Wednesday, July 15, 2026
32.6 C
Bucharest

Asa deci, s-a sinucis?

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în dosarul privind evenimentul rutier petrecut la data de 22 mai 2016, dispunând clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, întrucât decesul conducătorului auto CONDREA DAN-ALEXANDRU nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat următoarea situaţie de fapt:

La data de 22.05.2016, ora 18:47, urmare a apelului telefonic primit la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, organele de poliție, ambulanța și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost sesizate cu privire la faptul că pe drumul ce leagă localitățile Buftea și Tamași din judeţul Ilfov a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Cu prilejul efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat că accidentul rutier a avut loc pe DJ 101, la Km 2+500, pe drum în aliniament.

Autoturismul marca Opel Astra a fost găsit răsturnat pe partea dreaptă, în afara părții carosabile, pe sensul de mers dinspre satul Tamași către oraşul Buftea, la o distanță de circa 7 metri de partea carosabilă.

La fața locului s-a constatat prezența urmelor de rulare, cu o traiectorie oblică spre dreapta, în lungime de 53,2 m, poziționate pe acostament și spațiul verde, pe sensul de mers Tamași-Buftea. Totodată, s-a constatat lipsa urmelor de frânare ori de evitare a obstacolului (copac). Lângă autoturism a fost găsită decedată o persoană de sex masculin. Personalul medical sosit cu două ambulanțe la fața locului a constatat decesul victimei accidentului rutier, a cărui identitate a fost stabilită ulterior ca fiind Condrea Dan-Alexandru, inclusiv prin raportul de expertiză întocmit de Institutul Național de Criminalistică.

Raportul de autopsie medico-legală întocmit în cauză de Serviciul de Medicină Legală Ilfov a concluzionat că moartea lui Condrea Dan-Alexandru a fost violentă, fiind cauzată de leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri de corpuri și planuri dure, cât și prin strivire de componentele unui autovehicul, urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) și sunt în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul. La autopsie nu s-au constatat leziuni fără caracter vital sau leziuni care pot avea alt mecanism de producere decât cel anterior menționat.

Potrivit celor constatate la fața locului, evenimentul rutier s-a produs în condiții de vizibilitate bună, carosabilul fiind uscat, fără denivelări sau obstacole pe direcția de deplasare. Totodată, la locul faptei a fost identificată urma de rulare a autoturismului până la locul impactului fără a se constata prezența urmelor de frânare ori a altor urme de evitare a obstacolului. Urmele de rulare evidențiate indică faptul că autoturismul și-a schimbat la un moment dat direcția de deplasare rectilinie, îndreptându-se spre marginea carosabilului, unde se aflau copaci. În zona în care a avut loc evenimentul rutier, la momentul respectiv, nu se aflau alte autovehicule în deplasare sau staționare.

Date fiind concluziile raportului de expertiză criminalistică și ale raportului de expertiză tehnică, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că autoturismul – fără a avea defecțiuni la sistemul de frânare ori direcție, având o viteză de peste 100 Km/h şi fără a i se acţiona sistemul de frânare – a intrat în coliziune cu obstacolul ca urmare a acțiunii conducătorului auto, care a schimbat direcția de deplasare rectilinie înspre marginea carosabilului, deși o atare manevră era evident că determină o stare de pericol grav și iminent, decesul reprezentând consecinţa unui act suicidal.

Hot this week

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Topics

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Monaco începe să simtă ce înseamnă teama

După cum notează Courrier International, acest paradis al ultra-bogaților, care...

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără histerectomie

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără...

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img