Sunday, September 27, 2026
21.8 C
Bucharest

Avertismentul Bancii Nationale pentru Guvern

Cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvenţă ridicată sugerează o încetinire puternică a creşterii economiei în trimestrul III faţă de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina şi al extinderii sancţiunilor asociate, se arată într-un comunicat al BNR transmis miercuri AGERPRES.

“Cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvenţă ridicată sugerează o încetinire puternică a creşterii economiei în trimestrul III faţă de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina şi al extinderii sancţiunilor asociate. Evoluţia implică totuşi o majorare semnificativă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, pe seama unui efect de bază, dar în condiţiile decelerării creşterii consumului privat. Relevantă din această perspectivă este scăderea dinamicii anuale a comerţului cu amănuntul şi a comerţului auto-moto, dar mai cu seamă a serviciilor prestate populaţiei în luna iulie. În acelaşi timp, producţia industrială şi volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare şi-au amplificat contracţia în termeni anuali, dar volumul lucrărilor de construcţii şi-a accelerat semnificativ creşterea anuală”, susţin reprezentanţii BNR.

Totodată, exporturile de bunuri şi servicii şi-au diminuat marginal variaţia anuală în luna iulie, în timp ce importurile şi-au majorat-o uşor, inclusiv pe fondul evoluţiei nefavorabile a preţurilor externe, ceea ce a condus la reamplificarea dinamicii anuale înalte a deficitului comercial faţă de media trimestrului II, şi mai ales a celei a deficitului de cont curent, care a reflectat şi o deterioarare a evoluţiei soldului balanţelor veniturilor secundare în această lună.

Sursa citată aminteşte că în cel de-al doilea trimestru activitatea economică şi-a încetinit considerabil creşterea, faţă de intervalul precedent, la 2,1%, de la 5,1% în trimestrul I, dar mult mai modest decât s-a anticipat.

“Evoluţia face probabilă o creştere moderată a excedentului de cerere agregată şi în acest interval, contrar aşteptărilor. În termeni anuali, creşterea PIB a decelerat doar uşor în trimestrul II, la 5,3 la sută, de la 6,4 la sută în trimestrul I, continuând astfel să depăşească semnificativ previziunile. Aportul majoritar la creşterea economică a fost adus însă de variaţia stocurilor (7,3 puncte procentuale), în timp ce contribuţia consumului privat – secundară ca mărime – s-a diminuat mult faţă de trimestrul precedent (la 4,7 puncte procentuale), iar cea a formării brute de capital fix a rămas foarte modestă, deşi s-a mărit uşor”, se arată în comunicatul BNR transmis AGERPRES.

Totodată, evoluţia exportului net a redevenit puternic contracţionistă, în condiţiile scăderii dinamicii anuale a exportului, concomitent cu reamplificarea considerabilă a celei a importului de bunuri şi servicii.

Datele BNR arată că efectivul salariaţilor din economie şi-a încetinit creşterea în iunie-iulie, pe seama evoluţiilor din sectorul privat, iar reducerea ratei şomajului BIM, până la 5,1% în luna august, a fost însoţită pe parcursul trimestrului II de restrângerea uşoară a cererii de forţă de muncă.

De asemenea, cele mai recente sondaje indică o scădere uşoară a deficitului de forţă de muncă raportat de companii, după creşterea neîntreruptă a acestuia din ultimele 6 trimestre, precum şi o relativă slăbire a intenţiilor de angajare pe orizontul apropiat de timp, în contextul costurilor extrem de ridicate cu energia şi al incertitudinilor generate de războiul din Ucraina şi de sancţiunile tot mai severe asociate.

Potrivit Băncii centrale, pe piaţa financiară, principalele cotaţii ale segmentului monetar interbancar s-au stabilizat în perioada recentă la valori marginal superioare celor atinse spre finele lunii iulie, după uşoare ajustări în scădere înregistrate în august, pe fondul ultimei decizii de politică monetară şi al mesajelor transmise de banca centrală în acest context.

La rândul lor, randamentele titlurilor de stat au recuperat parţial descreşterile consemnate în iulie-august, plasându-se pe o traiectorie moderat ascendentă în septembrie, similar evoluţiilor din economiile avansate şi din regiune, în contextul întăririi ferme a politicii monetare de către bănci centrale majore, asociată cu o deteriorare a sentimentului pieţei financiare internaţionale.

“Rata medie a dobânzii la creditele noi, dar şi cea aferentă depozitelor noi la termen şi-au accelerat însă puternic creşterea în iulie-august, inclusiv pe segmentul populaţiei. În această conjunctură, leul şi-a corectat integral în luna septembrie aprecierea semnificativă faţă de euro acumulată în iulie-august, alimentată consistent şi de evoluţii interne de natură sezonieră. În raport cu dolarul SUA, moneda naţională s-a depreciat ca urmare a evoluţiilor de pe pieţele financiare internaţionale”, menţionează reprezentanţii BNR în comunicat.

Dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a intrat pe o traiectorie descendentă la începutul semestrului II, reducându-se treptat până la 15,9% în luna august (de la 17,5% în iunie), în condiţiile accentuării descreşterii variaţiei înalte a componentei în lei. Ponderea acesteia în creditul acordat sectorului privat s-a redus uşor, la 71,8% în august (de la 72% în iunie), a transmis BNR, citat de Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img