Sunday, November 23, 2025
5.6 C
Bucharest

Anunturi importante facute de Raed Arafat

Peste 40% dintre maşinile de intervenţie la incendii au mai mult de 30 de ani vechime, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat, luni, după bilanţul pe anul 2017 al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

‘Peste 40% dintre maşinile pompierilor de incendiu au peste 30 de ani vechime. (…) Maşinile pompierilor erau acum câţiva ani foarte puţine cu vechime sub 10 ani. Acum avem peste 30 la sută deja sub zece ani. Asta e datorită chestiunilor fondurilor europene în perioada 2007-2013 şi în anii trecuţi au fost luate câteva maşini de pompieri. Există o licitaţie pe un număr mare de maşini de pompieri, pentru acordul-cadru, iar în cele 600 de milioane de euro există sume necesare pentru 500 de maşini de pompieri. Dacă se finalizează licitaţia bine, anul acesta începe livrarea maşinilor de pompieri, în următorii doi-trei ani înlocuim integral componenta veche de peste 30 de ani’, a explicat Arafat.

Referindu-se la ambulanţe, secretarul de stat a precizat că anul trecut ‘s-a dat sarcină’ IGSU să facă licitaţia pentru autospecialele serviciului de ambulanţă şi ale SMURD.

‘Ambulanţele tip C, de terapie intensivă, sunt în evaluare, ambulanţele de tip A, de transport, sunt în evaluare şi evaluarea este foarte avansată. Am avut o contestaţie la ambulanţele de tip B, care sunt de extremă importanţă, pe ele sunt echipele de paramedici şi asistenţii de la Ambulanţă, iar vineri decizia la contestaţie a fost în favoarea IGSU, iar după ce se dă motivarea, continuăm, mai sunt trei zile pentru oferte. Şi aici, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, sunt discuţii, sunt identificate fonduri, ca să luăm un număr mai mare şi să înlocuim ce este vechi, peste 60 la sută din ambulanţe serviciilor de ambulanţă şi SMURD au atins zece ani. Erau cumpărate prin anii 2007-2008’, a mai spus Arafat.

El a afirmat că multe ambulanţe au parcurs deja peste jumătate de milion de kilometri.

‘Problema noastră este că un număr mare de ambulanţe au deja peste jumătate de milion de kilometri la bord. Se impune clar înlocuirea lor şi sper ca în acest an să vedem primele ambulanţe livrate’, a mai declarat secretarul de stat.

Totodată, a menţionat Arafat, anul trecut a fost aprobată construirea a 13 subunităţi de pompieri în Bucureşti iar anul acesta au fost alocate fondurile pentru patru dintre acestea.

‘Aici este şi rolul ISU Bucureşti-Ilfov pentru realizarea acestora. Noi vom fi atenţi la implementarea proiectelor, pentru că interesul nostru este să avem echipaje care să ajungă cât mai repede unde este nevoie. (…) Anul trecut, în Ilfov, am reuşit să deschidem cel puţin unul sau două puncte noi şi încă discutăm să mai deschidem alte puncte’, a spus secretarul de stat citat de Agerpres.

 

Hot this week

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Topics

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari La 70 de ani,...

Grindeanu : dacă Bolojan taie salariile, PSD iese de la guvernare

PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img