Publicatia Intelligence a Serviciului Roman de Informatii analizeaza un subiect sensibil in actualul context intern si extern : rezistenta si capacitatea de reactie a Romaniei la situatiile de criza majora, din diverse cauze.

Pregătiți pentru orice. Răspunsul național la situațiile de criză

Actualul mediu internațional de securitate este din ce în ce mai complex, fiind marcat, conform evaluărilor NATO, de amenințări generate de acțiunile actorilor statali și non-statali, care pot lua inclusiv forma unor atacuri de tip hibrid, aflate la linia de demarcație dintre conflictele militare convenționale și operațiunile asimetrice.

Adițional, se observă o creștere a frecvenței de apariție și a impactului unor crize determinate de schimbările climatice și de dezastrele naturale sau antropice, ori care derivă din acțiunea unor factori biologici, exemplul cel mai recent fiind criza provocată de pandemia de COVID-19.

Reacții la creșterea frecvenței și amplitudinii crizelor

Dificultatea majoră constă în adaptarea mecanismelor și subsistemelor de management al crizelor (precum cele generate de urgențe civile, atacuri teroriste și agresiuni cibernetice), pentru a răspunde evoluțiilor rapide înregistrate la nivelul mediului de securitate, aflat în continuă schimbare.

În același timp, interconectarea mecanismelor și subsistemelor sus-menționate prezintă o relevanță aparte, în condițiile în care experiența ne arată că situațiile de criză cu care se confruntă omenirea la momentul actual au, de cele mai multe ori, puternice ramificații multisectoriale. Toate efectele negative ale unei situații de criză pot fi amplificate de persoane și entități interesate în exploatarea malițioasă a noilor tehnologii, internetului și social media, domenii în care fake news și dezinformarea întâlnesc un teren fertil.

Având în vedere inclusiv calitatea de stat membru NATO și UE, România trebuie să dispună de o capacitate crescută de reziliență la șocuri majore produse de dezastre (naturale sau antropice), disfuncționalități ale infrastructurii critice și atacuri convenționale ori hibride, astfel încât problematica gestionării situațiilor de criză este de o importanță majoră pentru țara noastră.

Managementul crizelor, o preocupare strategică

Necesitatea adoptării de măsuri concrete sau a continuării demersurilor coerente privind managementul crizelor, precum și a abordării integrate a provocărilor pe linie de securitate, respectiv a celor generate de dezastrele naturale sau antropice, se reflectă, cu claritate, în conținutul unor documente naționale cu valențe strategice, promovate în ultimii 15 ani.

Astfel, în cadrul Strategiei de Securitate Națională a României (SSNR) din 2007, adoptată de CSAT în cursul lunii aprilie 2006, înainte de accederea țării noastre în UE, se precizează că securitatea națională poate fi pusă în pericol și de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociate, provenind din mediul natural sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activități umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile.

SSNR 2007 subliniază că perfecționarea mecanismelor de gestionare a crizelor reprezintă un deziderat major al securității interne. Soluția identificată constă în implementarea unui sistem național integrat de management al crizelor, care să articuleze toate subsistemele componente sau structurile cu atribuții în materie (menținând, însă, autonomia acestora) și să asigure coordonarea eficientă a resurselor pentru prevenirea pericolelor, controlul și înlăturarea manifestărilor negative, lichidarea consecințelor și restabilirea stării de normalitate.

În Strategia Națională de Apărare (SNAp) din 2008 – care a fost promovată pe fondul aderării țării noastre la UE – se arată că riscurile și amenințările la adresa securității naționale pot fi amplificate de existența unor vulnerabilități și disfuncționalități, între care se regăsesc organizarea inadecvată și precaritatea resurselor alocate pentru managementul situațiilor de criză. Documentul reiterează, de asemenea, faptul că, pentru a acționa eficient la întreg spectrul de crize, de la măsurile de prevenire, până la apărarea colectivă, România trebuie să implementeze un sistem național integrat de gestionare a acestora.

