Home Articole Bercea : “Spaga a ajuns la Traian Basescu”

Bercea : “Spaga a ajuns la Traian Basescu”

2211
7
SHARE

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost audiat, vineri, la Tribunalul Constanţa, în procesul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Bercea Mondial a intrat în sala Tribunalului, căutându-l cu privirea pe Mircea Băsescu, aflat pe băncile din spate. “Ginerele meu este de opt luni la închisoare pentru că a spus: «naşule, dă-mi banii lui socrul meu» şi naşul este afară”, a afirmat Bercea Mondial la scurt timp după ce a intrat în sala de judecată.

Iniţial, el nu a mai dorit să dea declaraţii spunând că înainte de asta doreşte să facă un denunţ la DNA Constanţa că în septembrie 2010 i-a dat bani lui Mircea Băsescu pentru ca acesta să-l scape de închisoare pe Florin Anghel, fiul său, prin intermediul unui actual judecător la Curtea de Apel Constanţa.

După ce judecătoarea i-a transmis că nu poate da alt termen pentru ca el să dea declaraţii, Bercea Mondial a decis să vorbească. El a depus jurământul religios înainte de a prezenta faptele încheindu-l într-o manieră originală: “(…) Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Să moară copiii mei dacă vă mint”.

Apoi, el a spus că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, pe data de 26 iunie 2014.

Bercea Mondial a povestit că, după botezul nepoatei sale, fiul său, Florin, a fost reţinut pentru ultraj contra bunelor moravuri, iar atunci el a mers la Mircea Băsescu să-l roage să-l ajute. Băsescu i-ar fi cerut suma de 20.000 de euro, iar în prezenţa sa a sunat un magistrat, în prezent judecător la Curtea de Apel Constanţa, a povestit Bercea. El a menţionat că la scurtă vreme după acest episod fiul său a fost pus în libertate de Tribunalul Slatina, iar ulterior a primit o condamnare de opt luni de închisoare cu suspendare.

“Am căpătat încredere în Mircea Băsescu după acest moment”, a spus Bercea Mondial.

El a mai afirmat că, după data de 20 februarie 2011, când a fost arestat pentru tentativă de omor, Marian Căpăţână a venit la soţia şi la fiul său, Florin, spunând că a fost trimis de către Mircea Băsescu să-i dea bani pentru a-l scăpa din închisoare.

“I-am spus soţiei mele să vândă tot ce avem, case, terenuri, chiar şi copiii şi să mă scape de puşcărie. I-am dat suma de 600.000 de euro în două tranşe. Banii au fost daţi lui Mircea Băsescu de soţia mea, de Florin şi Izaura, după care naşul l-a trimis pe Marian Căpăţână să verifice dacă banii sunt adevăraţi sau falşi. Verificarea a avut loc într-un bloc din Constanţa, după care Marian Căpăţână a luat banii şi i-a dat naşului”, a povestit Bercea Mondial.

El a precizat că a fost pus în libertate de şase ori de către Tribunalul Olt, dar de tot atâtea ori Curtea de Apel Craiova a anulat decizia, menţinându-l după gratii. Bercea a susţinut în faţa instanţei că s-a întâmplat aşa pentru că Traian Băsescu, preşedintele României la acel moment, dorea mai mulţi bani pentru a interveni.

“Un avocat de la Curtea de Apel Craiova i-a spus soţiei mele că Traian Băsescu procedează aşa pentru a primi mai mulţi bani. Am întrebat-o pe soţia mea dacă naşul a primit banii şi mi-a spus că el i-a zis că 300.000 de euro i-a dat lui Traian Băsescu, oprindu-şi restul”, a spus Bercea Mondial.

Acesta a izbucnit apoi în plâns, spunând printre lacrimi: “Mi-a arestat toată familia”, după care şi-a amintit că a primit asigurări din partea lui Mircea Băsescu că va fi scos din închisoare.

