Friday, November 13, 2026
14.1 C
Bucharest

Basescu recunoaste ca in regimul sau s-au dat condamnari dubioase

Cel mai sinistru președinte din ultimii 25 de ani, Traian Băsescu, a recunoscut in direct la televiziune ca in timpul regimului sau au avut loc procese incorecte, iar oamenii au fost condamnati pe nedrept. In 2004 si in 2009, Basescu a castigat alegerile afirmand ca justitia va fi corecta si independenta, iar el este garantul acestei asigurari. Azi, toate acestea se dovedesc minciuni sfruntate, recunoscute chiar de patronul celui mai mizerabil regim politic de la caderea comunismului.


Basescu a lansat un atac foarte dur la adresa Liviei Stancu, fost președinte al Înaltei Curți de Casație și Justitiție. Traian Băsescu anunță că o va denunța la Parchet pe Livia Stanciu, în cazul Mircia Gutău. A participat la o înscenare, iar acum stă cu nesimțire la CCR, a spus Traian Băsescu.

”Am avut tot timpul convigerea că Gutău a fost nevinovat și că i s-a făcut o înscenare, după ce Tribunalul și Curtea de Apel îl declară nevinovat, la Curtea Supremă, cu 2 la 1, doamna Stanciu și încă o doamnă au spus că e vinovat. Gutău nu a avut parte de un proces corect. Gutău a fost o înscenare ordinară. Ca să am conștiința împăcată, mă voi duce la Procurorul General și am să îi spun tot ce știu despre cazul Gutău. Nu am știut la vremea respectivă, am aflat mult mai târziu. Vă confirm ceea ce a spus și CEDO, că Gutău nu a avut parte de un proces corect.

Nu am dubii în ceea ce privește Gigi Becali, Victor Becali, Remeș, dar în cazul Gutău am dubii serioase. Ele au fost confirmate și de CEDO. A fost dubioasă condamnarea lui Gutău la Înalta Curte, iar doamna Livia Stanciu are o responsabilitate uriașă. Faptul că stă cu nesimțire în poziția de Judecător al Curții Constituționale și se știe că a participat la o înscenare, e un lucru care va trebui rezolvat. Mă tem că doamna Stanciu va trebui luată de acolo pe cazul Gutău, dar nu de DNA, ci de Parchetul General”, a afirmat Traian Băsescu, în direct, la România TV, citat de DC News..

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img