Saturday, November 7, 2026
6.8 C
Bucharest

Anunt important facut de premierul Ciuca despre factura compensata la energie

Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că joi Guvernul vrea să aprobe OUG în sectorul energetic.
„Am primit atât planul de iarnă, cât și datele pe care le-am solicitat de la Ministerul Energiei și alte instituții. În momentul în care a început ședința la partid a început și la Guvern.

PNL susține plafonarea prețului la energie și vom merge pe valorile care au fost cuprinse în ordonanța 27. De asemenea, am analizat și susținem supraimpozitarea pe întreg lanțul, aici fiind incluși și traderii și jucătorii din piața energiei. Nu am cifrele în momentul de față, impozitarea poate să fie și de 100%.

Este foarte posibil ca, în funcție de impactul bugetar, să avem în vedere o diminuare cu cel puțin 15%, așa cum s-a cerut la nivelul UE pentru eliminarea risipei, a pragului maxim de consum până la care se poate face compensarea. (Adică cei 300 KW diminuați cu 15%?) Pot să fie diminuați, poate găsim și altă formulă, este varianta pe care am avut-o în analiză până în acest moment”, a explicat Ciucă, citat de stiripesurse.ro

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img