Monday, June 22, 2026
31.1 C
Bucharest

Cunoscutul om de stiinta dr. Anthony Fauci da informatii incurajatoare despre OMICRON

Varianta Omicron a coronavirusului va fi mai puţin periculoasă decât cea Delta, a apreciat joi dr. Anthony Fauci, şeful Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din SUA, principalul consilier pe probleme de sănătate al preşedintelui american Joe Biden, într-un interviu citat de dpa.

Versiunea Delta rămâne “problema reală” a americanilor iarna aceasta, a declarat Fauci joi pentru editura de presă McClatchy.

“Lumea continuă să vorbească despre un val de iarnă cu Omicron – încă avem peste 100.000 de cazuri pe zi”, a mai spus el, referindu-se la Delta. “Avem în jur de 50.000 de oameni în spitale. Avem aproape 1400 de decese pe zi. Cred că ar trebui într-adevăr să ne concentrăm mai bine asupra problemei noastre reale, iar problema noastră reală acum este Delta”.

În Statele Unite se constată deja o nouă creştere a numărului de cazuri, a informat expertul, anticipând o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în timpul iernii. El a avertizat că 60 de milioane de americani nu sunt încă vaccinaţi şi a recunoscut că nu îşi explică de ce o parte atât de mare din populaţie nu şi-a făcut un vaccin. “Este foarte supărător”, a adăugat el.

“Este într-adevăr o situaţie nefericită şi un comentariu trist despre ţara noastră că avem o epidemie istorică, care a omorât deja peste 780.000 de americani, iar cel puţin cinci milioane şi poate de două ori pe atâţia în toată lumea şi din motive inexplicabile – dar poate explicabile prin ideologia politică, faptul că avem oameni care refuză să se vaccineze”, a apreciat Fauci.

Coronavirusul Omicron pare mai capabil să ocolească imunitatea existentă decât Delta, care încă este dominant în numărul de cazuri din întreaga lume. Fauci a afirmat că datele publicate săptămâna aceasta de companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech privind eficacitatea împotriva Omicron a trei doze din vaccinul pe care îl produc înseamnă “veşti bune”.

Spitalizările din Africa de Sud reprezintă de asemenea indicii preliminare că varianta Omicron este mai puţin gravă, “cel puţin nu şi mai gravă” potrivit lui Fauci. Raportul dintre numărul de cazuri şi cel de internări este mult mai mic decât înainte, iar durata internărilor este mult mai mică.

Dacă Omicron se va dovedi mai puţin grav, dar mult mai transmisibil decât Delta, “până la urmă numărul de persoane grav bolnave ar putea fi acelaşi”, a apreciat şeful NIAID. “Dacă într-adevăr este mult mai transmisibil, doar numărul de persoane infectate ar putea supracompensa natura pozitivă a gravităţii sale reduse”, a explicat el. “Dacă ai ceva care are un nivel de infectare redus şi o gravitate ridicată, ar putea fi echivalent cu ceva care are un grad extins de infectare şi un grad mic de gravitate”.

Datele demografice din Africa de Sud, unde oamenii de ştiinţă obţin deocamdată cele mai bune date despre Omicron, sunt însă prea diferite de cele din SUA pentru a permite comparaţii directe, a recunoscut Fauci. În Africa de Sud este dominant Omicron, dar asta nu înseamnă că se va ajunge în aceeaşi situaţie în Statele Unite. Varianta Beta a produs un val uriaş de cazuri printre sud-africani, dar aproape nu s-a înregistrat la americani.

Până acum, versiunea Omicron a coronavirusului a fost identificată în 57 de ţări, inclusiv în SUA, scrie Agerpres. Evolutia de pana acum pare sa confirme cazurile mai putin grave ale celor infectati cu tulpina Omicron.

Hot this week

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

Topics

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul unei boli severe

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul...

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img