Wednesday, December 4, 2024
5 C
Bucharest

Armata Pakistanului a colaborat la salvarea romanilor din Afganistan. Seful ei, primit la Bucuresti

Armata Pakistanului a colaborat la salvarea romanilor din Afganistan. Seful ei, primit la Bucuresti
Ministrul apararii Nicolae Ciuca scrie pe pagina sa :
M-am întâlnit marți cu președintele Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan, generalul Nadeem Raza.
I-am mulțumit generalului Raza pentru sprijinul substanțial acordat în misiunea de repatriere din Afganistan a cetățenilor români și ai altor state și am apreciat această colaborare drept o dovadă a solidarității și a încrederii, atribute care stau ca fundament în relația dintre țările noastre.
În timpul discuțiilor, am subliniat importanța consolidării relațiilor militare, având în vedere poziția României, de membru al NATO și UE, și cea a Pakistanului, de țară de legătură între Asia Centrală și Asia de Sud-Est, dar și sprijinul reciproc pe care, în mod tradițional, cele două țări și-l acordă în cadrul ONU și al altor organisme internaționale.
De asemenea, am trecut în revistă și modul în care forțele armate ale României și Pakistanului pot crește nivelul cooperării militare, prin participarea la exerciții în comun, și pot consolida relațiile bilaterale în domeniul învățământului militar.
Pe timpul vizitei în România, delegația pakistaneză se va întâlni și cu reprezentanți ai Direcției Generale pentru Armamente și ai industriei naționale de apărare.
Iata si comunicatul MApN :

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit marți, 24 august, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu președintele Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan, generalul Nadeem Raza.

În timpul discuțiilor, oficialii au subliniat importanța consolidării relațiilor militare, având în vedere poziția României, de membru al NATO și UE, și cea a Pakistanului, de țară de legătură între Asia Centrală și Asia de Sud-Est, și sprijinul reciproc pe care, în mod tradițional, cele două țări și-l acordă în cadrul ONU și al altor organisme internaționale.

Ministrul apărării naționale a mulțumit generalului Raza pentru sprijinul substanțial acordat în misiunea de repatriere din Afganistan a cetățenilor români și ai altor state și a apreciat această colaborare „drept o dovadă a solidarității și a încrederii, atribute care stau ca fundament în relația dintre țările noastre”.

          Membrii celor două delegații au trecut în revistă și modul în care forțele armate ale României și Pakistanului pot crește nivelul cooperării militare, prin participarea la exerciții în comun, și pot consolida relațiile bilaterale în domeniul învățământului militar.

           Programul de astăzi a cuprins și o întâlnire în format restrâns între șeful Statului Major al Apărării și președintele Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan. Subiectele principale de discuție s-au axat pe îmbunătățirea colaborării în domeniul schimbului de informații pentru apărare, pe cooperarea tehnico-militară și participarea la activități comune de instruire, inclusiv în domeniul managementului situațiilor de urgență specific forțelor armate, precum și pe programele de pregătire asigurate prin centre de perfecționare și prin alte forme de învățământ militar.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a făcut cunoscut că „se intenționează creșterea numărului de activități și întâlniri la nivel de experți și îmbunătățirea climatului general de securitate prin participarea la misiuni de stabilitate, sub egida ONU. În acest sens, am transmis aprecierea militarilor români față de profesionalismul colegilor pakistanezi în operațiile ONU din Mali, Congo și Sudanul de Sud, unde țările noastre contribuie cu personal”.

„Nu în ultimul rând, i-am mulțumit generalului Nadeem Raza pentru sprijinul pe care l-am primit în misiunea de evacuare a cetățenilor români din Afganistan. Relațiile de bună cooperare dintre forțele armate române și pakistaneze s-au concretizat în teren, prin asigurarea protecției personalului și tehnicii noastre în Islamabad și prin alte forme de cooperare”, a spus șeful SMAp.

Delegația pakistaneză efectuează, în perioada 23-27 august, o vizită în România, la invitația șefului Statului Major al Apărării. În programul activității mai sunt prevăzute întâlniri cu reprezentanți ai Direcției Generale pentru Armamente și ai industriei naționale de apărare.

Hot this week

Bomba : CSAT desecretizează informaţiile despre Georgescu

Bomba : CSAT desecretizează informaţiile despre Georgescu Președintele României, Klaus...

Prostie sau trădare?

În fața celui mai mare pericol la adresa democrației...

Georgescu și Putin subminează apărarea națională și NATO din România

În contextul utilizării rachetelor balistice și hipersonice de către...

Hellvig : Să ne arătăm răspicat pro-Europa, pro-vest, pro-democrație

Eduard Hellvig a postat : Ca vechi proaspăt liberal, cred...

Agenţia RIA Novosti din Rusia se bucură pentru Călin Georgescu

Agenția rusească de știri RIA Novosti, de stat, a...

Topics

Bomba : CSAT desecretizează informaţiile despre Georgescu

Bomba : CSAT desecretizează informaţiile despre Georgescu Președintele României, Klaus...

Prostie sau trădare?

În fața celui mai mare pericol la adresa democrației...

Georgescu și Putin subminează apărarea națională și NATO din România

În contextul utilizării rachetelor balistice și hipersonice de către...

Hellvig : Să ne arătăm răspicat pro-Europa, pro-vest, pro-democrație

Eduard Hellvig a postat : Ca vechi proaspăt liberal, cred...

Agenţia RIA Novosti din Rusia se bucură pentru Călin Georgescu

Agenția rusească de știri RIA Novosti, de stat, a...

Secretarul General Rutte : Rusia şi China, atacuri cibernetice şi sabotaje pe spaţiul NATO

Alianţa Nord-Atlantică îşi va intensifica schimbul de informaţii şi...

Detalii din discuţia Ciolacu – Lasconi

Marcel Ciolacu pe Facebook : Am avut, astăzi, o întâlnire...

Călin Georgescu se pregătește să arunce în aer economia României

Călin Georgescu a obținut o victorie surprinzătoare în primul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img