“Sunt convins ca investitiile trebuie prioritizate astfel incat acestea sa sprijine cresterea economica. Investitiile in infrastructura (de educatie, de sanatate, dar si rutiera) au nu numai un rol economic, ci si unul social. Romania are cea mai mare disparitate regionala dintre statele UE. Chiar si Comisia Europeana a remarcat faptul ca decalajele dintre zonele de devoltare a Romaniei s-au adancit, conducand la aparitia unor poli de  competitivitate regionala. Am avut convergenta, ne-am apropiat de nivelul de dezvoltare a UE, dar nu la nivelul intregii tari, ci numai la nivelul anumitor regiuni”, a spus luni Guvernatorul BNR, MUgur Isarescu, la o coferinta de specialitate organizata de BNR si de cursdeguvernare.ro.

Potrivit Guvernatorului, lipsa infrastructurii care sa interconecteze provinciile istorice actioneaza in sensul permanentizarii acestor decalaje, din pacate.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a fost insotita de speranta progresului si prosperitatii, si asta v-o spune un veteran, a mai amintit Isarescu, care a repetat ideea nevoii unei cresteri economice echilibrate, care sa nu genereze tensiuni.  “Ne-am dorit sa crestem si e normal sa ne fi dorit asta! Trebuie insa sa ne dorim o crestere – careia ii spunem noi intr-o limba mai “pasareasca”- sustenabila. Una sanatoasa, care sa nu determine acumularea de riscuri sau dureroase corectii in viitor”. Dezechilibrele trebuie corectate incet si pe parcurs., a mai spus numarul 1 din BNR.

“Daca fortam cresterea economica peste ceea ce poate da economia va rezulta acumularea de dezechilibre si de tensiuni”, a mai aratat Isarescu, care a amintit in cateva cifre faptul ca aderarea Romaniei la UE a fost si este inca o poveste de succes.

Este pentru a doua oara in ultimele luni cand Isarescu atrage atentia asupra ritmului de crestere al economiei Romaniei.

“Guvernele pastreaza de obicei un sistem stabil de impozite pentru a da predictibilitate mediului de afaceri, astfel ca in recesiuni nu reduc impozitele. Dar cheltuielile guvernamentale sunt crescute in timpul recesiunilor, nu in timpul in care economia creste cu rate inalte. In perioadele de avant economic, guvernele se multumesc cu cresteri relativ mai mici, dar care permit acumularea de rezerve pentru a stimula economia in recesiune. Dau acest exemplu pentru a sublinia ideea ca stabilitatea economiei este cheia pentru a avea un progres constant al nivelului de trai, masurat, de exemplu, prin nivelul PIB/locuitor. Stimularea consumului in perioade in care acesta creste si fara ajutorul politicilor macroeconomice nu ajuta la recuperarea decalajelor”, a spus Isarescu in urma cu doua luni citat de Hotnews.

“Ca sa crestem mai repede trebuie insa sa marim potentialul nostru de crestere. Asta inseamna, in mod concret, ca potentialul factorilor de productie trebuie marit. Ma refer la toti factorii de productie, dar acum vreau sa ma refer in special la factorul capital si la factorul munca. Problema la noi este ca avem dificultati atat cu factorul capital cat si cu factorul forta de munca”, explica tot in urma cu doua luni, Guvernatorul.

11 COMMENTS

  1. Ce bine era daca avertiza si in 2008. Atunci, ne spunea sa pariem pe leu (leul rege) si ca economia romaniei duduie.

  2. Avertismente dure au venit din toate partile directiile si toate categoriile! ASTIA SE COMPORTA CA NISTE ZOMBIE INFECTATI DE PUTERE ABSOLUTA!

  3. Numarul 1 din BNR a luat la urecheat Executivul, clasa politica in general, care se tine numai de certuri si de nimic concret iar, semnalul de alarma este unul cat se poate de serios.
    “Ca sa crestem mai repede trebuie insa sa marim potentialul nostru de crestere. Asta inseamna, in mod concret, ca potentialul factorilor de productie trebuie marit. … ”
    Aminteam intr-o postare anterioara ca fara o productie autohtona solida nu putem creste iar, astazi dl. Guvernator BNR pune accentul pe aceasta si pe investitiile in infrastructura de tot felul.

  4. …cum vine un guvern care nu le convine …dar convine majoritatii tarii , vine isarescu si scade leu , (invers l-ar creste ) scumpesc combustibilu , si da fatis apa la moara sa se creasca preturile …..ca sa se spuna ca e un guvern incapabil ….când ne lua basescu 25% din salariu tacea , când ne scumpea boc produsele tacea …hai mai xchiar ne ia de prosti ???

    • In principal gresiti, nu are parghiile sa scumpeasca combustibilul sau sa umfle alte preturi, face parte din jocul murdar economic iar, in particular aveti dreptate, cand a fost diminuarea drastica de 25 %, a tacut.

    • da da Isarescu. Tot el a pus si acciza aia de 32 de bani? Sau voi aveti impresia ca aia nu se vede in pret?

      • Da da, când pesedeul a renunțat la taxa pe stâlp toți distribuitoruii au redus prețul la pompă!

  5. Trompeta salariilor minuscule vorbește de sărăcie și mai are și tupeul să facă vinovat de dezechilibre și factorul forță de muncă!

  6. Cum sa nu creasca decalajele in societate? Uitati-va la legea salarizarii a Olgutei, ce coeficienti de salarizare au institutiile de forta in comparatie cu educatia si sanatatea. Legea nu e nici unitara, nici dreapta, nici desteapta. Un pretext pentru a creste la valori nesimtite salariile clientelei.
    Planurile de infrastructura si investitii serioase vizeaza doar sudul si vestul tarii, Moldova e pe al n-şpelea rand de prioritati.

Leave a Reply to parere...Cancel reply