Lista ministrilor prezentata azi de premierul desemnat Mihai Razvan Ungureanu imi da prilejul unui scurt comentariu.

N-am auzit nici un politician USL care sa aiba o parere sau impresie proasta despre Ungureanu, in calitatea sa de persoana fizica. Au fost urmatoarele pareri : intelectual fin, istoric bun, figura academica interesanta. Cunoscindu-l personal de-a lungul timpului, n-am cum sa nu agreez ideile exprimate de liderii opozitiei. Ungureanu este un intelectual cu un bagaj de cunostinte mult peste media din politica romaneasca.

Aici insa aprecierile sunt stopate abrupt de ceea ce se intampla de 48 de ore incoace.

Prima chestiune tine de legalitate. N-ai cum sa fi sef al unui serviciu secret si politician in acelasi timp, negociind cu alti politicieni si stabilind programe de guvernare. In democratie, aceste lucruri sunt incompatibile prin lege.

A doua chestiune e legata de bataia de joc pe care PDL o practica in cabinetul Ungureanu. Am sperat ca premierul desemnat va obiecta asupra unor nume servite de PDL. Macar in ceea ce priveste competenta lor. Avem un profesor de sport ca ministru al dezvoltarii, pus sa gestioneze miliarde de euro pentru programul national de infrastructura. Sunt beizadele fara nici o competenta manageriala sau experienta minima administrativa parasutate direct in functia de ministru, precum acel Mustea. Economia romaneasca, in plina criza si cu turbulente grave in UE, este data pe mina unul om care n-are absolut nici o secunda de lucru in interiorul unui sistem complicat si esential pentru securitatea nationala.

Oricit de competent ai fi ca prim ministru, daca intr-un moment de maxima provocare pentru economia tarii, in loc sa te bazezi pe oameni cu experienta profunda, ai ministri niste pustani de bani gata, viitorul imediat este extrem de sumbru.

Prin ce institutii a fost, Mihai Razvan Ungureanu a lasat o impresie buna ca manager. O recunosc deschis si cei din USL care l-au vazut la lucru.

Ceea ce se petrece insa azi e ingrijorator, prin nivelul de competenta subtirissim in zone fundamentale pentru supravietuirea statului roman. Competenta primului ministru nu poate acoperi prezumtia de incompetenta grava a ministrilor furnizati de PDL. Discrepanta dintre seful echipei si unii membri e vizibila de pe luna si ingrijoratoare.

E in firea oricarui om sa vrea mai sus in viata, in cariera. Asta am vazut in cazul Ungureanu de cind a debutat in viata publica, in 1998, ca secretar de stat. Generalii serviciilor secrete au remarcat de atunci calitatile tinarului care coordona Autoritatea Nationala de Securitate (ANS), un organism care nu mai exista acum. Dar promovarea cu orice pret in functii mari,  in orice conditii, cu anturaje si echipe care te duc in jos, e o greseala.

Mihai Razvan Ungureanu isi dorea sa plece de la SIE si se gandea probabil la un exit cu o perioada scurta de ragaz si revenire apoi in viata civila si cea politica. Gandurile sale prezidentiale aveau o noima prin traseul amintit mai sus. Dar sa accepti pe ultima suta sa conduci un guvern de citeva luni, al unei majoritati detestate de populatie, cu un presedinte aflat pe marginea prapastiei increderii, inseamna sa-ti tai singur craca de sub picioare.

Priveam cu un oarecare interes pe viitorul candidat la presedintie Mihai Razvan Ungureanu. Lansat in cursa fara sa gireze o caruta de incompetenti impusi pe o lista de actualul regim. Credeam ca va fi un meci interesant cu Crin Antonescu, politicianul cu cea mai mare cota de incredere si intentie de vot pentru prezidentialele de peste 2 ani. Se vede treaba ca Traian Basescu i-a facut un ultim si urias favor, din greseala, liderului PNL.

Aburit si confuz, intr-o disperare precipitata de strigatele oamenilor revoltati impotriva sa, Traian Basescu si-a fortat potentialul succesor la un botez politic in oala cu laturi a guvernarii actuale, in loc de cristelnita de care orice odrasla are parte, la scurt timp de la aparitia in lumea politica.

94 COMMENTS

  1. circula pe net ha

    Frumoasa din padurea adormita, Tom Degetel si Cocosatul de la Notre Dame se laudau. Frumoasa: “Eu cred ca sunt cea mai frumoasa fata din lume”. Tom Degetel: “Eu sunt convins ca sunt cel mai mic om din lume”. Cocosatul: “Eu trebuie sa fiu cea mai urata persoana din lume”. Se hotarasc sa mearga la oficialii Guinness Book of Records sa fie recunoascuti de Cartea Recordurilor. Frumoasa din Padurea Adormita a intrat prima si a iesit radiind de fericire: “E oficial ! Sunt cea mai frumoasa fata din lume!” Tom Degetel a intrat dupa ea si a iesit si el fericit: “E oficial ! Chiar sunt cel mai mic om din lume” Cocosatul de la Notre Dame a intrat si el, insa a iesit dupa cateva minute cu o expresie confuza pe chip. Contrariat , el isi intreaba prietenii: “Ba , cine dracu’ e Traian Basescu ?!

    • Treceti prea usor peste demisia lui Ungureanu! Demisia sa este recunoasterea incalcarii legii.Ungureanu-Basescu-penali!Faceti plangere penala!

  2. 1) presedintele a dorit sa scape de MRU de la SIE?
    2) MRU in dorinta sa de a deveni presedinte, s-a lasat dus de nas de Basescu?
    3) O fi santajabil si n-a avut cum sa refuze desemnarea?

  3. Toata impresia buna, de fin intelesctual, de “figura academica interesanta” a d-lui M.R.U., paleste din momentul simpatiei si apartenentei tacite, la aceasta gasca portocalie, de fapt tradeaza adevarul din spatele acestui personaj erudit. Pacat.

  4. Imi este groaza. Nu cred ca o sa scapam de omul asta sub nici o forma. Atat ne prostesc cu salari marite si multe altele.
    In primul rand salariile nu au cum sa fie marite. Nu se poate si ce este mai rau eu nu mai am incredere nici in USL. Dar sa fiu sincera imi doresc anticipate. Poate pana atunci va apare cineva .

    • Esti confuza, draga. Vrei anticipate, ca poate apare cineva. Din contra, lasa alegerile la timp, ca poate asa apare cineva.

      In doua luni nu o sa il poti alege ca decat pe DDD, o alternativa interesanta de altfel…

      • Ioane, esti insula de basism de pe acest site. Las-o. Alegerile anticipate sunt singura solutie si sunt o gramada de partide pe care le poate vota oricine. Dar tu vrei neaparat sa mai ramana PDL si UDMR. Nu va merge.
        PARTIDE:
        Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDM)
        Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD)
        Partidul Verde (PV)
        Acțiunea Populară (AP)
        Partidul România Mare (PRM)
        Uniunea Civică Maghiară (UCM)
        Partidul Ecologist Român (PER)
        Partidul “Pentru Patrie” (PPP)
        Partidul Inițiativa Națională (PIN)
        Uniunea Populară Social Creștină (UPSC)
        Noul Partid Comunist Roman (nPCR)
        Partidul Noua Generație – Creștin Democrat (PNG-CD)
        Partidul Național Democrat Creștin (PNDC)
        Partidul Republican (PR)
        Partidul AXA Neamului (AXA) http://axaneamului.ro/
        Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD)
        Partidul Forța Civică (PFC)[1]

  5. Daca citesti primele pagini din proiectul lor de guvernare dai peste niste perspetive aiuritoare.

    Iata un articol Reuters referitor la ce fac alte tari si ce face FMIul cu Romania. Adica ei se mindresc cu niste taieri abominabile, care au adus Romania nu in pragul, ci dincolo de pragul disperarii, iar guvernul boc/MRU se mindreste cu realizarili.