În SNAp 2008 se regăsesc și alte aspecte din SSNR 2007, cum ar fi cele referitoare la caracteristicile de bază ale sistemului (cu accent pe autonomia subsistemelor componente și pe adaptabilitatea acestuia, în funcție de natura și amploarea crizei), însă documentul introduce și unele elemente de noutate, privind direcțiile principale de acțiune în materie, care vizează atât armonizarea legislativă și procedurală (prin aplicarea politicilor NATO în domeniu, precum și prin participarea la operațiile UE de gestionare a crizelor), cât și pregătirea populației pentru acțiune în situații de criză.

Chiar dacă nu a fost aprobată de Parlamentul României, SNAp 2010 reține atenția prin faptul că, printre obiectivele naționale de securitate (ONS) se numără inclusiv dezvoltarea capacităților naționale de gestionare a crizelor interne și internaționale, precum și a urgențelor civile, în special cele legate de calamități naturale sau pandemii.

Situația de securitate la nivel internațional este prezentată ca fiind marcată de fluiditate și impredictibilitate, precum și de tendința de interconectare a crizelor, care păreau distincte și izolate, în acest fel prefigurându-se principala caracteristică a mecanismelor de răspuns – abordarea integrată a unor provocări cu implicații multisectoriale.

Documentul reflectă necesitatea implementării unui sistem național integrat de gestionare a crizelor, iar – printr-o abordare consecventă în raport cu SSNR 2007 și SNAp 2008 – în text sunt prezentate principalele caracteristici ale acestuia (autonomia subsistemelor componente și adaptabilitatea, în funcție de natura și amploarea crizei). Totodată, SNAp 2010 prezintă direcțiile principale de acțiune în materie, care includ pregătirea decidenților, instituțiilor și populației pentru o reacție adecvată în caz de criză de securitate ori de dezastru (natural sau antropic).

Maturizarea mecanismelor instituționale

Începând cu SNAp pentru perioada 2015-2019, prevederile privind managementul crizelor sunt din ce în ce mai articulate, acestea bazându-se pe conținutul strategiilor anterioare, pe cunoașterea acumulată prin prisma apartenenței la NATO și UE, precum și pe experiența dobândită („lessons learned”) de instituțiile românești cu atribuții în materie, ca urmare a gestionării mai multor situații de criză cu care s-a confruntat țara noastră în ultimii ani.

Astfel, nu este deloc surprinzător faptul că, printre ONS prezentate în documentul respectiv, figurează și cel privind asigurarea eficienței sistemelor naționale de prevenire și gestionare a situațiilor de criză, interne și externe, militare sau de natură civilă.

Conform SNAp pentru perioada 2015-2019, reacția inter-instituțională în situații de criză poate fi afectată de precaritatea resurselor și incoerența în gestionarea diverselor tipuri de riscuri, această vulnerabilitate devenind și mai evidentă dacă ne referim la gradul de interoperabilitate a instituțiilor statului care trebuie să acționeze în cazul unor amenințări asimetrice și de tip hibrid.

Direcțiile de acțiune pe dimensiunea de referință vizează, cu prioritate, perfecționarea Sistemului Național de Management Integrat al Situațiilor de Criză (SNMISC), pregătirea decidenților, instituțiilor și populației pentru acțiune în situații de criză, precum și asigurarea resurselor (materiale, umane etc.) necesare, în baza unui proces de planificare.

Ghidul SNAp pentru perioada 2015-2019 detaliază direcțiile de acțiune descrise în Strategie pentru atingerea ONS privind managementul situațiilor de criză, nuanțând aspectul privind SNMISC, în legătură cu care se afirmă că trebuie operaționalizat și, ulterior, perfecționat.

De asemenea, sunt prezentate principalele ARV – amenințări (acțiuni destabilizatoare în vecinătatea estică, amenințări cibernetice, terorism), riscuri (catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice de tipul „low probability – high impact”), vulnerabilități (insuficiența cadrului legislativ în materie, precaritatea resurselor, incoerența în gestionarea diverselor tipuri de riscuri) – și posibile direcții de acțiune pentru atingerea ONS menționat. În acest context, sunt reluate anumite aspecte prezentate în Strategie (pregătirea decidenților, instituțiilor și a populației pentru acțiune în situații de criză, asigurarea resurselor necesare instituțiilor competente etc.), însă apar și elemente de noutate, cum ar fi rolul critic al informării beneficiarilor legali cu privire la ARV amintite și importanța utilizării mecanismelor specifice existente în cadrul organismelor internaționale din care face parte România.

