Tuesday, December 23, 2025
1.3 C
Bucharest

“Asta este preşedintele nostru, Iohannis zapciul, cu atitudini dictatoriale”

Liviu Dragnea îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că are atitudini dictatoriale şi vrea să acapareze instituţiile, după ceea ce s-a întâmplat miercuri în plenul Camerei, el numindu-l ”Iohannis zapciul”.

”Cum a luat casele din Sibiu, acum vrea să ia şi aceste instituţii care îl deranjează, pentru că are atitudini dictatoriale şi vrea puterea absolută. Deci ăsta este preşedintele nostru, Iohannis zapciul. Nu se întâmplă nimic fără coordonarea lui Klaus Iohannis. De câteva săptămâni bune, o parte dintre liberali şi unii foşti membri PSD se tot lăudau că îl au în spate pe Klaus Iohannis, care împinge lucrurile şi care îi încurajează pe toţi să se mobilizeze pentru a da jos Guvernul, pentru a lua cât mai mulţi membri PSD, pentru a revoca conducerea Camerei deputaţilor. Plus ce am auzit astăzi de la Florin Iordache. Nici eu, nici el nu ştim dacă acel deputat a spus adevărul, dar mi-e greu să cred că vorbea aşa, să se afle în treabă – că i s-a propus lui Florin să se ridice de pe scaun, pentru că aia era problema şi că are mandat clar de la preşedintele Iohannis şi că dacă va face lucrul ăsta te vom preşedintele PSD. Asta i-a spus, asta a auzit dl iordache. Că cel de la PNL o fi pus de la el, asta n-am de unde să ştiu. Apoi mai e o coincidenţă în care nu crede nimeni, Chiar azi dimineaţă, din plenul Camerei deputaţilor, aşa cum bine ştiţi, dna Carmen Mihălcescu a fost chemată urgent la DNA, pentru că era unul dintre vicepreşedinţii PSD, la doi vicepreşedinţi le făcuseră cerere de revocare şi ca să rămână doar dl Pirtea (…) să conducă şedinţa”, a afirmat Liviu Dragnea.

El a spus că la fiecare început de săptămână se stabileşte care sunt vicepreşedinţii care să gestioneze treburile Parlamentului şi că aseară l-a desemnat pe Florin iordache.

”N-am fost în sală pentru a-i lăsa să se desfăşoare”, a mai spus Dragnea referitor la faptul că nu a fost miercuri la şedinţa plenului.

Întrebat dacă ştia de acest plan, el a răspuns: ”Da, e un plan făcut de dl Marian Neacşu cu dna Raluca Turcan, se laudă de câteva zile cu asta amândoi. Ba şi spuneau că e un plan de Oscar, aşa le spuneau unor colegi zilele trecute. Bineînţeles, un plan care nu are nicio legătură cu legea, pentru că Regulamentul Camerei Deputaţilor are putere de lege şi legea trebuie respectată”.

”O să vedem dacă am pierdut majoritatea parlamentară, eu zic că nu”, a mai spus Dragnea.

Despre Victor Ponta, Liviu Dragnea a spus că ”stă sub fustele… după fustele dnei Raluca Turcan”.

”Nu poţi să supui la vot ceva care încalcă Regulamentul, adică încalcă o lege, pentru că ar fi un precedent extrem periculos”, a mai spus Dragnea, citat de news.ro

 

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img