Wednesday, December 18, 2024
11 C
Bucharest

Atacul Rusiei la Odesa duce la creşterea preţului grâului

Preţul grâului şi-a continuat joi creşterea, ducând la 13% saltul înregistrat în ultimele trei zile, după ce SUA au avertizat că Rusia a bombardat porturile ucrainene la Marea Neagră si a amplasat noi mine în apropierea porturilor ucrainene, transmite Bloomberg.

Imagine

Cel mai tranzacţionat contract pe grâu la bursa Chicago Board of Trade (CBOT) înregistra în jurul orei 5:16 GMT un salt de 1,6%, până la 7,39 dolari per bushel, după ce miercuri s-a apreciat cu peste 8%.

Un responsabil al Casei Albe a afirmat că Rusia plănuieşte atacuri asupra navelor comerciale care transportă cereale din Ucraina pe Marea Neagră pentru a da apoi vina pe Kiev. “Informaţiile noastre indică faptul că Rusia a amplasat noi mine în apropierea porturilor ucrainene”, a declarat miercuri Adam Hodge, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA.

Afirmaţiile Washingtonului intervin după ce Moscova a refuzat luni să prelungească acordul care să permită exporturile de cereale ucrainene şi după lovituri ruseşti, marţi şi miercuri, asupra unor terminale cerealiere din portul Odesa. De asemenea, Ministerul rus al Apărării a transmis miercuri că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina drept potenţiale transporturi de încărcături militare, şi implicit potenţiale ţinte militare.

Atacarea terminalelor de cereale din porturi “marchează o nouă fază a conflictului”, susţine firma de consultanţă Agritel. La aceasta se adaugă şi faptul că reducerea capacităţii de export a Ucrainei are loc într-un moment în care începe recoltatul pentru mai multe din culturile agricole ale Ucrainei.

Ultima navă care transportă cereale provenite din Ucraina prin Marea Neagră a fost inspectată luni seara la Istanbul, cu câteva ore înainte de expirarea acordului internaţional. Porturile de la Marea Neagră sunt o arteră vitală pentru vânzarea de produse agricole ucrainene peste hotare, iar înainte de invazia rusească au fost responsabile pentru cea mai mare parte a livrărilor.

Închidere acestor porturi şi noile ameninţări ale Rusiei, că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina drept potenţiale ţinte militare, vor creşte nevoia găsirii unor rute alternative pentru a aduce produsele agricole ucrainene pe piaţă. Ţara vecină a început să se bazeze din ce în ce mai mult pe porturile de la Dunăre precum şi pe transporturile pe rutele rutiere şi terestre via Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Imagine

În atacul cu rachete şi drone de miercuri asupra portului ucrainean Ceornomorsk, Rusia a distrus 60.000 de tone de cereale care urmau să fie exportate pe cale martimă, în cadrul unui acord din care Moscova s-a suspendat luni, a informat Ministerul Agriculturii de la Kiev, transmite EFE.

“Atacul nocturn a distrus o parte semnificativă a infrastructurii pentru exportul de cereale din portul Ceornomorsk”, se menţionează într-o notă publicată de minister.

Textul oficial explică totodată că “60.000 de tone de cereale care urmau să fie încărcate pe o navă de mare tonaj şi trimise prin coridorul de cereale încă de acum 60 de zile au fost distruse”.

Înainte de a anunţa luni că se retrage din acordul de cereale, Rusia a blocat în repetate rânduri funcţionarea acestui acord, împiedicând inspecţiile necesare pentru ca navele care urmau să transporte cerealele să poată intra în Marea Neagră, potrivit guvernului de la Kiev.

Pe de altă parte, Rusia a atacat şi joi, pentru a treia noapte la rând, portul Odesa. Porturile Odesa şi Ceornomorsk, din care au fost exportate cereale conform acordului, au fost două dintre principalele ţinte ale atacului.

Separat, Ministerul Apărării turc a confirmat joi că Rusia şi-a retras personalul de la centrul de coordonare a acordului referitor la exportarea de cereale ucrainene prin Marea Neagră, încheiat anul trecut la Istanbul, cu medierea Turciei şi a ONU.

“Rusia, care s-a retras din acordul privind coridorul cerealelor, şi-a retras personalul de la Centrul Comun de Coordonare de la Istanbul, care gestionează coridorul’, a anunţat ministerul turc, pronunţându-se totodată în favoarea reluării acordului.

Guvernul turc îşi va continua “iniţiativele şi eforturile în acest sens”, le-a declarat reporterilor, la Ankara, un oficial al ministerului.

Câtă vreme eforturile de reactivare a acordului continuă, autorităţile turce vor păstra suficient personal la centrul de coordonare, a spus ministerul, scrie Agerpres.

Hot this week

De ce sancţionează UE abia acum extrem de periculoasa unitate 29155 a GRU?

Una din cele mai mari ameninţări asupra spaţiului democratic...

Preşedintele Iohannis n-a găsit 15 minute pentru ceremonia decorării Ambasadorului SUA. A făcut-o MAE

În preajma Zilei Naţionale a României, preşedintele Klaus Iohannis...

Georgescu amenință judecători cu „ani grei de închisoare”

Călin Georgescu îi amenință pe judecătorii Curții Constituționale cu...

Senatori SUA : Putin a lansat un atac asupra României

Conducerea Comisiei de Politică a Senatului SUA, formată din...

Topics

De ce sancţionează UE abia acum extrem de periculoasa unitate 29155 a GRU?

Una din cele mai mari ameninţări asupra spaţiului democratic...

Preşedintele Iohannis n-a găsit 15 minute pentru ceremonia decorării Ambasadorului SUA. A făcut-o MAE

În preajma Zilei Naţionale a României, preşedintele Klaus Iohannis...

Georgescu amenință judecători cu „ani grei de închisoare”

Călin Georgescu îi amenință pe judecătorii Curții Constituționale cu...

Senatori SUA : Putin a lansat un atac asupra României

Conducerea Comisiei de Politică a Senatului SUA, formată din...

Ministrul de Interne : „Atacul asupra României este încă în desfășurare”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a comentat, luni seară, declarația...

Nicuşor Dan divizează dreapta la prezidenţiale. Candidează

Nicuşor Dan divizează dreapta la prezidenţiale. Candidează. https://www.antena3.ro/politica/anuntul-oficial-al-lui-nicusor-dan-voi-candida-la-alegerile-prezidentiale-din-2025-730747.html  

Invazia borhotului cognitiv

Astfel de mizerii și manipulări grosolane circulă azi pe...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img