Friday, May 9, 2025
14.1 C
Bucharest

“Au reieşit 5-6 variante pentru postul de prim-ministru”

Intai au fost 4, doua doamne si doi domni. Apoi 8. Acum sunt 5-6….

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început luni, la ora transmiterii acestei ştiri, liderii social-democraţi urmând să decidă asupra propunerii de premier pe care i-o vor înainta preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, care vor începe la ora 15.00. Imediat după CEx va avea loc şedinţa grupurilor reunite PSD-ALDE, pentru ca parlamentarii să dea un vot asupra propunerii de prim-ministru. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, înaintea şedinţei CExN, că a avut discuţii cu mai multe persoane pentru a ocupa funcţia de premier, fiind “cinci-şase” variante, dintre care se degajează deja o soluţie. Dragnea a precizat că ministrul interimar de Interne, Carmen Dan, se află printre aceste variante.

Dragnea: Iohannis ar trebui să accepte propunerea PSD de premier; a avut o poziţie corectă în ultima vreme

„Poate ne acceptă, teoretic ar trebui să ne accepte. Am văzut toate declaraţiile dumnealui şi poziţia din ultima perioadă, care, trebuie să recunosc că mi s-a părut o poziţie corectă, adică nu s-a implicat, chiar dacă poate au fost tentaţii în această speţă şi cred că vrea stabilitate ca şi noi”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat dacă PSD şi ALDE mai au majoritate în Parlament, Liviu Dragnea a răspuns afirmativ „Avem majoritate, s-a probat la moţiune. E o aritmetică simplă”.

Dragnea: Au reieşit 5-6 variante de premier, se degajează o soluţie

“Am avut şi ieri şi zilele trecute discuţii cu aproape toţi preşedinţii de organizaţii, cu două excepţii, care sunt plecaţi din ţară, cu o serie de parlamentari, colegi din ţară, şi au reieşit 5-6 variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat aseară, azi noapte şi azi dimineaţă cu fiecare dintre ei şi se degajează o soluţie care vreau să o propun în CEx”, a spus Dragnea.

Întrebat de ce participă la şedinţă şi Carmen Dan, care nu este membru al forului de conducere, Dragnea a spus că ministrul de Interne se află pe lista de propuneri. El a adăugat că toţi candidaţii PSD au fost chemaţi la şedinţă.

Dragnea a fost întrebat şi despre un alt nume de pe această listă, Mihai Tudose, care a absolvit cursuri la Academia Naţională de Informaţii. Chestionat dacă acel lucru este o problemă pentru şansele lui, Dragnea a răspuns ironic, făcând referire la Sorin Grindeanu: “Nu vreau să fiu răutăcios, dar alt premier, zilele trecute, se vorbea foarte bine, chiar dacă avea această şcoală”.

Viorica Dăncilă: Şedinţa este deschisă şi oricine poate face propuneri

Înainte începerii şedinţei, europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă a afirmat că şedinţa este “deschisă” şi oricine poate face propuneri.

“Fiecare îşi va spune punctul de vedere şi sunt convins că vom ieşi cu o hotărâre care va reprezenta votul tuturor, persoană în care vom avea cea mai mare încredere. (…) Propuneri poate face oricine. O să vină propuneri şi din partea conducerii partidului, deci e o şedinţă deschisă”, a spus ea, la Antena 3.

Dăncilă nu a vrut să comenteze informaţiile potrivit cărora şi ea s-ar afla pe lista scurtă de propuneri pentru desemnare. Ea a adăugat şi că, după şedinţa CExN, va pleca spre Bruxelles.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirma că are patru variante în minte, dorind ca viitorul prim-ministru să fie “corect” şi cu “putere de muncă”.  El a mai declarat că numele propunerii de premier va fi făcut public într-o declaraţie de presă la finalul consultărilor, în jurul orei 16.00.

Dragnea a susţinut că întâi se va discuta în partid despre candidatul la funcţia de premier, iar după ce preşedintele va desemna prim-ministrul, se vor discuta în CEx propunerile de miniştri. Preşedintele PSD preciza că nu doreşte să mai facă greşeala din cazul lui Sorin Grindeanu, în care a mers cu un cec în alb al Comitetului Executiv Naţional.

”Sunt câteva variante pe care le voi propune CEx, nu va fi doar una. Şi acum simt usturimea de la o singură variantă”, a spus Dragnea, înaintea votului privind moţiunea de cenzură de săptămâna trecută.

Întrebat dacă are convingerea că preşedintele Iohannis va desemna un premier de la PSD, Dragnea a răspuns: ”Eu am convingerea în continuare că preşedintele Iohannis doreşte stabilitatea României”.

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, duminică, la Antena 3, că social-democraţii au o listă de opt nume de potenţiali premieri, printre care actualul ministru al Economiei, Mihai Tudose, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, şi europarlamentarul Viorica Dăncilă, scrie news.ro

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img