Jurnaliştii de la BBC vorbesc, în materialul intitulat “Laura Codruţa Kovesi, controversatul star român al luptei anticorupţie”, despre susţinerea populară, dar şi acuzaţiile la adresa sa potrivit cărora foloseşte metode de pe vremea regimului comunist, scrie Mediafax.

http://www.bbc.com/news/world-europe-38894296

“Laura Codruţa Kovesi a generat clivaje în România. Susţinătorii ei afirmă că este un cruciat împotriva corupţiei, trăgând, în sfârşit, la răspundere oameni care mai demult păreau intangibili. Totuşi, criticii argumentează că agenţia pe care o conduce a încălcat libertăţile civice într-un mod nemaiîntâlnit din perioada comunistă”, comentează BBC. Procurorul-şef al DNA, în vârstă de 43 de ani, spune că nu le răspunde criticilor: “Eu le voi răspunde cetăţenilor”.

“Succesul DNA sub conducerea ei a transformat-o pe Laura Codruţa Kovesi în star. Iar ea a promis continuarea activităţilor indiferent de susţinere. Însă propunerile de modificare a legislaţiei riscă să îi afecteze activitatea. Săptămâna trecută, Guvernul a retras o ordonanţă de urgenţă care ar fi relaxat prevederile anticorupţie, după izbucnirea unor proteste masive. Totuşi, acum se pare că ar exista încercări în Parlament pentru implementarea unor măsuri similare”, notează BBC.

În anul 2007, Uniunea Europeană a început să monitorizeze, în România şi Bulgaria, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), reformele în domeniul judiciar şi în combaterea corupţiei. Dar abia când Laura Codruţa Kovesi a devenit procuror-şef al DNA, în 2013, instituţia a obţinut susţinere populară, prin investigaţii care au vizat un fost prim-ministru, foşti miniştri, magnaţi de presă, judecători şi procurori, arată jurnaliştii de la BBC.

“Încrederea pe care românii o au în DNA este chiar remarcabilă”, declară Laura Codruţa Kovesi în interviul acordat postului britanic, adaugând că “din ce în ce mai mulţi oameni au venit şi au depus plângeri, voiau să ofere, ca martori, declaraţii despre cazuri de corupţie. Şi totul pentru că cetăţenii români au observat că legile sunt egale pentru toţi. Cu asta ne ocupăm”.

DNA a lansat peste 1.170 de investigaţii penale în ultimii trei ani, în cazuri care au produs statului prejudicii de peste un miliard de euro. Dar Laura Codruţa Kovesi are şi critici, care spun că a devenit prea puternică şi că eforturile anticorupţie s-au transformat într-o vânătoare de vrăjitoare, mai arată jurnaliştii de la BBC. Criticii susţin că DNA a vizat în mod incorect anumite persoane şi partide, colaborând cu servicii secrete şi cu judecători. Laura Codruţa Kovesi respinge acuzaţiile. “Toate partidele au membri care au fost investigaţi de DNA”, spune ea.

Există, de asemenea, critici privind utilizarea interceptărilor, argumentându-se că sunt metode care erau folosite pe vremea regimului comunist, precizează BBC. “Atunci când vorbim despre mandat de arestare preventivă, despre mandatul de interceptare, toate aceste lucruri nu pot fi făcute de procuror fără mandat, fără autorizaţia unui judecător. Nu putem face noi aceste lucruri singuri”, explică ea, precizând că anchetele sunt efectuate în funcţie de valoare şi de importanţa dovezilor.

Laura Codruţa Kovesi s-a opus ferm recentei ordonanţe guvernamentale care ar fi dezincriminat unele infracţiuni asociate corupţiei. Procurorul-şef al DNA estimează că modificările ar fi avut impact asupra unei treimi dintre dosarele instrumentate de DNA. “Începând de acum, în fiecare zi, va exista un risc uriaş asupra sistemului judiciar. Întrucât în fiecare zi putem descoperi altă modificare, putem descoperi schimbări ale jurisdicţiei noastre ori că instituţia noastră a fost desfiinţată, că nu mai există”, atrage atenţia Laura Codruţa Kovesi.

