Friday, April 3, 2026
8.9 C
Bucharest

Biserica Ortodoxa Romana se dezice de propaganda putinista a Arhiepiscopului Teodosie de la Constanta

„Așa cum deja se știe, arhiepiscopul Teodosie obișnuiește să se pronunțe „sui generis” inclusiv pe teme extra-bisericesti.

În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură și pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când își exprimă preferințe sau varii afinități în legătură cu anumite persoane.

BOR comunică public în plan decizional și la nivelul orientării sale instituționale doar prin Sfântul Sinod și prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, transmite Vasile Bănescu.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, susţine, într-un interviu la Radio Dobrogea, că președintele rus Vladimir Putin este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte Athos şi la Ierusalim, iar românii îl văd ca „răufăcător”, scrie stiripesurse.ro

Vladimir Putin este cel in regimul caruia numerosi disidenti au fost asasinati, au fost lansate agresiuni militare asupra unor state independente (Georgia si Ucraina), Rusia a ocupat militar Estul Ucrainei si a generat 14000 morti pana in prezent, a anexat ilegal un teritoriu al Ucrainei – peninsula Crimeea.

Tot Vladimir Putin este cel care sustine regimul dictatorului sirian Bachar al Assad si razboiul declansat de acesta impotriva populatiei civile. Peste 400.000 sirieni au fost ucisi in 11 ani de razboi.

Hot this week

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Topics

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img