“L-am sunat pe naşul din puşcărie şi i-am cerut să mă scape pentru că sunt nevinovat. Există convorbirile telefonice care pot fi verificate. Naşul îmi spune să am răbdare, că sunt nevinovat şi că o să mă scape”, a povestit Bercea Mondial.

El a precizat că Mircea Băsescu nu putea interveni direct pentru influenţarea unor magistraţi, ci acest lucru se întâmpla prin intermediul fratelui său. “Mircea Băsescu a cerut banii, i-a dat fratelui său. Mircea Băsescu nu ştia judecători din Olt sau din Craiova, ci influenţa era făcută prin intermediul fratelui său. Trebuiau influenţaţi magistraţi de la Curtea de Apel Craiova şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a mai spus Bercea Mondial, care a precizat că printre numele vehiculate la care ar fi urmat să se intervină se află şi cel al Liviei Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Întrebat de judecătoare dacă el crede că treburile în justiţie se rezolvă cu bani, Bercea a răspuns: “Merge cu bani Justiţia. Prima oară cum a mers, la Florin?”.

Bercea spune că după ce a fost condamnat la închisoare şi-a trimis familia să recupereze suma de 600.000 de euro de la Mircea Băsescu. Acesta le-a returnat o primă tranşă, de aproximativ 280.000 de dolari, iar cu o zi înainte de realizarea flagrantului, ocazie cu care au fost prinşi Izaura Anghel, soţul ei, Marius Constantin, şi Grinică-Ion, un alt fiu al lui Bercea, i-a înmânat patru – cinci galbeni care îi fuseseră dăruiţi lui Mircea Băsescu la botezul nepoatei lui Bercea Mondial.

“Cu o zi înainte să o aresteze pe Izaura, Mircea Băsescu a chemat-o şi i-a înapoiat cei patru – cinci galbeni pe care i-am dat la botez, spunându-i să-i vândă ca să cumpere mâncare. (…) Am vorbit cu Mircea Băsescu a doua zi după ce mi-a arestat ginerele şi fata şi i-am reproşat că a procedat astfel. El mi-a spus că nu putem vorbi pentru că avem telefoanele ascultate”, a mai declarat Bercea Mondial.

El a afirmat că banii daţi lui Mircea Băsescu au fost în bancnote de 500 de euro şi au provenit din vânzarea unui teren.

Bercea a spus că nu l-a împrumutat pe Marian Căpăţână cu bani pentru ca acesta să cumpere societatea Aversa, aşa cum afirmase Mircea Băsescu la primul termen de judecată, şi că Marian Căpăţână nu a luat niciun ban pentru el, sumele fiindu-i oferite lui Băsescu.

Bercea a mai spus că prima oară când a fost adus la DNA să dea declaraţii împotriva lui Mircea Băsescu nu a vrut să facă acest lucru pentru că nu dorea să-i facă rău acestuia.

Prima oară nu am vrut să dau declaraţie la DNA împotriva naşului. Nu am vrut să-i fac rău pentru că ştiam ce înseamnă puşcăria. Ştiu că naşul meu e bolnav şi nu am nimic cu el”, a mai afirmat Bercea Mondial.

Declaraţia sa dată în faţa instanţei, care a durat mai bine de o oră, a fost întreruptă deseori de lacrimile acestuia.

La final, înainte de a fi scos din sala de judecată, Bercea Mondial s-a uitat la Mircea Băsescu şi i-a spus: “Să trăieşti, naşule”.

Audiat după Bercea Mondial, Florin Anghel, fiul său, a declarat că a avut o întâlnire cu Marian Căpăţână, care susţinea că a fost trimis de Mircea Băsescu, să vadă cum poate fi scos Bercea din închisoare.

“L-am întrebat pe Mircea Băsescu cum să procedăm pentru a-l scoate pe tata din puşcărie şi mi-a spus să mai aşteptăm să ia legătura cu Traian Băsescu ca să facă în aşa fel încât să-i dea drumul. Ne-a cerut un milion de euro. Noi nu aveam decât 250.000 de euro, i-am dat, iar restul de bani i-am zis că-l dăm după ce va fi eliberat tata”, a povestit Florin Anghel.