 

18 COMMENTS

  1. am inceput sa ma satur de trepanatii manipulati din piata victoriei. e incredibil cat de idioti pot fi unii oameni, cat de usor de manipulat si cat de prosti. ba mai mult recunosc indirect cat de prosti pot sa fie atunci cand declara cu nonsalanta ca participa la manifestatiile ilegale, repet ilegale, contra unei ordonante pe care nu au avut bunul simt sa o citeasca, vezi cazul unor oamenicat de cat celebrii ge maia morgenstern. aletele s-au infipt in borcanul cu miere – adica bani de la buget – primiti fara nici un fel de remuscare de la pesedei iar acum ii injura cu foc fara sa aiba curiozitatea sa se informeze: oana pelea, rebenciug, goian etc etc. cand se aducea vorba ca cei din piata sunt manipulati, angajati ai multinationalelor multi strambau din nas. iata o dovada clara si neprezentata la televiziuni sau, in general, in mass media: http://www.cotidianul.ro/demonstrantii-au-oprit-un-protestatar-venit-impotriva-firmelor-straine-295957/

    • Mulți, foarte mulți dintre cei care s-au dus în Piața Victoriei tânjeau după like-uri pe FB. Sunt persoane terne , banale în viața reală, cunosc câțiva dintre ei , care fără FB “viața e pustiu”! Le-am mai spus că, fără telefoane și aparate foto , nici nu se oboseau să iasă din rutina lor zilnică. Se admiră între ei, nici măcar nu se cunosc între ei, cei cu mii de prieteni virtuali, și își iau lumină unul de la altul. Se dau atei, persiflează numele lui Dumnezeu dar toți s-au botezat, căsătorit în biserică. Și cred că nici pe rug nu vor termina viața , ca vikingii. Le este teamă să nu le fie distrusă viața virtuală dacă ar zice ceva rău de sfinții Guran și Vlad Voiculescu. Să concluzionez, în viața reală, dincolo de Piața Victoriei, acești “revoluționari” nu există ! Vorbesc despre cei pe care îi cunosc personal. Cred că, în viața REALĂ, fiecare dintre noi are acest gen de prieteni “revoluționari” .

  2. Poporul roman o sustine ferm prin milioanele de demonstranti ai marii Revolutii Albe din Romania! Doar DNA mai poate face curatenie in reteaua transpartinica de infractori din Romania!

      • Esti teleormanean…te inteleg…Intelectualii sunt manevrati, influientati , manipulati…voi fara scoala sunteti cititi, bine informati, ganditi, nu actioanati la comanda….vai vai

        • Esti savaliuc ? Am uitat sa te intreb ca el nu o cunoaste pe doamna Laura Codruta Kovesi numai pe Luluța…toate articolele lor incep cu defaimarea Lulutzei.

          • Ai o gandire pur plebeica (in sensul peiorativ si in spiritul turmei): ce nu intelegi urasti. Nu te mai amesteca cu “intelectualii”…la cat de infantil te exprimi nu ai nici o sansa sa prostesti pe cineva. Poate pe cei cu care te intalnesti la P-ta Victoriei. Du-te sa nu pierzi supa. Am vazut ca au adus-o. Sa va stea in gat!

          • Ăștia se închină la Tetelu și au impresia că Flory din Vaslui este exponentul umorului fin și al inteligenței supreme. Știu pseudo -revoluționari din aceștia , din Piața Victoriei, care nici măcar nu au văzut ( la propriu) clasa a 11-a , la seral. Nu dau nume, unul dintre ei chiar este promovat la tv și se consideră mare promotor de idei și opinii.
            Să fiu în trend cu feisbucarii de tip “partikip” zic doar atât: Amin!