    “Romania does not obviously need extreme measures. While its current account deficit reached 14.5 percent of GDP in 2007 (less than Latvia, Bulgaria and Estonia), it has alleviated the problem with a 30 percent devaluation of the leu in 2007-09. Its public spending at 36 percent of GDP is not excessive.

    Crude fiscal austerity fails to address the Romania’s endemic corruption and other structural economic problems, which help keep the country’s GDP per person the second lowest in the EU. The IMF could help the country deal with the dreadful legacies of the odious Ceausescu regime. Instead, its harshness risks undermining Romania’s fragile democracy — street protests helped bring the government down.

    The mauling of Romania heightens worries that the IMF operates with a double standard. Richer nations such as Ireland and Portugal were offered more lenient terms. The Emerald Isle was asked only to cut the pay of incoming civil servants by 10 percent and trim the government payroll by 8,000 while Portugal got away with 5 percent salary cuts and staff reductions through attrition.

    When the IMF lends to richer countries, its conditions have softened. For the fund to succeed in its mission it may need to give its more impoverished clients similar treatment. ”

    http://www.trust.org/trustlaw/news/breakingviews-harsh-imf-approach-courts-disaster-in-romania

  6. Cand nu vor mai avea nevoie ,se vor descotorosi foarte usor de el.Nu are sustinere politica reala,sustinerea e doar de conjunctura.Daca tintea ceva mai sus,nu mai are nicio sansa.

  7. Pe mine ca simplu cetatean ma lasa rece cultura si bibliotecile citite de nea Caisa. Mai sunt oameni cititi , vezi liiceanu, plesu , patapievici,,, si ? Eu vad eu ins INHAITAT CU O BANDA DE HOTI !

  8. cum am mai spus, și pe Cruela din 101 Dalmațieni dacă o bagi întrun salon de înfrumusețare, după ce iese de acolo s-ar putea să fie atrăgătoare pentru unii; SUFLETUL ei însă, TOT NEGRU rămâne, la fel și micul securist, or fi adevarate lucrurile bune ce se spun despre el, cu siguranță însă că petele negre din biografia lui le acoperă cu vârf și îndesat; apropos chiar dacă nimic nu ar fi cert, totuși CUM SE FACE CĂ ÎN numai 22 de ani, un puști care la Revoluție avea 22 de ani și era membru supleant în CC al UTC a ajuns șef al SIE și acum prim-ministru? fulminant și … ceva e putred la mijloc!
    Mai mult, când însuși băse i-a trasat în linii mari programul de guvernare cu ocazia numirii micului securist în noua funcție iar coaliția i-a dat miniștrii în plic și mai fac și mișto de el, ne imaginăm vreo clipă că mru are intenția de a lucra în interesul României și al românilor sau chiar dacă prin absurd să presupunem că ar vrea, POATE el să facă așa ceva privind la modul cum și-a început mandatul?

    • Trebuie să revin cu un scurt Post Scriptum: în România este un proverb – “Spune-mi cu cine te iei de mână, ca să-ţi spun cine eşti”, o fi adevărat, n-o fi adevărat …

  9. Poate că e doar o “încălzire”. Miniştrii – prezumtivi -vor da în scurt timp măsura competenţei şi vor fi remaniaţi, pe rând.
    Mai există varianta că deciziile care vor trebui luate în scurt timp (poziţionarea României în conflictul SUA – Iran) sunt extrem de importante şi va fi nevoie de un guvern de gumă care să le aprobe fără să cârâie.
    Oricum, MRU pare mai degrabă o decizie impusă preşedintelui dinafară decât opţiunea lui. Iar PD-L-ul şi coaliţia de guvernare, dacă vor să mai stea la butoane, vor accepta orice.

  10. Daca numai pedeleul ar fi!.Dar si UDEMEREUL si Genstein ambasadorul si FMI-ul care cum vrea isi bat joc de voi.Si restul.Cei care va exploateaza bogatiile pe nimic care va jefuiesc razand de voi,cei care le-au vandut concesionat acestaea si care au conturiile bine umflate si case dincolo de Romania,interlopii, tiganii,ong-uriile,BM,UE etc etc.Parca Romania e bataia de joc a oracaruia.O tara fara legi unde toti fac ce vor cu ea.Su grija mariilor carmaci.

    • Din toate postarile tale inteleg ca de noi (poporul cred ca vrei sa zici) isi bat joc toti. Ca toti, putere sau opozitie sunt rai (asa la gramada, fara nici o nuanta) si este necesara o guvernare (fie ea chiar dictatura) a patriotilor , a romanilor adevarati. Inteleg ca unul dintre patrioti ar fi Vadim. Asa ca te intreb:
      1. Ce-l recomanda pe Vadim in postura asta de mare patriot?
      2. Ce alti compatrioti de-ai nostri se mai pot bucura de titulatura de patrioti sau romani adevarati, in viziunea ta?
      3. Ceausescu a fost un mare patriot?

      • Dorel, ai observat ca Marinelu JB a spus “isi bate joc de VOI” (am mai observat si in alte comentarii acest fel de exprimare, gen “voi romanii”).
        Oare el nu este roman?

  11. Domnule Radu Tudor ,

    ati scris sintetizand corect tot ce vedem…intrebarea mea este : Oare ce se ascunde in spatele acestor decizii aparent pripite si la disperare ? Oare DOAR DISPERAREA sa fie ???nu cumva -fara sa fim obsedati de conspiratii-este mai grav de atat ? nu cumva Scenariul Groazei de la Cotroceni este…altul ! Acela de a “impinge” lucrurile astfel incat prin orice manevre …Basescu sa ramana la Cotroceni si dupa 2014 avand eventual o…oarecare succesiune de Guverne…oare nu cumva vor face orice ..astfel incat Alegerile parlamentare sa fie impreuna cu Prezidentiale in februarie-martie 2013 si …Basescu sa aiba un nou mandat ( de asta data de 4 ani prin modific Constitutie ) adica 2013-2017 ????? Si atunci…?
    Iar in acest caz…ce ne ramane de facut ?
    Pentru ca dl Ungureanu -un Om pregatit si mai mult decat inteligent ( plus consilierii si apropiatii pe care multi ii stim sau ii banuim ?!) nu cred sa se “multumeasca ” cu Figuratia de cateva luni triste de guvernare si …cu Lumea in strada !!!!

  12. Nu intodeauna inteligenta a adus victorii umanitati , avem mii si mii de cazuri cand inteligenta a fost pusa in slujba raului.Cei ce se asociaza cu raii, rai sunt.Sa-i fie rusine lui basescu ca se foloseste de o inteligenta negativa , a raului.

