Sunday, September 20, 2026
28.6 C
Bucharest

Anunt important al departamentului condus de Raed Arafat

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă vor participa, în perioada 8 – 12 aprilie, la Vigorous Warrior 19, cel mai mare exerciţiu medical multinaţional din istoria Alianţei Nord-Atlantice.

‘Co-organizat de Centrul de Excelenţă al NATO pentru Medicină Militară, Statul Major al Apărării şi Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale din România, exerciţiul cuprinde simularea acţiunilor cu 39 de naţiuni şi parteneri NATO, diverse componente aeriene, terestre şi navale, precum şi participarea a 10 organizaţii civile’, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, vor fi implicaţi peste 300 de pompieri-salvatori, medici, paramedici, asistenţi şi voluntari, iar exerciţiul se va desfăşura în trei locaţii: Bucureşti, Centrul Naţional de Instruire Întrunită ‘Getica’ din Cincu şi Constanţa.

În Bucureşti, perioada 9 – 12 aprilie, vor fi simulate evenimente în mai multe locaţii. În baza unor scenarii în care persoane blocate sub dărâmături sau la înălţime se află în imposibilitatea de a se autoevacua, forţe specializate din cadrul IGSU şi servicii de urgenţă din Ungaria (Hunor) vor desfăşura acţiuni comune de intervenţie pentru căutarea-salvarea victimelor, precum şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

‘În noaptea dinspre 11 spre 12 aprilie, va fi organizat şi un amplu exerciţiu la metrou, staţia Romană, menit să testeze capabilităţile specifice misiunilor de căutare şi localizare a victimelor, evaluarea funcţiilor vitale, imobilizarea acestora şi evacuarea în afara zonei de risc, transportul şi predarea în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă. Pentru gestionarea acestui eveniment, cu peste 200 de victime implicate, vor fi alocate două echipe de căutare-salvare, autospeciale de transport personal şi victime multiple, un spital mobil, precum şi un număr impresionant de echipaje de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă’, se arată în comunicat.

La această secvenţă ce are ca scop acţiunea coerentă şi combinată a entităţilor medicale militare şi civile, atât naţionale, cât şi multinaţionale, bazată pe un scenariu pe o intervenţie tip art.V/III NATO, va participa Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davilla’ din Bucureşti, cu 70 medici militari şi personal auxiliar, 10 ambulanţe, un autocamion cu un grup generator.

La Centrul Naţional de Instruire Întrunită din Cincu, în perioada 8 – 11 aprilie, pompierii vor sprijini măsurile de protecţie civilă a populaţiei prin evacuarea şi cazarea temporară în tabere mobile, destinate persoanelor evacuate.

Acest tip de tabără mobilă are în compunere o bucătărie rulantă auto, corturile destinate cazării şi hrănirii, cu echipamentele necesare (paturi pliante, saci de dormit, sistem de încălzire şi răcire accesorii pentru servit masa şi iluminare).

‘Totodată, în această locaţie, sunt dislocate spitale mobile de campanie care să completeze resursele disponibile ale structurilor militarizate, precum şi Caravana ‘Fii Pregătit’ unde pot fi simulate acţiuni militare şi de intervenţie în situaţii de urgenţă, prin intermediul sistemului de realitate virtuală’, precizează IGSU.

În cadrul scenariilor dezvoltate, echipajele IGSU vor acţiona în municipiul Constanţa, în zilele de 11 şi 12 aprilie, pentru acordarea de asistenţă medicală de urgenţă victimelor, fiind alocate ambulanţe SMURD, autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, echipaje de terapie intensivă mobilă, un spital mobil, precum şi o autospecială de oxigenoterapie şi tratamente hiperbarice.

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img