Friday, November 6, 2026
2.3 C
Bucharest

Blaga s-a prevalat de dreptul la tăcere in ancheta DNA

Fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga, care a fost citat să se prezinte, luni, la DNA Ploiești pentru a fi audiat de procurorii anticorupție, s-a prevalat de dreptul la tăcere, au declarat surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, anterior, Blaga nu a dat declarații în dosarul în care este urmărit penal sub control judiciar pentru trafic de influență, cerând să studieze dosarul.

În context, el s-a prezentat, luni, la DNA Ploiești, fiind citat pentru a fi audiat, însă din nou a refuzat să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere, au spus sursele citate.

De altfel, Vasile Blaga a părăsit sediul Parchetului la mai puțin de o jumătate de oră de la momentul sosirii sale, el nedorind să facă niciun fel de comentarii asupra anchetei.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.

Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere — secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan—, în sensul obținerii de bani pentru partid, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Topics

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img