  13. Pentru un politician nu este suficient sa fi un fin intelectual. Iar prin comportamentul actual, Ungureanu este un politician conducator al serviciilor secrete.Nu i se pare ca a incalcat legea, comparandu-se cu un primar-politician, raportandu-se la alta lege.Prin comportamentul sau, doreste sa para ceea ce nu este(cam ca d-nul Geoana).
    Atitudinea de sfidare a legii il apropie de Basescu si gasca.A preluat programul de guvernare al lui Base-Udrea-Boc fara sa comenteze. Programul de guvernare e o noua diversiune de ametit fraierii, o tema falsa, ca sa se mai traga de timp.
    Ungureanu este calul troian. Aparent altceva,in realitate acelasi continut.Poate sa ameteasca Piata Universitatii pana in nov. sau mai rau, in 2013.
    Asocierea cu Base, Boc si Udrea este pentru el, o bila neagra, care-i va scade popularitatea si o va ridica pe a pedelistilor din prima linie, bagati la spalat cu inalbitor, curatati pentru noile alegeri.Iar pe ses, isi continua afacerile prin interpusi.
    Avem o echipa de “lupi tineri” si flamanzi care au nevoie de carburanti pentru autoturismele de lux.Pentru ca, numai o minte dibolica poate aduce niste tineri fara experienta, de bani gata,din cluburi, direct in fruntea ministerelor.

  14. Si cel care accepta sa fie batjocorit, adica Ungureanu, nu are nicio vina? Il cunostea pe Basescu cand a a fost de acord sa fie desemnat, asa ca eu nu am pic de intelegere sau apreciere in ceea ce-l priveste. Dimpotriva.

  15. Părerea mea e că… merită această bătaie de joc.
    Oricât de intelectual, de istoric şi autor de cărţi ai fi, “dacă te bagi în lături, te mănâncă porcii.
    Iar atitudinea lui e mai degrabă de oaie sacrificată pe altarul unui ţel pe care nu îl înţelege, decât de prim ministru desemnat.
    Încă o dată, cred că îşi merită soarta.
    Şi e doar începutul.

    • Mishu, isi merita din plin soarta. Din moment ce a acceptat sa conduca un guvern la formarea caruia nu a avut nici un cuvant de spus, inseamna ca nu este decat o amarata de marioneta in mana lui Basescu. Asa ii trebuie! Vorba este ca el isi va putea trece in CV – “prim ministru in perioada…” iar noi vom suferi. Daca a avut intentia sa candideze la presedintie (poate cu unele sanse) a facut o miscare gresita, sansele lui se reduc vertiginos!

  16. Cred ca PDL pregateste cea mai mare pomana electorala de la Burebista incoace.
    “În timp ce alţi primari din ţară se plâng de lipsa banilor la buget, primarul din Fărcăşeşti face cadouri localnicilor. El dă scutece familiior cu nou-născuţi şi laptopuri tinerilor care şi-au luat licenţa, dar nu au loc de muncă.”
    Sursa: RTV

  17. buna ziua dl radu tudor. am si eu o intrebare,a fost scoasa emisiunea “la ordinea zilei” din grila de programe a a3,sau e doar acum cu editiile specilale legate de noul guvern? va intreb asta doar pentru faptul ca e una din emisiunile care nu trebuie sa lipseasca. va multumesc anticipat. si in legatura cu circul acesta de numire a noului guvern…….o mare porcarie si bataie e joc.

  18. Din cate cunosc eu, Mihai Razvan Ungureanu a fost demis din functia de ministru de externe al Romaniei, pt nedeclararea unor informatii legate de rapirea din Irak lui Tariceanu, acesta fiind dezinformat si afland din alte surse, presedintele Basescu fiind persoana la care s-a adresat fost ministru, fapt ce dovedeste apartenenta acestuia la vreo culoare politica. Daca el se presupunea sa fie un viitor candidat la presedintie, lipsa refuzului la adresa chemarii pt desemnare denota doar ca el ar fi canditatul lui Basescu, plus o scadere in viziunea publica, intelectul si competenta fiind apreciate peste tot, dar caracterul aduce selectia electorala si nu numai.

  19. Imi aduc aminte ca in blocul in care locuiam in anii ceausisti erau citiva vecini de scara care erau piinea lui dumnezeu. Oameni educati de la care aveai ce invata. Dupa 1989 cind s-a infiintat CNAS-ul si s-au dat dosarele securitatii la iveala acesti piinea lui dumnezeu erau informatorii de baza ai SECURITATII. dADEAU CU BATUL CE FACEAM NOI IN BLOC SI CEFACEAU COLEGII LOR DE SERVICI. Am ramas cu o sechela de atunci. Socat nu mi-a venit sa cred. M-am intilnit cu ei dupa aceia si nici buna ziua nu mi-au mai dat. Treceau pe linga mine cu capul in jos de rusine. How low! Domnule Tudor. Vreti sa stiti cine este acest spion? ESTE UN NIMENI. ESTE INLOCUITORUL LUI GEOANA mai elevat. Cine sunt ministrii? Nici nu ma intereseaza. Au dat cu batul cu totii? Cine dreneaza bugetul statului? Nici ma intereseaza? Raspunsul il stiu AGENTII SERVICIILOR.

  20. O invatatoare in fruntea Ministerului Muncii ? Si profesor de sport , absolvent de facultate particulara , la Ministerul Dezvoltarii ? Si eu sunt profesoara , dar …
    Asta bataie de joc din partea PDL-ului si a lui Basescu .

    • Roxana, asta este mai mult decat bataie de joc, este o sfidare fara precedent din partea mitocanului de Basescu.
      Ce si-o fi zis el : “Vreti jos guvernul Boc? Ei, las’ ca va dau eu guvern!”
      Si ne-a dat.
      O sfidare de o josnicie inimaginabila!

  21. Salutare,

    Si eu sunt un intelectual fin, vorbesc fluent Engleza, Franceza, Italiana, Turca si invat Araba.

    Si eu am terminat 2 facultati de stat, una tehnica si SNSPA.

    Si eu am un master in Securitate.

    Si eu am fost in: sua, Franta, Austria, Italia, Germania, si nu la scoala de vara.

    Si eu pot parea un baiat nemaipomenit. Am si o familie buna.

    Problema e ca sunt o jagardea de om. Pe cinstite, un zero dpdv uman.

    Deci am sanse la un post de prim sugaci si curva a celui al carui nume nu-l pronuntam.

    750 de oameni sunt blocati 40-50 de ore intr-un tren.
    Propusul astrolog in functie de ministru , cordaci pentru balenuta de la Transporturi ii lasa sa mierleascac din pozitia din COMANDAMENT, ce gluma buna, dar se trimit avioane pentru aducerea derutatilor…nu aveam norocuul sa pice, au murit atatia piloti buni dar nu frate, astia traiesc.

    La acest nivel de stabilitate economico sociala sunt incat va doresc disparitia fizica stimati fosti actuali si viitori lingai de base. Imi doresc sa o gasiti pe Elodia si sa ramaneti acolo, langa ea.
    Nu in chinuri, nu sunt sadic, sa va curatati rapid, poate unul din lunetistii ambasadorului sua va ajuta.

    As vrea sa adresez o intrebare tuturor:

    Exista o explicatie medicala pentru modul in care MRU isi misca ochii de la stanga la dreapta practic incontinuu? Nu cred ca e ok…e de la miopie?

    Domnule RADU TUDOR: Voi vorbiti, noi va urmarim, dar cred ca pana nu iesim cu mic cu mare in strada, cu furci si topoare sau cu ce avem prin casa (ma felicit pentru bata de baseball cumparata din sua) nu vom scapa de ei…

    Bataia de joc nu este la adresa lui mru…stia clar in ce se baga, daca nu stia atunci este prost si departe de descrierile pastelate la adresa lui ce incep sa-mi provoace greata. Omul este operativ in slujba Tel – Aviv. Poate vorbiti totusi cu Ulieru…si nu doar cu el…tehnic este TRADATOR ca si tb…si nu numai.
    Bataia de joc este la adresa noastra, la adresa celor din piata, la adresa celor ce-si plang mortii din ’89 , la adresa celor alergati in 13-15 Iunie…la adresa ROMANIEI daca aceste 8 litere nefericit alaturate in aceste zile mai inseamna ceva.

