Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a vorbit duminică seară, la România Tv despre ultimele evoluţii din Justiţie, despre măsurile luate de ministrul Stelian Ion privind Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi despre activitatea DNA privind vremea în care instrumenta dosarele cu magistraţi.

Acesta a încercat să explice necesitatea existenţei SIIJ şi a arătat că procurorii DNA ar fi ținut deschise dosare cu magistraţi pentru pretinsa vulnerabilizare a acestora.

‘Atacul la magistraţi este incorect. Este incorect pentru că ministrul Justiției trebuia să vadă ce a putut să facă DNA-ul. Această Secție care are doar 7 procurori a făcut 2 rechizitorii. Dar nu spune nimeni ca a închis 600 de dosare. Ca sa închizi un dosar trebuie sa analizez tot ce e in el. Sa verifici si sa faci un referat.

Ei, aceste șase sute de dosare stăteau in sertarele DNA. DNA îl tine pe domnul judecător cu dosarul deschis. Judecătorul știa că are un dosar la DNA.

Astfel când veneau la ei un dosar prost făcut putini îndrăzneau sa nu se conformeze pentru ca știau ca exista un dosar neînchis,

La aceasta Secție specială care a închis 600 de dosare si a trimis doua rechizitorii au acces si cetățenii. Daca ei constata ca in instanță nu se da drept la apărare, sau alte chestiuni ce ţin de justițiabil, se pot adresa acestei Secții.

Este greu pentru USR care până au ajuns la guvernau strigau ticăloșii, iată acum au ajuns ei ticăloși. Ei reprezintă o stângă ce vrea sa spună ca nu e comunista dar e neo-marxista .

Miza e una singură. Revenirea la DNA a autorității si a discreționarismului prezentat fata de judecători. Ținta e readucerea judecătorilor sub un oarecare control nedeclarat al DNA. Știți ca atunci când ti se face o plângere ti se deschide un dosar penal. Nimănui nu ii este confortabil sa știe ca are un dosar deschis la DNA. Si ii filmam pe judecători când ii chemam la DNA.’, a explicat Băsescu, citat de stiripesurse.ro

Este de amintit că un complet de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti este aşteptat să stabilească, în 16 februarie, o primă decizie în dosarul de mare corupţie instrumentat de DNA în care printre persoanele trimise în judecată se află şi fiica fostului preşedinte, Ioana Băsescu.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi fostul ministrul al Dezvoltări, Elena Udrea, şi fostul preşedinte al CJ Tulcea Victor Tarhon, pentru fapte de corupţie în legătură cu finanţarea campaniei electorale din anul 2009.

Tot DNA a trimis în judecată şi a obţinut o condamnare definitivă cu executare pe numele fratelui fostului președinte al României, Mircea Băsescu, pentru pretinse fapte de trafic de influenţă.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv la patru ani ce închisoare cu executare, pedeapsă îndeplinită, pentru că ar fi primit 600.000 de euro de la membrii ai clanului Bercea Mondialu pentru intervenţii în justiţie.

Anchetatorii DNA l-au trimis în judecată în octombrie 2015 pe nepotul fostului preşedinte, Dragoş Băsescu.

Acesta a fost acuzat tot de fapte de trafic de influenţă, tot în mediul judiciar, iar după analiza dosarului magistraţii au stabilit o pedeapsă definitivă de trei ani de închisoare cu executare.

1 COMMENT

Leave a Reply