Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost adus, luni, la sediul DNA Ploieşti, cu mandat, pentru a fi audiat într-un dosar în care, potrivit unor surse judicare, are calitatea de suspect, scrie news.ro.

Sorin Blejnar a fost adus în jurul orei 8.30 la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti, el fiind flancat de doi ofiţeri de poliţie judiciară.

La intrarea în sediul DNA, Sorin BleJnar a spus doar că nu ştie de ce a fost adus în faţa procurorilor.

Surse judiciare au declarat că fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost ridicat, cu mandat, şi dus la DNA Ploieşti pentru a fi audiat în calitate de suspect într-un dosar.

În 9 iunie, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în dosarul “Motorina”, pe fostul şef al ANAF Sorin Blejnar la cinci ani de închisoare cu executare, pe Radu Nemeş la nouă ani, pe soţia acestuia, Diana Nemeş, la şapte ani şi pe fostul şef al vămilor Viorel Comăniţă la cinci ani de închisoare. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va lua o decizie definitivă, după judecarea în apel a cauzei.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2012, Radu şi Diana Nemeş şi alte şapte persoane au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare. Grupul ar fi fost sprijinit de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de fostul şef al vămilor, Viorel Comăniţă, şi de fostul ofiţer DIPI Florin Secăreanu, printre alţii.

În luna iulie, Sorin Blejnar a fost audiat la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol 2, în care 14 persoane sunt urmărite penal pentru manipularea pieţei de capital, delapidare, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, printre care şi foştii miniştri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.

În februarie 2011, Diana Severin, fost director coordonator al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, a spus despre Sorin Blejnar că este „regina corupţiei din vămi”.

În martie 2011, Sorin Blejnar, care atunci era preşedinte al ANAF, a dat-o în judecată pe Diana Severin, pentru afirmaţii defăimatoare la adresa sa şi a instituţiei

Diana Severin, care a fost şef al Vămii Ploieşti între 25 mai 2009 şi 25 mai 2010, cu o întrerupere de o lună, între 15 iulie şi 13 august 13 august 2009, spunea atunci că în 2009 un apropiat al lui Blejnar, respectiv Ştefăniţă Prisăcaru, la acea vreme şeful Compartimentului Verificări Interne din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, i-a solicitat demisia din funcţia de şef al Vămii Ploieşti pentru că nu a luat “şpagă” şi nu a dat mai departe.

“Se plăteau zeci de milioane de lei vechi pe lună. Sunt lucruri pe care le-am semnalat în scris, Există documente care arată că ANV are în administrare un teren de 6 hectare, cu clădiri care pot fi compartimentate şi unde poate fi mutată Vama Ploieşti, astfel încât să nu se mai achite acea sumă lunar. La vremea respectivă am comunicat aceste lucruri domnului Blejnar, a spus că se va ocupa de acest lucru. Nu s-a întâmplat nimic, cel puţin cât am fost eu director. Nu cred că situaţia s-a schimbat de atunci. Vama Ploieşti tot acolo funcţionează”, arăta Diana Severin.

Foto : news.ro

 

6 COMMENTS

  1. De ce-i cheama pe toti la DNA Ploiesti asta nu imi explic.Pe teritoriul lui Ghita cel mai scabros penal acesti nemernici vin ca la ei acasa…Hai la Ploiesti l;a Ghita ! Baga el niste camere in direct la RTV ne victimizeaza de nici mamele noastre n-ar putea sa o faca si ne intoarcem castigati de acolo.La cat au furat macar o sperietura sa traga daca magistratii au mare grija sa nu le dea mai mult de cativa anisori sa nu se chinuie hotul de zeci,sute de milioane prea mult la racoare.

  2. Dar Duta cand vine la rand ,cand urca treptele DNA? Au furat in draci si acum sustin un premier cinstit, modesc , dar alunecos , duplicitar, legat de basescu pe vecie .Este ca si Iohannis un munte de orgoliu si un paravan perfect a propriilor ganduri care nu au nici o legatura cu romanii si Romania.D-zeu stie la cate capete joaca ,dupa mine PDL redivivus .

Leave a Reply to Ioana S.Cancel reply