    Nu am niciun fel de compasiune pentru mru si sper in desert ca Ponta sa-si retraga urgent consideratiile magulitoare la adresa acestui TRADATOR recrutat, antrenat platit si comandat de israel.

    Sper ca linistea ultimelor 48 de ore din zona triumviratului USL sa insemne negocieri cu cei 17 reprezentanti ai minoritatilor.

    • Pana nu pica Basescu, nu se va intampla nimic bun in Romania. Asta sa ii fie clar si lui Ungureanu, si lui Oprea si lui Kelemen si lui Frunda si Pakomantos ala de la minoritati si societatea civila si mai ales oamenilor, care, cum si tu scrii, trebuie sa iasa in strada. Nu se mai poate. Asta este un raspuns total pe dos cerintelor populatiei, care iese sau nu in strada. Pe mine, insa, ma cam pune pe ganduri pomana electorala de la sate, unde sunt numite persoane care nu au o parere proprie si habar n-au ce voteaza si care vor aduce voturi garse PDL-ului.

      • Asta este cel mai mare pericol, populatia rurala care se lasa usor pacalita, desi, si acolo, au mai inceput sa se trezeasca oamenii.
        Insa, oricate voturi ar lua PDL prin frauda si pomeni, nu cred ca vor mai putea forma un guvern in urmatoarea legislatura. Totul depinde de prezenta masiva la vot.

    • Miscarea ochilor se numeste “nistagmus”, o problemuta neurologica.Dar numai un neurolog ne poate spune mai multe.

    • Sa te uiti la inregistrari si sa-l fi vazut pe Fostul sef SIE din emisiune cum ii jucau ochii ‘scanind’ la fiecare mili secunda asemenea lui MRU. Defectiune profesionala de a fi mereu (MRU)in alerta.

    • Sunt total de acord. mai lasati-o dr..cu intelectualul…De istorici are nevoie Romania acum? Si orice alta tara? Si inca tradatori? Nu trebuie sa fie prim ministru nici macar un “tehnocrat” economist care gandeste contabiliceste. Am avut prea multi. Avem nevoie de un OM! Cu mintea limpede si cu o farama de patriotism. Suna demodat, dar inseamna diferenta intre a fi sau nu pt noi toti. Iar asta nu trebuia sa fie nici la SIE. Cum s-au simtit oamenii capabili si care mai sunt romani (si cred totusi ca mai sunt multi, cu toata politica antiromaneasca din ultimii 22 de ani!) din SIE, cu un arivist ca asta in frunte? Si tradator? Cu caracter de tradator? Asta care si-a dublat salariul la Viena, dupa ce nu a mai fost ministru. Cineva i-a permis. Iar Ponta…daca asta strica tot…e mancat. N-o luati razna, A3, ca avem nevoie ca politicienii sa invete de la voi. Respect!

  22. D-nule Tudor, credeti ca numirea lui Ungureanu va avantaja PD-L in campania electorala din strainatate, asul din maneca lui Base ?
    Oare de ce a pastrat ofiterii in guvern?

  23. Jos Basescu !

    Au plecat toti imbecilii ex-ministri din guvern
    Fiind inlocuiti cu loaze, junii buni pentru refren.
    Chiombu brusc, in aparare, sa-si salvetze pielicica,
    Ne farda putin guvernul, dar e-aceeasi Maricica.

    Noutatea-i premierul si spion si securist
    Manuit de chiombu-n umbra, chipurile reformist.
    Uns la hoha ca pulimea sa renunte-a cere sange
    Noul premier promite ca de lefuri nu se-atinge.

    E mai lax, are misiune din deal de la Cotroceni,
    Sa ne dea din nou porumbul nu doar ca furaj, coceni.
    Sa mancam un pic mai bine, un indemn de a vota,
    Camarila lui chiombila si pe toata sleahta sa.

    Socoteala e simpluta, a scos hotii de la carma,
    Si numit-a acolitii, juniori cu spirit de turma.
    Sa ia ochii la multime cu rocade de doi bani
    Si schimbari de suprafata tot cu niste golani.

    Ce nu priceput-a chiombu sau nu vrea sa inteleaga
    E motivul pentru care romanimea-ngheata-n strada
    Ea nu vrea de amageala inca una suta lei
    Ci doreste “Jos Basescu” si-a sa gasca de misei.

  24. Dacă nu a fost şantajabil, atunci nu este atât de inteligent pe cât se crede, altfel nu văd de ce s-ar înhăma la căruţa pdl, în fruntea unui simulacru de guvern.

  25. raducule, nu te supara pe mine. sunt cu tamplele albe si am vazut multe la viata mea. folosirea acestui gen de adresare familiara este pentru mine dovada unei pretuiri, a unei sper eu prietenii. nu voi putea sa-i spun lui hagi niciodata domnule hagi. nu pentru ca nu-l respect dar pentru mine el a fost, ete si va ramane gica, hagi, fotbalistul unicat.
    cred ca un titlu mai aproape de cea ce cred eu ca se intampla ar fi : ” basescu, pdl si ungureanu isi bat joc de romani “. sper sa ma intelegi si sa ma ierti pentru remarca. cu drag, un prieten.

  26. http://www.frontpress.ro/?p=27317

    Nu stiu cine isi bate joc de cine.A vrut fratele lui Genstein sa fie Morarau in functia de sef DNA ?A vrut.S-a indeplinit ?Da.Au mers basel cu udrea imbracati in culoriile steagului Israelian alb albastru?Da Doi catelusi guduriti la inalta poarta.Seful spioniilor poate fi un spion .?Eu cred ca da.

  27. D-le Radu Tudor va citesc cu un deosebit interes dar de aceasta data m-ati lasat ca la dentist.Inteligent?O vorba simpla a unui mare prof. matematica: Un baiat destept stie sa iasa din orice incurcatura, unul inteligent nu intra niciodata.MRU intrara in numeroase incurcaturi de a lungul vremii, unele mai penale si mai imorale ca altele.Inteligent?
    “sunt un om politic”…“sunt un om cu ferme convingeri de dreapta”asta ne spune din functia de sef al SIE, contrazicand bunul-simt si litera legii.Inteligent? Revizualizati primul interviu dat în “Adevarul” din postura de ministru de externe, daca ar fi un concurs sa ghicesti cine e autorul interviului fara sa-i dai poza in proportie de 90% raspunzi ca este un pacient al Spitalului 9.Inteligent? “Si Boc era primar cand a fost desemnat Prim-Ministru”-Boc nu functiona dupa Legea sigurantei nationale, vad ca MRU de inteligent ce e nu cunoaste legile cu care a cochetat.Inteligent?Afirma ca membrii desemnati ptr.viitotul lui cabinet sunt minunati si ii cunoaste ptr.ca a lucrat cu ei, Doamne fereste!!pai el a lucrat ori cu diplomati ori cu informatori sau “infractori”(el afirma intr-un interviu ca de multe ori spionii incalca legea), din adunatura astora doar Cristian Diaconescu e un fel de diplomat.
    A fost un bun manager pe unde a trecut? Pai in afara de SIE nu a manageriat nimic (tanar UTC-ist, fost secretar de stat in MAE, informator la Viena, Ministru de Externe – unde nu s-a facut de ras dar pana la a”manageria” e cale lunga) si daca punem la socoteala faptul ca nu prea suntem in Schengen, Hayssam e bine merci la el acasa, relatiile economice externe sunt 0 (e cazul sa detaliez ce atrib.avea pe aceasta linie?), infractorii romani au inundat Europa (e cazul sa reamintesc ce spune Franta,Italia si Anglia despre infractionaltatea emigrantilor romani?)-deci tare de tot manager.

