Bedros Horasangian : “Tot cu dosare şi arestări pe bandă rulantă o vom duce? Încotro?”

Multă supărare şi revoltă au produs dezvăluirile jurnaliştilor de la Gazeta sporturilor legate de dezinfectanţii folosiţi în unităţile medicale din România. Ceea ce a urmat s-a dovedit real. Dezinfectanţii folosiţi în spitale (dar policlinicile, grădiniţele, azilurile de bătrîni?) erau contrafăcuţi şi diluaţi în proporţii incredibile. Toată lumea revoltată. Cu mic, cu  mare, Huoo! şi Demisia! imediat. Pe bună dreptate. Dar acest mod de a trage pe sfoară, la scară mai mică sau mai mare, nu este unul generalizat la noi? Dacă femeia de serviciu a blocului spală pe jos doar pînă la etajul doi şi nu pînă la patru, nu e cam acelaşi lucru? Dacă atunci cînd ţi se pune în farfurie ¾ sau uneori ½ dintr-o porţie (şi cu furculiţa se lăţeşte porţia ca să se umple farfuria) nu este tot o diluare a concentraţiei? Dacă furtul la cîntar – cei din generaţie mea ştiu de­spre ce vorbesc – este astăzi mai complicat, ciupeala din iuţeală de mînă a unei roşii e posibilă. Tot un furtişag. Unele mai mici, altele mai mari. Exemple, mii şi mii. (Cu ani în urmă, a fost un scandal uriaş în Armenia, cînd s-a descoperit că barajul unui lac de acumulare se fisurase, iar pe marginea lui se înmulţiseră precum ciupercile vilele de agrement. De ce? Pentru că mare parte din cantitatea de ciment care trebuia să intre în compoziţia betonului de la baraj luase o altă destinaţie. Este o consecinţă directă a unui tip de relaţie între cetăţean şi Stat pe care nu a inventat-o comunismul, dar a îmbunătăţit-o, a dus-o la alte dimensiuni, cum este şi cazul scandalului cu dezinfectanţii, în care este implicată firma Hexi Pharma.)

Este limpede că, fără protecţie şi vinovate conexiuni, nu s-ar fi putut ajunge aici. Incidentul nu este izolat. Face parte dintr-un lung şir de ilegalităţi şi matrapazlîcuri, cu sau fără bani europeni, din care nu mai reuşim să ieşim.

S-a tot utilizat cuvîntul scandal – nu am auzit, însă, utilizarea derivatului lexical  scandalos – fără ca situaţia – realmente incredibilă, în detaliile ei – să aibă vreun rezultat. Spitalele şi manageriii lor se află, în continuare, în stare de derută. Ce ar fi de făcut? Scoaterea de pe piaţă a produselor falsificate, interzicerea utilizării lor – dar ce te faci cînd ai deja în stoc achiziţionate cantităţi mari pentru care ai plătit cu bani peşin, iar legea achiziţiilor publice e cum e? – şi găsirea unor soluţii pentru remedierea situaţiei. Cum? Demisia ministrului Sănătăţii nu a rezolvat situaţia, şi întrebările, ca şi necazurile, din sistemul medical românesc, persistă. Am mai spus-o şi o repetăm. Diferitele situaţii – grave multe dintre ele – din diferite domenii nu pot fi rezolvate doar punctual, ci printr-o abordare multiplă. Între diferite componente decizionale ale societăţii şi punerea în acord cu reglementările legale, româneşti sau europene. Altfel vom avea doar ştiri de presă, fără să se rezolve nimic. După cum şi faptele/în­tîm­plările/eve­nimentele o dovedesc. (Schimbarea ministrului Culturii nu va rezolva de la sine nimic. Continuarea reformelor în cultură, de care se face mare caz – care reforme? –, este o simplă retorică. Şi nu doar în cultură. Că e vorba de agricultură, turism, educaţie, sănătate, economie, sistemul de pensii, crearea de noi locuri de muncă, absorbţia fondurilor europene etc.) Cum să absorbim noi fonduri europene – precum Polonia, mereu dată ca exemplu pozitiv –, dacă nu avem experţi care să producă proiecte clare şi viabile pentru a putea fi aprobate la Bruxelles? Cum să acceadă producătorii români de zarzavaturi, cereale sau bovine fonduri europene, dacă ei nu au competenţa necesară, iar birocraţia românească – de frica unor posibile dandanale – creşte de la o zi la alta? Nu putem fi doar o ţară de controlori şi verificatori, iar de producţie – a ceva, orice! – nu mai vrea să se ocupe nimeni. (Numărul de candidaţi pe un loc la Academiile de Poliţie de anul acesta a atins cote incredibile. Mii pe un loc. „Ce vrei să te faci, Gigel?“, „Poliţist sau procuror, cred, dacă nu intru, dau la electronică sau aerospaţiale!“).