        • Sunt pline cimitirele de eroi munteni și moldoveni, care-au trecut munții să-și scoată frații din necaz, ba chiar în mai multe rânduri. Agresivitatea, de orice fel, e o dovadă a primitivismului. Pretențiile elitiste ale acestei năboiri, nu rezistă invectivelor complementare. Nimic nou sub soare… S-au schimbat doar lămpașele cu telefoanele și tătucul rusofil, cu grenadierul filogerman.

    • @ Romania te iubim
      Nu cumva tot universul?!
      In treacat fie spus, sa stii ca ar fi mers o virgula dupa “Romania” in pseudonimul tau.

  3. Adevarul asta este,privind retrospectiv evolutia ei a avut numeroase fluctuatii culminand cu prigonirea adversarilor reali ai lui Basescu,nu cei autodeclarati cum ar fi Ponta sau Tariceanu la care adversitatea basaului se oprea la cateva invective mai colorate,sa zicem,ca sa-si arate provenienta golaneasca si locul in varful ierarhiei….Pentru acea perioada o detest profund,poate ca nu avea solutii sa se eschiveze,poate ca a mai protejat din liderii USL si noi nu stim cert e ca in Dosarul ICA a actionat la comanda celui care azi o contesta vezi doamne el are ce are cu sistemul,cu binomul de parca astea au picat din cer…Dar pentru evolutia din ultimii doi ani de cand s-a schimbat locatarul de la Cotroceni nu am mari reprosuri as spune ca a inceput sa mearga treaba au fost saltati borfasi din toate partidele,au fost saltati oameni din PSD care au dus-o minunat cu Basescu(clanul Mazare de ex) au fost bagati in dosare indivizi ca Blaga,chiar inainte de parlamentare iar consecinta s-a vazut imediat,PSD are acest scor si pt ca PNL-ului i-a lipsit omul nr 1 de departe in astfel de campanii…Udrea,Blejnar,Bica si alti oranjgutani au intrat la tocator etc Acum sa nu-mi spuneti ca domnul Tariceanu are interzis prin lege sa treaca pe la DNA sau printr-o instanta….De Dragnea ce sa vb,a luat o condamnare pt ca Basescu trebuia sa-si descarce nervii pe cineva iar Ponta si Antonescu nu mai erau pe lista din moment ce au avut grija sa nu se faca acel prag asadar a cazut atunci de fraier iar acum ar putea sa arunce tara in aer ca sa scape dar sa-i scape pe langa el si pe oamenii celui care l-a trimis acolo.Asadar cu bune si rele Luluta are din partea mea un 7 per total.Stiu ca aici intru in coliziune cu multi colegi de-ai dvs care-ar vrea-o scoasa definitiv din sistem mai aveti si un proces cu ea.Dar eu vorbesc de parerea aluia neimplicat nicicum intr-un razboi personal cu ea.Sigur ca nota 7 nu e o mare scofala dar trendul e acela de a face lucrurile sa mearga,vad ce a produs PSD-ul cand a luat fraiele,l-a produs pe Florin Iordache…Daca asa ar face si cu DNA-ul atunci nu,multumesc pt straduinta dar o prefer in continuare pe cea care are toate dosarele in lucru si se vede ca nu-i arde de gluma….Sorry,asta e perceptia omului simplu care nu depinde neaparat de mila statului…aparati-ne de hoti si faceti-o asa cum trebuie.Repet si am spus-o NU asa cum ati facut-o in perioada lui Basescu.

  4. Când l-o sălta pe Băse, o să-i trimit un buchet de flori și o cutie de bomboane fine de ciocolată. Cu pisici… 🙂

  5. andrew lloyd webber are treaba …sa compuna o opera rock …lulutza superstar ….va fi la concurenta cu jesus christ superstar …

  6. Niste habarnisti si astia de la BBC, o data ce au scris ca acea ordonanta “ar fi relaxat prevederile anticoruptie”.
    Alti “destepti” care confunda (sau asimileaza) abuzul in serviciu cu coruptia!
    Ar trebui sa le tina Mircea Badea niste prelegeri pe aceste doua teme.

Leave a Reply to Pax VobiscumCancel reply