Wednesday, March 11, 2026
2.7 C
Bucharest

Anunt important de la varful PNL : “Dacă ne puneam problema de kaput cu USR…”

Parlamentarii PNL vor participa, miercuri, la votul din Parlament pentru Guvernul Cioloş, însă nu vor vota, potrivit unei decizii a Biroului Executiv, a anunţat secretarul general al liberalilor, Dan Vîlceanu.

“Am decis în seara aceasta într-o şedinţă de Birou Executiv că noi nu vom vota la plen. Opţiunea este prezent, nu votez şi la comisii ne vom abţine. Deci, nu vrem să facem ce au făcut colegii de la USR, să ne ridicăm din bancă şi să votăm împotriva colegilor cu care am guvernat şi cu care sperăm ca în viitor să mai putem guverna”, a declarat Vîlceanu, luni, la Digi 24.

El a subliniat că liberalilor nu li se poate cere să renunţe la preşedintele PNL abia ales. Vîlceanu a afirmat că după ce Guvernul Cioloş nu va trece de Parlament, PNL va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis cu o propunere de premier, şi anume, Florin Cîţu.

“Noi ne bazăm pe o susţinere pe care o avem şi acum din partea UDMR şi a minorităţilor şi împreună vom strânge 180 de voturi. Ne mai trebuie 54 de voturi şi putem avea un Guvern. (…) Vom negocia în Parlamentul României cu parlamentari”, a spus secretarul general al PNL.

Vîlceanu a arătat că speră ca viitorul Guvern Cîţu să fie votat şi de parlamentarii USR.

“Dacă ne puneam problema de kaput cu USR, mergeam şi votam împotriva colegilor, cum au făcut ei împotriva noastră, dar nu vrem să plătim cu aceeaşi monedă”, a precizat el.

Potrivit unor surse liberale, preşedintele PNL, Florin Cîţu, va avea marţi dimineaţa o întâlnire cu parlamentarii liberali.

Miniştrii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş vor fi audiaţi marţi în comisiile parlamentare de specialitate şi miercuri va avea loc şedinţa plenului reunit în care se va da votul pentru întregul Guvern, scrie Agerpres.

Si premierul Florin Citu, presedinte PNL, a declarat ca parlamentarii liberali “nu vor vota impotriva guvernului USR, condus de Dacian Ciolos”.

 

Hot this week

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Topics

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img