  28. E destul de probabil sa fie vorba de un anumit grad de disperare la mijloc, pe mine ma pune insa pe ganduri chestiunea aceea cu alegeri in 2013, cumulate cu cele prezidentiale anticipate. Pt ca atunci ar putea fi ceva planificat mai din timp. Cu toate ca mi-e greu sa cred ca le va reusi acest plan.
    Nu cred ca populatia mai poate fi prostita ca si pana acum, sau in special cum era prostita in perioada de glorie a presedintelui. Aici de fapt este cheia, infrangerea lor. Oamenii sunt convins ca vor iesi in continuare in strada, atat timp cat Basescu se va afla la Cotroceni. Iar odata cu luna martie si cu temperaturile mai accesibile, cel mai probabil numarul protestatarilor va creste.
    Pe acest val “tsunami”, ei vor pierde lamentabil alegerile din iunie, care va fi primul pas spre caderea lor.
    Intre timp renaste si societatea civila, in 15 februarie va avea loc o reuniune, “Masa Rotunda pentru relansarea dialogului social in Romania”, la Casa Universitarilor din Bucuresti, avand printre subiectele de dezbatere “punerea in aplicare a Legii Lustratiei” si “lansarea unei consultari nationale cu privire la alegerea formei de guvernamant ideale a Statului Roman”.
    Asta e un prim semn foarte incurajator pentru noi cei care afirmam ca e nevoie in Romania de o schimbare majora, schimbare care sa includa si forma de guvernamant. E un inceput de drum spre o societate si un stat unde personaje de genul lui Basescu n-ar mai avea loc.
    http://www.houseofeurope.ro/Masa_Rotunda.html

  29. Tare am impresia ca Ungureanu a fost impus lui basel.Cand l-am vazut prima data si am auzit ca e din servicii mi-am zis asta e pe axa Israel -America.Nu prea parea fericit basel cand a dat mana cu el .Avea asa o fata semi trista basel.

  30. M.R.Ungureanu,daca n-ar fi acceptat sa gireze acest guvern de incompetenti,si asta in pofida protestelor din strada, ar fi facut o figura buna la Prezidentiale.I-ar fi dat ceva de furca lui Crin,insa acum se compromite complet. El acum gireaza un guvern ai carui membri au singurul merit de a fi oamenii cuiva sau de a avea parinti cu pile si bani.Un asemenea guvern e din start sortit esecului iar cel ce-l prezideaza isi va termina complet cariera politica.

  31. “Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti” sau, “cine seamana se aduna”. Sunt proverbe romanesti care si-au dovedit , in timp, “valabilitatea” si de care ar trebui sa se tina seama atunci cand se fac analize si aprecieri asupra omului, profesionistului, intelectualului,s.a.m.d, M.R.Ungureanu. Deci. in momentul in care se fac aprecieri la adresa d-lui Ungureanu si sunt destui care o fac, fie ca aprecierile sunt “de bine”, fie ca sunt “de rau”, ele se transfera automat si in contul celui care l-a numit. Si asta s-a vrut, “cred ca” in aceasta desemnare. “Este minunat”, vorba lui Mircea Badea.Eu unul stiu cine este dl. Basescu. Mai este nevoie de date in plus ca sa aflu cine este dl.M.R Ungureanu.Ghici ghicitoarea mea!

    • PS.:in penultima propozitie, la sfarsit, nu s-a pus din greseala semnul intrebarii(?).
      Imi prezint scuze cititorilor!

  32. Punctul cel mai tare e “Cresterea Natalitatii”
    Cata p–a a primit Nutzy in ultimul timp cred ca a ramas gravida.
    Am lacrimat la idea cum “statul faciliteaza angajarea proaspetelor mamici”
    Alo ,domnule prim-ministru,mamicile alapteaza nu taticii!

    • Punctul asta se rezolva. Duoa cum Doamne Doamne a ajutat guvernul boc in agricultura asa si acum viscolul si zapada ajuta guvernul securist la cresterea natalitatii . Ce crezi ca puteau face cei blocati in case !? !

  33. La prima vedere observ 2 ministrii fara facultate. Eu nu consider ca esti absolvent de facultate daca ai terminat-o dupa ce ai intrat in politica si daca este particulara .

  34. Dle Radu Tudor, ma gandeam, uitandu-ma pe ultimele declaratii ale lui Mugur Isarescu despre FMI si politica guvernului bok, ca daca basescu vrea sa-l scoata la inaintare pe Ungureanu pt. viitoarele prezidentiale, Opozitia ar putea sa cloceasca cel mai nimicitor upercut la adresa PD in cazul in care Crin nu rezista pana atunci: sa-l convinga pe Isarescu sa candideze din partea ei. Dupa o asemenea lovitura, “proiectul Basescu” ar putea fi dezintegrat iar genitorul lui – pulverizat definitiv printr-un KO criminal.

    • Isarescu i-a patronat pe astia si politica lor cu FMI, taxe si austeritate. Acum e dizident??? De ce a fost decorat de Franta???

  35. Pamflet protestatar banatean, proaspat cules.
    “Ungurii au sprijinit decisiv guvernarea si drept multumire presedintele le-a adus pe Ungureanu.
    Dai in Ungureanu/dai in Unguri si in USA/ dai in scuturi si uzine/dai in tine!”
    No offense to anybody!

  36. Domnule Radu Tudor

    Mai pun la bataie o cafea. Normal ca 100% Cabinetul Ungureanu va cadea.

    Stiti de ce a fost pus MRU pe post de Premier Desenat (nu Desemnat)? Pt a fi demascat si scos din Sistemul Securitst, iar Beizadelele scoase in fata pt a fie estompate atit ele cati si ‘sponsorii’ lor care incepusera sa-si umfle muschii.

    Tot cei posibil ca miscare a fost livrata lui Basescu fara a se prinde ‘adica un fel de tot ce curge-n tara asta raul ramul, mi-e prieten numai mie iara tie dusman ti-este, far a prinde chiar de veste’.

  37. pai daca de 7 ani Basescu face ce vrea si cei din opozitie nu au reusit nimic, dar chiar nimic,
    cred ca cei de care isi bat joc sint prostanacii din USL

    si acum, tot ce pot face este sa comenteze de pe margine

    deciziile importante sint la altii

    • Florin, o motiune de cenzura reusita (chiar daca Basescu a incalcat din nou Constitutia si l-a renumit pe primul ministru demis prin motiune de cenzura) si necomasarea alegerilor (obtinuta prin sesizarea CC de catre opozitie) ti se pare ca este nimic?
      Ce anume, concret, ai fi vrut sa faca opozitia din postura ei de opozitie, deci fara majoritate in parlament?
      Cate tari cunosti tu, in care opozitia parlamentara sa fi reusit sa faca ce vrea ea?

