarea acestui format de consultare și coordonare între aliați, mai ales în contextul actual al provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică a NATO.

Președintele României a subliniat importanța informării, coordonării și consultării aliaților în fața acestor provocări de securitate, evidențiind că menținerea unității statelor aliate este esențială în aceste momente.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea consolidării prezenței avansate a NATO pe Flancul Estic, inclusiv și mai ales la Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său. De asemenea, Președintele României a menționat că este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România și în zona Mării Negre, ca expresie a solidarității aliate și a Parteneriatului Strategic solid între România și SUA.

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img