Tuesday, November 10, 2026
5.5 C
Bucharest

Bodog, Petrea si Dunca nu vor mai fi ministri

Florian Bodog (ministrul sanatatii), Marius Dunca (ministrul tineretului si sporturilor) si Gabriel Petrea (ministrul pentru dialog social) au anuntat ca nu vor mai face parte din viitorul guvern condus de Viorica Dancila.

Bodog s-a remarcat printr-o slaba gestiune a numeroaselor crize din sanatate, iar Dunca si Petrea a fost complet absenti din peisajul public.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MTS, că se retrage din Guvern.

 ”Preşedinţi de federaţii mi-au arătat susţinerea în acest an de când sunt ministru, au strâns şi semnături, dar le-am spus că nu vreau semnături ca să rămân. Nu mi-a trecut niciun moment prin gând să duc aceste semnături la partid (PSD, n. red.), pentru că nu voi alerga niciodată după funcţie. De două-trei luni am zis că voi face un pas în lateral, iar acum vă anunţ că mă voi retrage din funcţia de ministru. Voi rămâne un partener al sportului şi sper că nu i-am dezamăgit pe preşedinţii de federaţii. E o familie frumoasă şi le transmit să aibă încredere în sportul românesc, pentru că va renaşte din cenuşă”, a declarat Dunca.

”M-am consultat în această decizie şi cu dl preşedinte Dragnea, pentru că trebuie asumate anumite responsabilităţi, şi vă spun că nu e un minister uşor, am depus mult efort aici. Acum mă duc să mă ocup şi de partid, pentru că sunt preşedinte de organizaţie la Braşov, de asemenea şi la Senat sunt foarte multe lucruri de realizat, multe proiecte de care mă voi ocupa”, a adăugat Dunca.

„Am luat decizia personală să nu-mi depun candidatura pentru un nou mandat la Ministerul Sănătății.”, a spus Florian Bodog, la sediul PSD.

“Am şi anunţat că nu mai rămân. Nu mi-am dat demisia, dar am anunţat că nu doresc să mai continui”, a spus Petrea, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

 

Hot this week

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Topics

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img