Thursday, October 8, 2026
26 C
Bucharest

Ancheta bomba in Franta : doua jucatoare de tenis romance vizate !

Meciul dintre perechea română Andreea Mitu/Patricia Ţig şi cuplul Madison Brengle (SUA)/Iana Sizikova (Rusia), din primul tur al probei de dublu de la Roland Garros, este în vizorul justiţiei franceze, care a deschis o anchetă din cauza suspiciunilor că această partidă a fost trucată, relatează presa internaţională.

O anchetă pentru “escrocherie în formă organizată” şi “corupţie sportivă activă şi pasivă” a fost deschisă pe 1 octombrie în legătură cu suspiciunile de trucare a unui meci de la
Roland Garros, a indicat marţi parchetul din Paris.

Potrivit ziarelor Die Welt şi L’Equipe, aceste suspiciuni vizează meciul câştigat pe 30 septembrie de Andreea Mitu şi Patricia Ţig în faţa perechii Madison Brengle/Iana Sizikova, cu 7-6 (10-8), 6-4. Mai exact, este vorba de al cincilea ghem din setul secund, câştigat la zero de cele două românce, după două duble greşeli comise la serviciu de Sizikova, 25 de ani şi locul 89 mondial la dublu.

L’Equipe scrie că în diferite ţări s-au mizat sume importante pe câştigarea acestui ghem de către românce, la mai multe case de pariuri din Paris.

Investigaţiile au fost încredinţate Serviciului central pentru curse şi jocuri (SCCJ), a precizat parchetul, scrie Agerpres.

Hot this week

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Ce s-a aflat despre arestarea fostului șef al serviciului secret german BND

Fostul şef al serviciului german de informaţii externe (BND),...

Vreți toate documentele de identitate pe telefonul mobil?

Portofelul digital este tot mai aproape de lansarea în...

Topics

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img