Friday, August 14, 2026
17.6 C
Bucharest

Avertisment ferm al NATO catre Rusia

Miniştrii apărării din țările membre ale NATO au avut joi, 14 februarie, în cea de-a doua zi a Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale Alianței, un schimb de opinii cu privire la evoluţiile misiunilor din Afganistan, Kosovo și Irak, în cadrul sesiunii dedicate operaţiilor şi misiunilor NATO. 

Ministrul Gabriel Leș a punctat importanța susținerii procesului de pace afgan, insistând pe evidențierea faptului că acesta trebuie asumat în totalitate de autoritățile afgane, cu sprijinulAlianței Nord-Atlantice. De asemenea, ministrul apărării naționale a menționat creșterea participării României cu trupe la Misiunea Resolute Support în 2019, totalizând peste 800 de militari prezenți în teatru, o contribuție substanțială care conferă țării noastre un loc proeminent în randul contributorilor, scrie mapn.ro

Ultima sesiune de lucru a ministerialei, cu participarea Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, precum și a reprezentanților Suediei și Finlandei, s-a axat pe aspecte legate de cooperarea NATO-UE pe linia apărării, cu accent asupra iniţiativelor cu potențial de intensificare a Parteneriatului Strategic dintre cele două organizaţii şi transformarea acestui palier de acțiune într-un element esențial al pachetului de măsuri vizând consolidarea securității la nivel european. 

Miercuri, prima zi a Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, miercuri, 13 februarie, ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a participat la două sesiuni de lucru formale în cadru aliat – prima referitoare la evoluțiile şi implicațiile pentru Alianță în ceea ce privește Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), iar cea de a doua, la implementarea posturii de descurajare și apărare. 

În cadrul discuțiilor, miniștrii și-au exprimat îngrijorarea față de continuarea de către Rusia a dezvoltării și dislocării sistemului de rachete SSC-8, prin încălcarea Tratatului INF. A fost subliniat faptul că aceasta reprezintă un risc semnificativ la adresa securității Euro-Atlantice și că NATO va continua să mențină o postură credibilă și eficientă de descurajare și apărare. Elementul central al discuțiilor a vizat identificarea implicațiilor încălcării de către Rusia a tratatului și modul în care Alianța trebuie să se adapteze la această nouă situație.

Pe de altă parte, miniștrii aliați ai apărării au notat progresul înregistrat în implementarea deciziilor adoptate la ultimele summit-uri aliate, inclusiv la cel care a avut loc la Bruxelles în luna iulie 2018, trasând, totodată, direcționări politice referitoare la acele domenii în care se realizează întârzieri în implementare. 

Au fost aprofundate aspecte referitoare la implementarea Inițiativei NATO privind creșterea gradului de operativitate şi răspuns (NATO Readiness Initiative/NRI), respectiv conceptul militar de reîntăriri (Reinforcement concept). 
Totodată, a fost adoptată Directiva Politică 2019, document esențial pentru direcționarea planificării apărării în cadrul NATO pentru următorii patru ani. 

În cadrul primei zile a reuniunii, un element important şi vizibil pe agenda aliată a fost partajarea echitabilă a responsabilităților. Astfel, cu prilejul cinei de lucru, a fost subliniată importanța planurilor naţionale privind implementarea Angajamentului aliaţilor privind asigurarea resurselor alocate apărării (Defence Investment Pledge – DIP), adoptat la Summit-ul din Țara Galilor din 2014, pe toate cele trei dimensiuni – Cash-Capabilities-Constributions. În context, România şi-a reconfirmat angajamentul pentru continuarea alocării a două procente din PIB pentru cheltuielile de apărare și pentru menținerea acestui nivel de alocare pentru următorii ani.

Hot this week

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...
00:06:57

NATO Allies united in supporting Ukraine

NATO Allies united in supporting Ukraine https://www.youtube.com/watch?v=jwiKTFP8bFw

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei   În formele avansate...

Topics

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...
00:06:57

NATO Allies united in supporting Ukraine

NATO Allies united in supporting Ukraine https://www.youtube.com/watch?v=jwiKTFP8bFw

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei

Terapia țintită pentru boala avansată a prostatei   În formele avansate...

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img