  38. @Radule Si Isacrescu e de-al lor.Mana-n mana cu FMI ,trilatera,si altii.Opozitia trebuie sa fie consecventa nu azi sa scupie maine sa linga.Si sa-si faca curatenie in randuriile ei ca multi nu merita sa fie .Toate tariile civilizate un partid cu un membru condamnat il expulzeaza de urgenta.Cu Nasturel ce mai asteapta.Asa vor ei sa aiba lumea incredere cu ei in ei.Cand zici gata UDMR portiile sant inchise nu mai lingi scuipatul de doua ori ca vezi doamne usiile le sant deschise.Cand zici ca sti ca masuriile FMI-ului sant gresite dar tu o sa continui mizeriile impuse de acesti assasini atunci lumea incepe sa-si puna intrebari si indoieli.Pana si Isarescu zice ca mgata cu FMI ar trebui intrerupa colaborarea cu ei si daca Isarecu nu-i cunoaste .Dar Ponta nu si nu BATMAN BATMAN.Alba neagra pt o opozitie care zice ca vrea sa fie cea mai cea nu-si are rostul .

  39. Pe un post de televiziune se da un interviu cu Franks.
    Printre altele seful FMI a spus ca presedintele i-a sugerat sa tina conferinta de presa duminica, desi trebuia sa aiba loc luni, deoarece in Romania luni vor avea loc niste evenimente politice, fara a spune insa ce anume se va intampla.
    Deci Basescu si ai lui stiau ce se va intampla.
    Dar eu cred ca initial s-a vorbit numai despre demisia lui Boc. Cel care a *tras poarta dupa el * a fost Boc!
    De fapt a si spus ca-si depune mandatul sau si al intregului guvern – si asta nu era in scenariu.
    Boc nu a vrut sa fie singurul *sacrificat* si le-a dejucat nitel planurile.
    Apoi lucrurile s-au precipitat si stim cu totii ce a urmat.
    Sa vedem ce va mai fi !?

    • Franks asta a spus asa: se vor liberaliza preturile la gaze si energie, dar romanii nu vor suferi (????). Nu se vor mari salariile si pensiile, dar…romanii isi vor izola casele (cu ce bani?) si vor consuma mai putin (??). Si…crede el (??) ca preturile pe piata europeana si mondiala vor scadea, deci vor scadea si la noi. Pe “credintele” astuia se hotaraste viitorul poporului roman? Asta suna ca reclama aia: “in 2050 populatia roma va fi majoritara in Romania, deci ajutati-i sa invete “(???). Sa fie ajutati sa invete toti care merita, si copii romani saraci. Dar chiar nu trebuie facut nimic pt cresterea natalitatii romanilor? Ce dr..se intampla in toata lumea asta si cine conduce de fapt?
      Antena3, stiu ca nu se poate, dar chiar cred ca voi ati fi politicienii de care avem nevoie. Macar incercati sa ganditi…(si cine hotaraste…)

    • Eva, Basescu si ai lui stiau de mult ce se va intampla, insusi Basescu a spus ca a discutat cu Boc inca din luna decembrie in privinta demisiei.
      Cat priveste demisia lui Boc, nu se poate vorbi de demisia NUMAI a lui, cand un prim ministru isi da demisia, pleaca tot guvernul.

  40. alooo!
    domnule Niels Schnecker!
    uita-te la Sinteza zilei de asta seara, ia aminte si mai lasa-ne cu “presedintele meu”. M-ai enervat cu cata indirjire il aparai pe MRU in disputa cu dl.Ciutacu si cu… evidenta.
    08.02.2012

  41. Deoarece continuati sa ma cenzurati, sigur este blogul dvs., eu n-am sa mai scriu pe acest blog.
    Am postat comentarii critice pe bloguri mai importante si nu am fost cenzurata! Dimpotriva !
    V-am considerat un om corect, echidistant, fara micimi !
    Dar se pare ca…………
    Atata timp cat postati comentarii care contin cuvinte si expresii triviale ( p…, c…., c..,etc.)si cenzurati postari de bun simt, numai pentru ca nu va convine continutul lor, dati-mi voie sa ma indoiesc de multe…..
    Si puterii actuale ii plac numai cei care aplauda uitandu-se numai inainte precum caii.

    O sa spuneti, ei si, una mai putin !
    Da, dar , s-ar putea sa nu mai aveti majoritatea !

  42. O intrebare . De ce oare este numit prim ministru o persoana competenta pe managementul serviciilor secrete ? Mai ales a unui organism ca SIE cu care se cunoaste ca si un anume sef de stat a avut legaturi ? Am cunoscuti, prieteni de familie care lucreaza in departamentul de stat american . nE ASTEAPTA CA ROMANI CLIPE DEOSEBIT DE DIFICILE . Este absolut evident, cred pentru toata lumea ca dupa 3 ani de criza va urma si al 4 lea an . In plus situatia externa atat politica, cat si sociala si militara in exterior nu da semne de calm si serenitate .
    Un sfat . Daca aveti datorii la banci, ipoteci etc achitati-le. Daca aveti bani la saltea investiti in aur ,platina, argint . Aveti inca timp pentru pregatire . Problema este ca nu vom avea un lider adevarat, puternic care sa stie sa adune ceea ce inseamna energie romaneasca si sa dea un semnal catre acest popor . Poate ca Dumnezeu va dori sa avem macar putin din progresul din 70 pare hilar si retro dar asta este pura realitate . Si fiti fara griji romani nici un partid politic nu va tine cu Romania si cu romanii fiindca ne-am vandut atat de mult incat nici caimacamii numiti de Inalta Poarta nu s-au vandut ca in aceste vremuri!!!

  43. MRU asta cam prea laudat
    Mie, cind si-a explicat incompabilitatea prin exemplul lui Boc, mi s-a parut nu ca el se crede primar, ci ca tocmai l-a deconspirat pe Boc, asemuindu-l siesi , cum ca ar fi si el de la SIE
    Deci, un nou episod din serialul “nici nu mai stim citi suntem”…

  44. Domnule Tudor, atat dvs cat si diferiti politicieni din cadrul USL il catalogati pe Ungureanu ca fiind un intelectual fin,un bun istoric, o personalitate interesanta, etc. Domnule Tudor, poate este nevoie sa va amintesc ca si Tomas de Torquemada era un intelectual fin, si Adolf Hitler a fost un bun cunoscator al istoriei, si Albert Rosenberg a fost o personalitate interesanta. Dar nici unul dintre ei nu a avut calitatea de OM. Asa cum nici Ungureanu nu o are.
    Avem de a face cu o lichea oportunista, aroganta, cinica, un individ care este capabil sa calce peste cadavre pentru a-si indeplini scopurile, un individ penttru care buna credinta, cinstea, buna intentie, binele general, interesul national, toleranta, sunt doar cuvinte goale.
    Este totodata cameleonic astfel incat sa intre pe sub pielea oricarei javre politice, mascand cu “finete” superioritatea intelectuala daca propriul sau interes o cere.
    Simte din timp cand terenul ii zboara de sub picioare si are capacitatea de a atenua caderile precum o felina, imediat indreptandu-si privirea spre noi oportunitati.
    Ma indoiesc ca va fi prea sifonat dupa alegerile din 2012 (daca USL le va castiga).
    Pentru Ungureanu nu exista infrangeri ci doar o amanare a victoriei.
    Pe scurt, am scapat de micul iepuras Boc si ne-am pricopsit cu o hiena.