Raportat la prevederile SNAp pentru perioada 2020-2024, este de remarcat includerea ONS privind creșterea eficienței sistemelor naționale de prevenire și gestionare a situațiilor de criză, a mecanismelor de cooperare interinstituțională și a instrumentelor de combatere a amenințărilor asimetrice și hibride, capabile să asigure reziliența statului în astfel de situații și să permită funcționarea continuă a instituțiilor și a serviciilor esențiale.

Prezintă relevanță, în același timp, direcția de acțiune privind dezvoltarea cadrului interinstituțional necesar organizării și funcționării eficiente a SNMISC, conectat la sistemele NATO și UE de management al crizelor.

În document se subliniază că, pentru a acționa eficient pe întreg spectrul de crize cu care se confruntă, România are în vedere implementarea completă a SNMISC. Similar edițiilor anterioare ale SSNR / SNAp, se arată că Sistemul trebuie să asigure nivelul necesar de pregătire și funcționalitate a structurilor de decizie și execuție cu responsabilități în domeniu, pentru gestionarea optimă a tuturor crizelor interne sau externe, menținând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaționale și să reacționeze treptat, în funcție de natura și amploarea crizei.

Direcțiile de acțiune pe dimensiunea sus-menționată pot fi regăsite și în edițiile anterioare ale Strategiei, fiind asemănătoare, mai ales, cu cele din SNAp pentru perioada 2015-2019. În acest context, rețin atenția referirile la perfecționarea SNMISC, prin îmbunătățirea cadrului legislativ de cooperare la nivel național și atragerea resurselor necesare, precum și la pregătirea decidenților, instituțiilor și populației pentru acțiune în situații de criză.

Ce este, încă, de făcut

Analizând prevederile referitoare la managementul crizelor din SSNR / SNAp, elaborate după aderarea României la NATO (2004) și UE (2007), se poate constata un grad crescut de consecvență din perspectiva abordării strategice pe această linie, în special în ceea ce privește operaționalizarea și perfecționarea SNMISC. Accentul s-a pus atât pe consolidarea cooperării interinstituționale, alocarea resurselor necesare și pregătirea factorilor relevanți, inclusiv a populației, pentru acțiune în caz de criză, cât și pe dezvoltarea și perfecționarea cadrului legislativ național în materie.

Acest ultim obiectiv prezintă o relevanță aparte, fiind, deopotrivă, deosebit de important și dificil de realizat, având în vedere că prevederile normative trebuie, pe de o parte, să permită abordarea integrată a situațiilor de criză cu valențe multisectoriale și, pe de altă parte, să asigure compatibilitatea cu principiile, mecanismele și procedurile existente la nivelul NATO și UE.

De asemenea, cadrul organizatoric și funcțional al SNMISC trebuie să mențină autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaționale și să reacționeze, atât independent, cât și în deplină interoperabilitate, în funcție de natura, amploarea, complexitatea, intensitatea și consecințele crizei.

Astfel, se impune ca SNMISC să dispună de caracteristicile unui „sistem de (sub)sisteme” capabil să răspundă, cu celeritate, întregului spectru de situații de criză cu care s-ar putea confrunta România, inclusiv în calitate de stat membru NATO și UE, asigurând, în același timp, o reziliență sporită în fața provocărilor specifice actualului context internațional de securitate, aflat într-un proces de schimbare accelerată și având un grad crescut de complexitate.

În acest context, menționăm că în Programul legislativ al Guvernului României pentru anul 2021 figurează și proiectul de Lege privind SNMISC, instituțiile inițiatoare fiind MApN, MAI, SRI, SIE, STS și SPP.

Demersul respectiv vizează crearea cadrului juridic și instituțional privind organizarea și desfășurarea activităților din domeniul managementului integrat al situațiilor de criză, iar materializarea acestuia ar permite îndeplinirea unuia din principalele obiective, care se regăsește constant în ultimele ediții ale SNAp, referitor la perfecționarea și operaționalizarea SNMISC, scrie Intelligence.

#SRI, #Intelligence, #Romania, #criza