Monday, April 6, 2026
12.8 C
Bucharest

Avertismentul sefului MI5 despre Rusia

Șeful serviciului de informații britanic MI5, Andrew Parker, a avertizat luni împotriva metodelor “din ce în ce mai agresive” ale Rusiei și a recurgerii de către aceasta la tehnologii cibernetice pentru a se opune Occidentului, potrivit AFP.

Moscova, a explicat Parker pentru The Guardian, “se sprijină pe toată gama sa de organe de stat și pe toată puterea sa pentru a-și promova politica externă din ce în ce mai agresivă și aceasta cuprinde propaganda, spionajul, subversiunea și atacurile cibernetice”.

“Rusia acționează în toată Europa și în Regatul Unit. Sarcina MI5 este de a-i bara calea”, a spus el în continuare.

Aceste declarații survin la zece zile după ce o escadră navală rusă compusă din opt nave, în drum spre coastele siriene, a fost supravegheată în Marea Nordului de o fregată britanică. Conflictul în Siria, soldat cu peste 300.000 de morți din 2011 până în prezent, adâncește tensiunile între Rusia, principalul aliat al regimului de la Damasc, și Occident.

În urma episodului intervenit în Marea Nordului, ministrul britanic al apărării Michael Fallon a estimat că deplasarea escadrei ruse avea “clar obiectivul de a testa” capacitățile britanice și pe cele ale restului NATO.

Mai pe larg, în interviul său pentru The Guardian, Andrew Parker a estimat că Rusia adoptă din ce în ce mai mult o poziție antioccidentală și a recurs la metode netradiționale pentru a ajunge la aceasta. “Ceea ce se observă și în acțiunile sale în Ucraina și în Siria”, a subliniat el.

“Dar amenințarea informatică face invizibilă o bună parte din aceste activități. Sunt mai multe decenii de când Rusia reprezintă o amenințare deghizată. Diferența este că, în prezent, metodele de care dispune sunt din ce în ce mai numeroase”, a mai explicat Parker.

La rândul său, Washingtonul a acuzat recent Rusia că a orchestrat vaste atacuri informatice pentru a influența campania prezidențială americană. Președintele rus Vladimir Putin a respins aceste afirmații. Moscova a mai fost acuzată de SUA că ar fi vrut să-l favorizeze pe candidatul republican Donald Trump, scrie Agerpres.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img