Wednesday, November 11, 2026
12.2 C
Bucharest

Avertisment : pentru ce se pregateste NATO

Miniştrii apărării din statele NATO au convenit joi asupra unui plan de acţiune în cazul unui al doilea val de infecţii de COVID-19, în contextul în care alianţa militară încearcă să arate cum îşi poate aduce contribuţia în timpul crizei sanitare, relatează joi agenţia DPA.

Cele 30 de state membre urmează să constituie un stoc comun de echipamente medicale şi un fond cu resurse financiare care să fie folosit pentru achiziţia de produse medicale esenţiale, a anunţat secretarul general Jens Stoltenberg, la finalul celor două zile de discuţii între miniştrii apărării.

El nu a oferit alte detalii despre dimensiunea fondului sau despre data când stocul de echipMariana Ionescuamente medicale va fi disponibil, afirmând că încă ”este prea devreme pentru a spune”, dar a menţionat că unii aliaţi au început deja să avanseze angajamente şi unele contribuţii vor fi disponibile ”foarte curând”.

”Misiunea principală” a NATO în contextul pandemiei de coronavirus este să asigure ”că această criză sanitară nu devine o criză de securitate”, e explicat Stoltenberg.

Totuşi, el a ţinut să sublinieze contribuţiile recente ale Alianţei pentru operaţiuni civile, cum ar fi transportul pe cale aeriană a unor materiale medicale esenţiale şi a unor pacienţi, precum şi ridicarea de spitale de campanie.

Dar discuţiile dintre miniştrii apărării ai statelor NATO au fost oarecum umbrite de anunţul recent al preşedintelui Donald Trump privind retragerea a mii de militari americani din Germania, ţara care găzduieşte cel mai important contingent de trupe ale SUA în Europa. Conform unor surse din cadrul NATO citate de agenţia DPA, acest plan a stârnit în rândul aliaţilor temeri că Trump ar putea lua o decizie asemănătoare şi în ce priveşte Afganistanul, scrie Agerpres.

Iata si comunicatul MApN :

Cea de-a doua zi a Reuniunii ministeriale NATO a fost concentrată pe răspunsul aliat la criza generată de COVID-19, cu abordarea pregătirilor pentru un eventual val doi al pandemiei. La activitate au participat Înaltul Reprezentat pentru afaceri externe și politica de securitate și Vice-președinte al Comisiei Europene, Josep Borrell Fontelles, precum și miniștrii apărării din Finlanda, Suedia și Australia, având în vedere valoarea adăugată a contribuțiilor acestora în sprijinul efortului NATO de combatere a pandemiei.

Dezbaterile ministeriale au evidențiat rolul important jucat de NATO în sprijinul aliaților și partenerilor pentru contracararea pandemiei, prin acțiuni specifice cum sunt: zborurile pentru transportul echipamentelor esențiale, operaționalizarea spitalelor de campanie și sprijinirea eforturilor autorităților civile.

În context, miniștrii apărării au aprobat planul de operații care definește modul de răspuns al Alianței în cazul unui potențial nou val de COVID-19, inclusiv prin crearea unor capacități de depozitare a echipamentelor medicale și operaționalizarea unui Fond pentru finanțarea eforturilor aliate în domeniu. Astfel, ministrul Ciucă a prezentat disponibilitatea țării noastre de a pune la dispoziția Alianței o facilitate de depozitare a materialelor sanitare din rezerva NATO, ca o contribuție concretă la Planul aliat de răspuns la pandemia curentă.

De asemenea, oficialul român a evidențiat eforturile Ministerului Apărării Naționale întreprinse la nivel național, în sprijinul limitării răspândirii virusului și a protejării populației și forțelor armate.

Totodată, s-a agreat consolidarea măsurilor existente în domeniul rezilienței și pregătirii civile și utilizarea mecanismelor și capabilităților NATO pentru gestionarea efectelor pandemiei, cu accent pe sectoare cum sunt energie, transport, infrastructura critică, telecomunicații și sisteme de sănătate. Au fost subliniate nevoia de intensificare a coordonării inter-aliate în procesul de eliminare a efectelor pandemiei și importanța contracarării campaniilor de dezinformare și de propagandă lansate de unii actori împotriva NATO.

 

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img