Nimeni nu are un plan/proiect coerent şi viabil. Măcar pe termen scurt şi mediu. Cîrpăceală, improvizaţii. Vorbim mereu despre priorităţi şi despre banii care nu ajung niciodată. Cînd nu ai suficienţi bani pentru a achiziţiona o lucrare de Brâncuşi, trebuie să inventezi ceva. Iei din bugetul de la Festivalul Enescu. Pui o taxă Brâncuşi pe biletele culturalilor avizi de evenimente sportive. Nu mai faci parcuri de agrement cu duiumul, cu maşinării şi tinichele mecanice de tot felul. Schimbi procentul de impozitare sau bagi unul progresiv. Nu stai şi dormi pe tine sau tremuri de frică, să nu te ia DNA la întrebări. Sîntem într-un cerc vicios. DNA este singura instituţie care funcţionează. Dar o ţară şi un popor nu se pot baza doar pe activitatea unei/unor instituţii care au alte atribuţii decît propăşirea şi bunăstarea unei naţiuni. Doar prin confiscări de bunuri şi sume de bani – oricît ar fi ele de spectaculoase la nivel emoţional – nu se poate progresa.

Merge şi aşa? Merge. Investiţii, locuri de muncă, consum, o economie este dinamică doar dacă produce ceva. Sau scoate bani din ceva. Alegerile care se apropie nu vor rezolva mare parte dintre problemele aflate pe agenda publică. Şi acestea nu sînt puţine. De la legea salarizării bugetarilor pînă la creşterea bugetului Ministerului Apărării. Avem însă maşini de produs (şi tocat vorbe). Punerea sub acuzare a patronului care livra produse contrafăcute şi preluarea interimatului de la Sănătate de către primul-ministru nu rezolvă chestiunile (grave) de sistem. Acum vorbim de dezinfectanţi măsluiţi – infecţiile nosocomiale din spitalele româneşti sînt, şi ele, în atenţia mai mult a presei decît a decidenţilor din domeniu –, dar lista furtişagurilor şi a contrafacerilor este infinită. Şi se manifestă în multiple forme. Nu de azi, de ieri. A intrat în plămada noastră acest păgubos mod de a fi „merge şi aşa“. Merge, pînă se întîmplă o nenorocire. Iese scandal. Sărim în sus şi trecem la extrema cealaltă, a superexigenţelor. Cum procedează acum cei de la ISU şi firmele care parazitează sistemul. Se scot bani frumoşi, în aceste ultime luni, de pe urma autorizărilor de funcţionare, proză caragialiană de cea mai bună calitate, unde absurdul, şmecheria şi administrarea abuzivă a legii îşi dau mîna etc. Ce ne lipseşte? Un proiect – toată lumea vorbeşte, însă, de proiecte, un cuvînt care e deja epuizat, doar prin utilizarea lui excesivă şi inadecvată („Vreau să ne vedem mine“, „Fă-mi un proiect şi mai vedem!“).

Ca breaking news, punerea sub acuzare a fostului ministru de Externe şi lider PSD, Titus Corlăţan, pentru abuz în serviciu şi obţinerea de foloase necuvenite, se înscrie în lungul şir al dosarelor de tot felul pe care DNA le instrumentează. Justiţia îşi va urma cursul. Ce se va întîmpla dacă, şi în aceste condiţii, PSD va cîştiga alegerile locale şi parlamentare? Tot cu dosare şi arestări pe bandă rulantă o vom duce? Încotro? Într-o ţară în care, pe primele locuri, la încredere, stau pompierii şi instituţiile de forţă, Biserica şi-a pierdut din credibilitate şi e undeva la mijloc, iar Parlamentul, Guvernul şi clasa politică ocupă ultimele locuri, nu mai putem vorbi despre democraţie. Să fie începutul unei autocraţii care să schimbe faţa României, cu DNA şi celelalte servicii la cîrma ei? E posibil, e bine? Poate avem nevoie de dezinfectanţi puternici, care să fie şi eficienţi în combaterea  infecţiilor de tot felul. Poate ne înşelăm, şi realitatea este alta decît cea pe care o percepem noi. De pe stradă şi din mijloacele de transport RATB.