Ulterior, el a precizat că Mircea Băsescu a mai primit încă 350.000 de euro, iar după ce Bercea a fost condamnat ei au cerut banii înapoi. Florin Anghel a spus că au primit 280.000 de dolari înapoi, iar pentru restul sumei erau amânaţi. Florin Anghel a povestit apoi că a cumpărat trei cravate cu o cameră video incorporată pentru a-l înregistra pe ascuns pe Mircea Băsescu. Florin Anghel a menţionat că înţelegerea era ca fratele lui Mircea Băsescu să intervină la judecători pentru ca Bercea Mondial să primească o pedeapsă de un an de închisoare, perioadă pe care o efectuase deja în arest preventiv.

Florin Anghel a mai spus că Marian Căpăţână a fost complicele lui Mircea Băsescu şi că a luat şi el bani din suma care îi fusese dată lui Mircea Băsescu.

Unul dintre avocaţii lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a spus că declaraţiile celor doi martori de la termenul de vineri au fost contradictorii.

“Declaraţiile au fost contradictorii încă de la urmărire penală. Aceiaşi martori denunţători au avut declaraţii contradictorii în condiţiile în care au dat două la urmărire penală. Acelaşi martor dă o declaraţie contradictorie la urmărire penală şi la faza de judecată, iar martorii, deşi aveau interese comune şi susţin că au fost de faţă la aceeaşi situaţie de fapt, dau declaraţii contradictorii între ei. Declaraţiile sunt aberante. Anghel Florin susţine că i-a dat personal banii lui Mircea Băsescu, apoi susţine că i-a dat banii lui Marian Căpăţână, îl ameninţă cu moartea pe Căpăţână pentru a primi banii înapoi, deci sunt contradicţii”, a declarat presei Nelu Taşcă.

Instanţa a decis ca pe 20 februarie să ia în discuţie măsurile preventive în cazurile lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, afalţi, în prezent, în arest la domiciliu.

Următorul termen pe fond a fost fixat pentru 13 martie, atunci când va fi audiată ca martor Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.

 

7 COMMENTS

  1. Desigur ca spaga a ajuns la Basescu Traian. De aceea Basescu Mircea nu are de unde sa-i inapoieze cei 280.000 euro lui Bercea. De ce nu reiese la iveala unde se afla suma si de ce nu poate fi inapoiata ???
    Suma a ramas la Basescu Traian, cel care a pus la cale impreuna cu fratele si cu DNA flagrantul, iar apoi suma a fost folosita pentru terenul de la Nana.
    Filmuletele prezentate de Basica si dosarul instrumentat de procurorul Iacobescu inca din 2011 sunt DOVEZI clare ca fratii Basescu sunt doi infractori notorii. Numai ca Mircea Basescu isi executa deja pedeapsa(ce va fi data) ACASA, iar Traian va fi scapat de toate acuzatiile de catre Kovesi si Stanciu.

    • (Fiind antenist) Nu pretinde nimeni de la tine sa si gandesti , dar cel putin sa citesti ceea ce scrie. Banii (sau o parte din bani) s-a dus pe cumpararea societatii Aversa (si cum Florin zice, o parte si-a retinut si capatana).

    • Nu este straniu cum ca ANAF si ANI nu verifica la sange averea clanului Basinescu chiar si acum dupa ce uciga-l toaca s-a terminat mandatul??? De ce-l mai proteja institutiile statului pe acest bisnitar si neamul lui de ciorditori.

  2. Basescu a fost cancerul Romaniei ! Iar noi ca natie am fost blestemati pt ca in 1989 de Craciun noi omoram oameni

    • Ba nu am fost blestemati deloc. Au fost niste unii, o mare majoritate de romani care au votat ca desteptii. Asa ca si-au facut-o cu mana lor. Problema nu este ca si-au facut-o ei, ci ca le-au facut-o si altora, care nu au nicio vina ca la putere au ajuns niste talhari votati de o majoritate care vrea altceva si nu democratie.

Leave a Reply