Piloţii Escadrilei 53 Vănătoare efectuează, pentru prima dată pe teritoriul României, misiuni de realimentare în aer a avioanelor F 16 Fighting Falcon.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, misiunile de realimentare au loc în perioada 27 februarie – 2 martie şi se realizează cu un avion cisternă KC-135 Stratotanker, aparţinând 100th Air Refueling Wing din cadrul USAFE (United States Air Forces in Europe), avion special destinat pentru realizarea realimentării în aer a avioanelor cu reacţie. Zborurile de realimentare se execută la o altitudine de aproximativ 7000-10.000 de metri, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Autonomia de zbor a aeronavelor de luptă F-16 Fighting Falcon este de aproximativ trei ore, iar după realimentarea în aer, proces care durează câteva minute, timpul de zbor creşte cu două ore.

 

 

14 COMMENTS

  1. Mama, spargem! Am zis eu ca pana la urma ii atacam pe rusi, nu credeam!

    Deja avem scutu’, avem si submarin de pe vremea lui Stefan cel Mare, avem fregate la mana a doua, avem luptatori anti-Ciuma Rosie hipsteri feisbucisti, avem ONG-isti sorositi luptatori anti-sistem, deja putem sa ne aruncam direct peste rusi cu toata dotarea asta ca sa ne recuperam tezaurul si insula Serpilor, pe care ni le-au furat in mod cu totul nedrept dupa ce ne-am dus peste ei la Stalingrad si in Caucaz in al doilea razboi mondial. I-am spart, rezolvam si cu Ciuma Rosie, si cu comunistii si ne luam si tezaurul inapoi, ne-am scos!

    Concluzia: La ataaaaaaaaaaaac!

  2. Aşa da! Ne-aţi minţit cu contribuţiile la UE, la NATO, la shengen distrugând o naţiune şi o ţară cu bună ştiinţă, în umbră aţi dezintegrat ţara prin vânzări, apoi a urmat teroarea asupra populaţiei române prin legi care au distrus cetăţeanul român, minciunile şi manipulările crase urându-ne între noi şi să trăim teroarea nonstop care distruge identitatea şi sufletul omului, ajutându-vă de micile ecrane, aţi reuşit să implementaţi cu succes uriaş teroarea prin furnizorii de ură şi violenţă ”milogii” care cer să li se apere onoarea confundând instituţia cu bugetarul care este angajat să presteze o perioadă de timp după care trebuie înlocuit!
    HAI ŞII CU TEROAREA AERIANĂ, CĂ ROMÂNUL E CARNE DE TUN ŞI MOARE DE INIMĂ REA!
    Ce-ar fi să confundăm: cotrocenii cu johanis, senatul şi camera deputaţilor cu dragnea şi tăriceanu, dna-ul cu procurorul ”cocalar”, teatrul nottara cu directorul şi tot aşa!
    Ne-am stricat rău la căpuţ?
    Infractori sau nu, cerem să ni se apere onoarea! ….CARE???
    Nu mai ştim de noi când ajungem în funcţii înalte cu sacii de valută!
    Medicamenteeeeee!
    Lecitinăăăăăă!

    • Tu ai habar cum arata Romania in anii 90? Ti se pare ca aveau ce distruge.
      Ce minciuni cu contributii? Suntem pe plus la fonduri europene.
      Si unde vezi tu teroare la cetateni? A, teroare la corupti vrei sa zici? Foarte bine, ma bucur. Orice infractor trebuie sa fie terorizat de faptul ca in orice zi va fi prins.
      Si care teroare aeriana?

      Mai termina cu propaganda ruseasca, nu prinde in Romania.

      • @D4n, mult mai bine era înainte de 1990 şi nu mai bate câmpii dacă vezi doar ce îţi convine sau ce ţi se bagă în ‘creori’! Ce propagandă rusească bă ‘plouatule’, unde mama naibii trăieşti şi pe ce ecran tv priveşti? Te-ai stricat rău la căpuţ!

        • Era mult mai bine inainte de 1990!? I-auzi domne! Breaking news. Poate era, pentru tine. Ce pozitie privilegiata ocupai in sistemul comunist?

        • Daaaaaaaa. Muuuuuuuult mai bine.
          Saracie, mizerie si mineriade la superoferta multumita criminalului (actualul presedinte de onoare PSD) si nomenclaturistului comunist Ion Iliescu nemuritorul.
          Stiu stiu era frumos la fabrica in 90. Ce conta ca producea pe stoc. Noi muncim nu gandim.

          • Nasule, te zvarcolesti in chinuri pe aici la greu! Ia-o mai usor cu ragaielile basiste “de dreapta”, ca daca te-ncordezi prea tare ti se umfla vena la cap si faci accident vascular dreac! Lasi lumea orfelina de o asemenea… capacitate umana, era sa zic panarama! Ia-o mai usor sa nu te deranjezi la stomac!

      • Du-te ba in ragaielile tale expirate “de dreapta” de-aici, ia-ti acordeonu’ si canta la alta masa ca ai gresit blogul! Ti-am mai repetat dar fiind basist oparit “de dreapta” e normal sa nu intelegi nimic, postul tv Antena 3 si blogul acesta nu sunt niste portavoci ale propagandei basisto-securistoide “de dreapta”. Daca n-ai creier sa-ti dai seama nici macar de atat in legatura cu lumea reala, du-te si incearca la un specialist, poate obtii un tratament cu care sa te mai vindeci! Sal

        • Ce-i ma comunistule? Te deranjeaza adevarul?
          Pentru cei cu astfel de alergii exista 2 tari perfecte ce va asteapta cu bratele deschise: Rusia si Coreea de Nord. Paradisuri inca nedescoperite.

          • Nasule, nu ma deranjeaza absolut nimic! Planeta asta e destul de mare pentru amandoi, asa ca tu poti sa iti vomiti la infinit toate balariile tale din cap! Nu am nicio tangenta cu tine.

            P.S. Ce cred eu despre persoana ta si despre cei ca tine cred ca banuiesti deja! Daca nu, incearca sa-ti folosesti imaginatia, daca ai asa ceva, bineinteles! Daca nu, stinge lumina si du-te la culcare direct ca utilizezi degeaba resursele planetei cu desertaciunile din capul tau.

          • Nasule, maine dimineata cand te trezesti sa nu uiti sa continui lupta impotriva “Ciumei Rosii” si a comunistilor! Si nu uita sa-ti iei pastilele, ca altfel uita-te si tu ce ajungi sa scrii pe-aici! Pa, pa

        • @ultras …..
          Ce-au astia, blocatii astia la creieras ? Explica-le, dau eu steguletele cum sta treaba. Topicul este despre avioane, astia cu neuronul amortit de lunga iarna sunt dezorientati rau.

          • S-a dat gratiere la Obregia la dezorientati mintal si s-a imputit spatiul public de o perioada de vreme cu tot felul de bizari…

  3. Este un eveniment notabil a Armatei Romane in particular a RAF, in romana neaosa a Fortelor Aeriene Romane-FAR. Realimentarea/alimentarea in aer este o operatiune care necesita indemanare, cunoasterea aparatului ca pe propriul tau corp si stapanire de sine, profesionalism.

Leave a Reply to D4nCancel reply