  45. Cica asta e Bancul zilei.

    Ieri se duce MRU la Oprea si-i zice sa propuna cate 2 ministrii pe fiecare post.
    Oprea ii zice Oprea si Oprea la Aparare si Diaconescu si Diaconescu la Externe.
    La care MRU zice: Iote ba la asta (minsitrul izmenelor) se crede INDISPENSABIL si se IZMENESTE la Mine!

  46. Un singur amanunt legat de “cautatarile” la care te refereai in emisiune,privind numirea unui “personaj” intr-o functie publica: inainte de 89 se faceau niste verificari “la sange”, erau oameni trimisi in teritoriu ca sa iti verifice verii primari si sotiile acestora,cumnatii, etc, toate “rubedeniile”, absolut toate, chiar si pentru functii in alte domenii,”mai putin publice”.Am trecut prin asemenea verificari.Nu scapa nimeni,de specialistii dintr-un anumit domeniu.

    Ungureanu are un trecut in politica inainte de 89.Bagajul lui de cunostinte il face sa fie dezirabil pentru functia de Presedinte? Intelectualul acesta cum este ca om? Daca ma iau dupa feeling, nu l-as vota niciodata daca ar candida.Nu pare sa fie acel gen de om caruia sa ii pese de ce se intampla cu romanii, de problemele cu care acestia se confrunta.Nu il agreez deloc.Nici macar ca Premier.

    In ceea ce priveste profesorul de sport numit ministru al dezvolatarii,ramai impietrit.Nu pot sa cred ca se intampla la noi cu adevarat.

    Simpatica remarca ta:”Romania anului 2012 este o Romanie de prosti cu bani”,asta este realitatea, din nefercire.
    Ma bucur ca te-am revazut azi in emisiune.

    Cele bune Radule,

    Gabriela B

  47. ARIVIST,OPORTUNIST,INSETAT DE PUTERE, dar si santajabil, fin intelectual , o spoiala, intre noi fie spus multi ni se vor parea fini si intelectuali, dupa ce i-am avut pe Igas si Funeriu.”Calitatile” de mai sus trebuie sa domine la orice agent recrutat de serviciile straine.Daca era destept si de buna credinta, cu un trecut de stanga nu facea afirmatia ca e de dreapta,nu-si lasa nevasta sa se bage in afaceri necurate, dar mai ales nu se baga in TROACA lui base.De ce o avea parte tarisoara asta numai de astfel de muhaiele????!!!

  48. Cred ca Basescu, prin numirea lui Ungureanu,și-a găsit nașul. Figura lui Ungureanu (figură de kiler, tuns scurt, cu ochelari, cu ochi pătrunzători și scrutători, cu gesturi și formulări laconice, drept, sfidător, sigur pe sine, hotărât, ferm. Gata oricând să muște, să atace, să sfâșie; mereu atent, pânditor; cu gesturi de felină sau reptilă. Aceasta este impresia pe care mi-a făcut-o primul ministru desemnat. N-are tată, n-are mamă, n-are mamă-mare) îl recomandă drept nașul lui Băsescu

  49. „Basescu si PDL isi bat joc de Ungureanu”
    Da, toate cele trei entitati isi bat joc de noi toti.
    Nimic nu s-a schimbat, doar actorii, piesa este aceeasi.

    @eva
    “Sa vedem ce va mai fi !?” Chiar nu stiti ? Nimic, totul este previzibil.

  50. Noi sibienii mai varstnici spunem ca nemtii sunt cei mai iubiti dintre minoritari si ca ungurii ar trebui sa ia notite de la ei.
    Respectam populatia minoritara maghiara, dar de vreo doi ani udemeristii ne produc amaraciune prin faptul ca nu contrazic aparentele:isi sacrifica propriul electorat de dragul de a fi complici la chinuirea populatiei majoritare !
    Noi vedem in udemerism doar doua exemple onorabile, carora USL ar trebui sa le acorde “azil politic” pana udemeristii ies din ceata portocalie :senatorul Frunda si deputatul Lakatos. Cei doi isi iubesc neamul local dar au luciditate si un respect evident fata de majoritari si Romania !

  51. Da, întra-adevăr, Ungureanu, se vede de la o poştă că are 5 clase peste Boc. După cum vorbeşte îţi dai seama că omul are pregătire, este inteligent şi cu totul făcut din altă “sămânţă” decât cea a pedeliştilor. Două lucruri, din punctul meu de vedere i le-aş reproşa :
    1) Incompatibilitatea funcţiilor (şef serviciu cu cea de premier). Faptul că a acceptat să treacă peste acest articol de lege, fie măcar şi ptr. o zi, mă face să gândesc că în ciuda competenţelor sale profesionale a valorii sale ca om, a cam dobândit aceleaşi … “năravuri” pedeliste, acelea de a călca în picioare orice regulă democratică, orice principiu de normalitate şi corectitudine, ceea ce, nu-i deloc puţin lucru ptr. un om ce se vrea a fi premierul României, un premier care în orice ţară normală, trebuie să aibă o conduită ireproşabilă.
    2) I-aş reproşa acestui om faptul că în “doi timpi şi trei mişcări” a sărit în ajutorul lui Băsescu cu scopul vădit (dincolo de interesul său personal de a face un pas înainte în cariera sa) de a-l scoate din încurcătură pe dement. Păi ăsta nu-i atât de legat la ochi încât să nu-şi dea seama că Băsescu-i şi dus cu capul şi expirat, atât ca om cât şi ca politician ? Ştiu că substratul îl duce pe Ungureanu cu gândul la desemnarea sa ca şi candidat la prezidenţialele din 2014 (EVENTUAL – în cazul în care în demenţa sa, Băsescu nu coace el o … a treia candidatură peste orice regulă constituţională şi de bun simţ ?),însă ca şef de servicii secrete oare nu-ţi dai seama că sprijinul unui partid sau găşti precum PDL-ul este sinucidere din toate punctele de vedere – şi ca om şi politic ?
    Probabil, mai sunt lucruri de reproşat la adresa acestui Ungureanu, nu le cunosc şi nici nu prea am urmărit aşa de atent ce a mai apărut prin presă şi nici derularea evenimentelor din aceste zile, însă, una peste alta, orice variantă fie ea şi mai “luminoasă”, dacă este o “combinaţie” băsită, nu poate genera decât neîncredere şi mai multă furie populară. Cum am mai spus, păcat de Ungureanu că singur şi foarte conştient, îşi pune lanţul în jurul gâtului. Va sfârşi trist şi prost odată cu Băsescu şi clica PDL-ului, până la sfârşitul lui 2012 cred ?
    Probabil că ar fi fost un contracandidat serios ptr. Crin Antonescu, dar cu “tinicheaua Băsescu” legată de coadă, acest Ungureanu nu cred că va mai ajunge nici măcar în postura de candidat, ca să nu mai vorbim de şanse. Şi este valabil ptr. orice politician care vrea carieră de succes – te-ai ştampilat cu numele lui Băsescu , PA ŞI LA REVEDERE ! Nu-i mare inginerie să-ţi dai seama de acest lucru.

