Friday, October 30, 2026
13.5 C
Bucharest

Avertisment dur : “Sistemul se va prabusi complet”

Comisarul european pentru imigraţie, Dimitris Avramopoulos, a cerut joi statelor UE ca în cel mult ‘zece zile’ să obţină ‘rezultate tangibile’ în gestionarea crizei migraţiei, în caz contrar în opinia sa existând riscul de a vedea ‘sistemul prăbuşindu-se complet’, transmite AFP.

În declaraţia dată după reuniunea miniştrilor europeni de interne, el a mai cerut încă o dată să se implementeze rapid mecanismul împărţirii migranţilor prin cote obligatorii.

Această reuniune a fost marcată de un dialog tensionat între reprezentanţii Greciei şi Austriei, după ce aceasta din urmă împreună cu statele de pe ruta balcanică şi cu majoritatea celor vecine acestora au decis să fie lăsaţi să treacă graniţa greco-macedoneană numai migranţii proveniţi din Siria sau Irak care au acte în regulă.

Potrivit agenţiei EFE, ministrul grec al Imigraţiei, Ioannis Mouzalas, a acuzat Austria în timpul reuniunii că întreprinde ‘acţiuni ostile’.

În replică, ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, i-a explicat faptul că măsurile criticate de Grecia nu ar mai fi necesare dacă această ţară şi-ar proteja frontiera pentru a controla afluxul de migranţi ce vin mai ales dinspre Orientul Mijlociu. ‘Grecia afirmă mereu că nu poate controla frontiera externă. Atunci dacă Grecia nu poate s-o facă, ea oferă cel mai bun argument pentru ca alţii să adopte măsuri’ individuale, a indicat Johanna Mikl-Leitner.

Dar ‘şi Grecia poate adopta măsuri unilaterale’, i-a replicat Ioannis Mouzalas, adăugând că ţara sa ‘nu va accepta să devină Libanul Europei, un depozit de suflete’, declaraţie pe care a dat-o în faţa presei şi înaintea reuniunii.

Conform agenţiei spaniole de presă, în disputa dintre cei doi oficiali reprezentanţii Italiei şi Ciprului au luat partea Greciei, în timp ce alţii, cum ar fi miniştrii francez, belgian şi luxemburghez, au încercat să medieze.

Împotriva deciziilor luate de Austria şi de ţările situate pe ruta balcanică s-a pronunţat şi comisarul Avramopoulos, care de altfel este grec. În declaraţia dată după reuniune el a criticat respectivele măsuri luate unilateral de respectivele state, menţionând că acum există riscul blocării migranţilor pe teritoriul grec, iar situaţia acestora este ‘foarte critică’. ‘Nu mai trebuie să acţionăm fără coordonare (…) Nu mai avem deloc timp de pierdut (…) Posibilitatea unei crize umanitare pe scară extinsă este aici, foarte reală, foarte aproape’, a avertizat el.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img