Tuesday, June 30, 2026
35.8 C
Bucharest

Back to business : Ambasada SUA, mesaj de sprijin pentru Guvern

Vicepremierul Sevil Shhaideh a avut, miercuri, o întâlnire cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, în cursul căreia oficialul român a subliniat faptul că ţara noastră angajat să rămână un aliat ferm şi responsabil al SUA şi o ancoră a relaţiei transatlantice.

”Cei doi înalţi oficiali şi-au reafirmat disponibilitatea de a continua dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – SUA în toate domeniile sale. România s-a angajat să rămână un aliat ferm şi responsabil al SUA şi o ancoră a relaţiei transatlantice”, precizează Ministerul Dezvoltării într-un comunicat.

Conform sursei citate, Sevil Shhaideh a punctat principiile referitoare la politica externă asumate în Programul de guvernare: continuitate, predictibilitate şi creşterea implicării active, principii care vor fi aplicate şi în relaţia României cu SUA.

Subiectul principal al discuţiilor celor doi oficiali l-au reprezentat priorităţile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice si Fondurilor Europene. În acest sens, ministrul a prezentat priorităţile stabilite în Programul de guvernare din domeniile gestionate, cu accent pe trei dintre ele: susţinerea investiţiilor în infrastructura locală, absorbţia fondurilor europene şi reforma administraţiei, se arată în comunicat.

Cu privire la fondurile europene, oficialul român a precizat că, în sprijinul creşterii competitivităţii României, este esenţială absorbţia integrală a fondurilor europene până în 2023. Guvernul îşi propune accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene pentru a ajunge la o rată de 72,5% până la 31 decembrie 2020 şi de 100% până la 31 decembrie 2023.

Referitor la reforma administraţiei publice, vicepremierul Shhaideh a vorbit despre ţintele promovate în „Strategia pentru Consolidarea Administraţiei Publice 2014 – 2020”: eficienţă, responsabilitate, credibilitate, transparenţă şi deschidere către cetăţean. Rezultatele vizate sunt crearea unei administraţii suple, cu viteză de reacţie rapidă şi proactivă, consistentă în decizii şi cu resurse umane motivate şi profesioniste, potrivit sursei citate.

În domeniul dezvoltării durabile a României, viziunea Guvernului privind Administraţia Publică include 10 măsuri concrete privind asigurarea pachetului minim de servicii publice (10S) în fiecare localitate din mediul rural: sănătate, educaţie (şcoli, grădiniţe, creşe), apă – canalizare, energie termică şi electrică (iluminat public), drumuri, salubrizare, cultură, culte, sport şi locuinţe, se mai arată în comunicat.

Conform sursei citate, ambasadorul Hans Klemm a salutat colaborarea deosebit de fructuoasă în cadrul Parteneriatului Strategic. Cele două părţi au declarat că susţin dinamizarea colaborării bilaterale în domeniul educaţiei şi în alte domenii specifice, inclusiv prin schimb de experţi, scrie news.ro


Miercuri, 15 februarie a.c. E.S. domnul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României a avut o întrevedere cu E.S. domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti.

În debutul întrevederii, Ambasadorul Hans Klemm, l-a felicitat pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu pentru realegerea în funcția de Președinte al Camerei Superioare a Parlamentului României.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, în contextul Parteneriatului Strategic româno – american şi al noii Administraţii de la Washington, precum şi colaborarea în cadrul NATO, în plan regional şi al teatrelor de operaţiuni comune. În acest sens, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că România este printre statele membre NATO care au alocat 2% din PIB bugetului apărării, precum și importanța prezenței trupelor românești în teatrele de operațiuni din Afghanistan și Irak. Domnul Hans Klemm și-a exprimat aprecierea la adresa României pentru aceste decizii.

Președintele Senatului a apreciat stadiul deosebit de înalt al relaţiilor bilaterale, în special colaborarea în plan politic, militar şi al coordonării acţiunilor în plan internaţional, amintind și de recenta Hotărâre a Parlamentului prin care se aprobă continuarea misiunii Armatei României, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit.

Domnia sa a menţionat rolul şi contribuţia decisivă a SUA în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea europeană, subliniind intenţia ţării noastre de a rămâne un aliat ferm al Americii şi al NATO, apreciind că măsurile defensive sunt importante pentru România, în special în contextul problemelor de securitate regionale şi internaţionale.

Ambii interlocutori au subliniat importanţa creşterii cooperării pe plan economic, respectiv a creşterii investiţiilor americane în România și colaborării în domeniul industriei auto și aviatică.

 

Hot this week

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Topics

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img