  52. Ipak, Jos Basescu!

    Sincer sa fiu, eu, in toata panarama asta de ultima ora cu schimbatu’ scutecelor cacate de la Victoria cu pemarsi de la SIE, am cateva certitudini, dar am si unele nedumeriri.
    La capitolul certitudini sunt sigur de sigur ca chiombila a reusit sa-si bata din nou joc de toata suflarea romaneasca si in loc sa-si dea demisia, a dat fazanilor de boboreni o bularca de-i zice guvern in care a pus un utecist de fala si baza al anilor optzeci sa conduca si sa indrume un detasament de soimi ai patriei din aceeasi perioada, odrasle de fosti activisti pcr, acum capitalisti pedeleu, un cabinet de care rade si cu curu pana si seful de trib M’boutu care-si tine sedintele de guvern intr-un banan mai rasarit din batatura colibei.
    Ca sa fac vorbe despre acest guvern de gradinita speciala pentru oligofreni nu are rost, cert este ca tovarasu’ utecist Ungureanu isi poate etala nestingherit cunostintele in materie de marxism-leninism in fata viitoarelor cadre de partid, care astazi mai vin inca la serviciu in spilohozen si fac caca la olita (asta cand nimeresec sa-si dea jos bretelele de la pantalonasi).
    Avand in vedere ca asta-i singura certiudine transmisa de guvernul Basescu-Ungureanu o sa-mi permit sa-mi incredintez tastaturii oarece nedumeriri legate de evenimentul respectiv.
    Una tine de faptul ca zilele acestea i-am auzit pe toti cuvantatorii cu adresa la Ungureanu laudandu-l pe acesta de ce baiat frumos, ‘teligent si devreme acasa este el care este, intelectual fin, de marca, specialist in istoria iudaismului, vorbitor de limbi straine etc. Eu, din toate astea, l-am auzit o singura data vorbind in engleza si mi-a placut. Ma rog, o fi cum zic cuvantatorii, dar daca este asa de destept, atunci de ce dracu accepta aceasta mascarada in care il baga Basescu ca inlocuitor de sluga preaplecata la stapan cu mintea dusa cu sorcova? Oare sa fie atat de important sa zici ca ai fost Prim Ministru al unei tari, indiferent de costuri stiind ca atat boborenii cat si strainatatea stiu ca Nasu’ te-a pus pe post de gluga de coceni sa faci figuratie in pozele de guvern, cand de fapt tara o conduce, si o conduce prost de tot, el de la Cotroceni.
    Mie numai dovada de inteligenta si de intelctualism rasat nu mi se pare aceasta atitudine dar, ma rog, ce stiu eu?
    Si o a doua nedumerire care ma roade este modul cum iar au pus botu’ si media si Opozitia la alba-neagra cu discutarea noilor ministri, uitand ca de fapt agenda zilei ar trebui, ca in armata comunista, sa aiba in fiecare zi AMR-ul pana la anticipate si suspendarea chiombalaului.
    Pentru ca nu caricatura asta de guvern este subiectul de discutie in locurile in care cei mai viteji dintre romani inca ingheata bocna de frig strigand cat ii tine gura “Jos Basescu !”, ci chiar “Jos Basescu!”
    Asa ca tunurile pe el fratilor, jos cu el, sa scoatem si ultima suflare din el, trebuie atacat din toate pozitiile si lasate dracului alte teme impuse de chiombalau, ca nu-s decat praf in ochii privitorului!
    Jos Basescu!

  53. Grupul minoritatilor putea sa spuna cu doua zile in urma care le sunt dorintele . Dar acum inaintea votului de investire cu o ora ,,,,spun si ei ce le a spus sa spuna ca sa fie si ei bagati in carti,,,,, rai cu rai se aduna,s-au lasat si ei terfeliti fara a gandi ca face rau poporului roman si a seminelor lor ,care sunt in piata si striga,, JOS basescu,,.

  54. Nu mai credeti, astia de-au fost trimisi in parlament, nu se gandesc o secunda la cei ce i-au propulsat acolo. Adevarat, ca si locurile alea au fost platite cu bani grei, sa n-aveti vreo asteptare ca-si vor da demisiile sau vor face altceva decat li se dicteaza dintr-un loc.

    UDMR-istii sunt traitori in Romania, asa ca au aceleasi metehne ca si majoritarii. Este valabil si pentru ei ce-am scris mai sus.

  55. Nu cred ca isi bat joc de el. Mai curand inclin sa cred ca individul asta a fost parasutat de altii pe post de prim ministru. Si asta nu pentru ca le-ar pasa macar putin de cum o ducem ci pentru a se asigura ca nu iese cu scandal. In schimb sunt convinsa ca nea inteligentul asta ne ia pe toti de prosti. Cum altfel la intrebarea legata de incalcarea legii sa raspunzi cu … si Boc a facut la fel.

  56. Si eu cred ca Ungureanu a fost impus de altcineva,dar se poate sa aiba o intelegere PONTA UNGUREANU USL,sa repete istoria TARICEANU si BASE sa nu mai aiba ce face,a luat-o fara sa poata face ceva,sustinere parlamentara are USL-MINORITATI -UDMR,iar o parte din ministri raman alaturi de UNGUREANU,dorinta de afirmare este mare,sapca este mai periculos dar el fiind as in tradare,vom vedea schimbarile ce vor urmannormal ar fi sa schimbe cativa prefecti,sa umble pe la concentrate nu stiu un semn ar trebui sa apara,NU,CHIORU trebuie sa duca si sa nu mai auzim de el,si clica lui,VINE primavara se inmultesc mitingurile,iar tradatorii de LIDERI SINDICALI sa-si faca insfarsit treaba,ca la tv.sunt cei mai cei mai,ei sunt miezul din fanta,niste incompetenti si manjiti,vai mama lor,asta au tradat mai mult ca oricine si Doamne fereste sa fie si PONTA la fel,eu sper ca teoria mea ca Base a cazut in plasa sa fie reala sa se adevereasaca,altfel viata lui politica s-a incheiat

  57. Imaginea lui MRU va fi praf, dar are un aport major la treaba asta.
    Ati vazut cum a vorbit cu jurnalistii cand a fost in Buzau-Vrancea? S-a urcat in VW Touareg-ul incalzit de sofer, a deschis geamul si a raspuns la intrebari !!!
    Cat de nesimtit sa fii sa faci asa ceva?
    Pe RTV se plangeau oamenii ca drumul a fost blocat o ora si jumatate ca a oprit elicopterul in drum !!!
    Cat de nesimtit sa fii sa faci asa ceva?
    Declaratia privind lenea sinistratilor nu o mai reiau ca e arhicunoscuta.

  58. Mda… Nimic nou sub soare…

    Am si eu o intrebare: Cu ce va veti ocupa timpul, voi jurnalistii astia “de opinie”, in momentul in care USL va fi la putere… Ar fi amuzant de vazut cum probabil tot pe Basescu si sleahta lui o sa ii injurati minut cu minut, ei fiind in opozitie :))… Ca presupun ca nu o sa fiti atat de… simpatici incat sa continuati sa slaviti USL-ul si dupa ce ajung la putere :)… Nu va obositi sa ma faceti basist, pentru ca NU sunt, eu il sustin pe Antonescu – Antonescu Ion, in nici un caz Crin

  59. Pardon! Ungureanu a debutat in viata publica in 1985 (?), in orice caz cand inca era minor, ca activist de nadejde in cadrul organizatiei tineretului comunist. Ulterior, s-a “orientat” si a devenit “de dreapta” aidoma clicii pe care se arata dispus sa o slujeasca. Ascensiunea s-a dovedit rapida: a reusit intr-o zi o performanta pe care jucatorul de la Cotroceni a atins-o dupa 20 de ani de asa-zisa politica, si anume sa dea cu poporul de pamant dintr-o singura rostire – niste contribuabili lenesi, care-si inchipuie ca au platit statului impozite pentru a beneficia de servicii din partea acestuia.

Leave a Reply