Poate fi capitala Romaniei – Bucuresti – o destinatie de city break?
Poate multi romani ar fi reticenti la o astfel de propunere. Dar ea este indicata chiar de francezii de la Le Monde !

Capitala Romaniei, București, devine o destinație turistică tot mai interesantă, comparabilă cu Praga și Berlinul, apreciază un amplu comentariu publicat marți în ziarul francez ”Le Monde”, care include și recomandări detaliate pentru o posibilă călătorie de trei zile în capitala României.

Supranumit ”Micul Paris al Balcanilor”, Bucureștiul nu are întregul farmec al Orașului Luminilor, dar merită vizitat pentru bogatul său patrimoniu istoric, zona centrală cu cafenelele originale, galerii de artă și magazine de lux, precum și pentru restaurantele ”care dau un gust bun vacanțelor în România”, susține publicația franceză, menționând, la urmă, dar nu în cele din urmă, argumentul prețurilor, cele mai mici prin comparație cu restul capitalelor europene.

Prima impresie este tulburătoare: un oraș al promotorilor imobiliari și al macaralelor, în care, pe o arteră centrală și plină de viață cum este Calea Victoriei, se găsesc hoteluri internaționale alături de biserici ortodoxe din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, precum și clădiri neoclasice de la începutul secolului trecut, în vecinătatea unor turnuri din beton și sticlă.

Printre obiectivele propuse unui eventual turist se numără Ateneul, cu ”acustica sa excepțională” și o frescă ilustrând istoria României, Piața Revoluției și Cercul Militar Național, cu o arhitectură în stil neoclasic și un ”interior ultra-kitsch”, unde se poate lua o gustare, un prânz sau o cină. Lista continuă cu Muzeul Național de Artă, clădire afectată în timpul revoluției din decembrie 1989, care deține ”foarte frumoase colecții”, printre care se remarcă cele de artă medievală și ”surprinzătoarea” galerie de artă modernă românească. Plimbarea pe Calea Victoriei ar trebui să cuprindă și Muzeul George Enescu, aflat într-unul dintre cele mai frumoase edificii bucureștene, cu ”superbe” elemente Art nouveau, este de părere autorul articolului.

Deplasarea în București poate fi o bună lecție de istorie a țării pentru cei care vor intra în Muzeul Țăranului Român — clădire destinată artei în timpul Regelui Carol al II-lea, devenită apoi Muzeul Partidului Comunist și consacrată în cele din urmă artizanatului, folclorului și arhitecturii tradiționale. Plimbarea bucolică și, totodată instructivă, poate continua la Muzeul Satului, ”un strămoș al actualelor ecomuzee”, situat pe mai bine de 14 hectare, pe malul Lacului Herăstrău. Desigur, imaginea nu poate fi completă fără o trecere prin ”impozantul Palat al Parlamentului”, construit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu și care ocupă locul doi în lume în topul celor mai mari clădiri administrative, după Pentagon.

Desigur, nu lipsesc nici sugestiile gastronomice, printre restaurantele menționate numărându-se ”Carul cu bere” și ”Joseph”, al renumitului chef Joseph Hadad, ”unul dintre cele mai bune din București și cu prețuri care sfidează orice concurență”.

Și, evident, ”Le Monde” amintește de Lipscani, al cărui ”nume este pe buzele tuturor”, cartier istoric, cu străduțe pietonale, pline de baruri, cafenele, magazine interesante și cu suveniruri, dintre care este de reținut librăria Cărturești, un edificiu cu trei etaje în care se poate bea și o cafea.

Dupa ce am parcurs acest interesant articol, am cautat sa vad ce companii de turism ofera Bucuresti ca destinatie de city break. Iata ce oferta am descoperit pe site-ul companiei Marshal :

http://www.marshal.ro/pdf/Bucharest.City.Break%20-%20Budapest.pdf

BUCURESTI

Turul orasului pentru a descoperi cele mai importante obiective artistice, culturale si istorice.

Itinerariu: Casa Presei Libere – Arcul de Triumf – Piata Victoriei – Piata Revolutiei – Ateneul Roman – Palatul Regal – Muzeul de Istorie – Piata Constitutiei – Palatul Parlamentului – Piata Unirii – Piata Universitatii (km 0) – Teatrul National – Piata Charles de Gaulle – Muzeul Satului

Obiective turistice:

Arcul de Triumf

Dedicat victoriei armatei romane in primul razboi mondial, Arcul de Triumf a fost ridicat in doua etape (1922 si 1935 – 1936) dupa proiectul arhitectului Petre ANTONESCU.

Palatul Regal

Palatul Regal a fost construit in perioada 1813 – 1815, iar in anul 1866 devine resedinta Regelui Carol I. In prezent, Palatul, devenit muzeu, gazduieste opere de arta ale unor autori celebri.

Ateneul Roman

Fondat in anul 1888, cu aspect al unui templu grecesc, are coloane ionice la intrare si un interior extraordinar cu fresce rotunde ilustrand momente din istoria Romaniei. Astazi, sunt peste 400 de concerte pe an sustinute atat de Orchestra Simfonica cat si de Orchestra de Camera.

Muzeul de Istorie

Este o constructie din anii 1894 – 1900 ridicata pe ruinele unui fost han, distrus in anul 1847 de un puternic incendiu. Fost Palat al Postelor, cu o intrare decorata cu coloane dorice, muzeul reflecta principalele etape ale istoriei nationale.

Palatul Parlamentului

Construita in perioada 1984 – 1989 este cea mai impresionanta cladire administrativa a Europei, incluzand sute de birouri, sali de receptie, sali de conferinte si sali destinate unor evenimente stiintifice, culturale si socio-politice. Cu o suprafata desfasurata de 330.000 mp, cladirea este a doua ca marime in lume dupa Pentagon.

Teatrul National

A fost fondat in anul 1852 ca si “Teatrul Cel Mare din Bucuresti”, primul sau director fiind Costache Caragiale. A devenit institutie nationala in anul 1864 si a fost denumit oficial  Teatrul National in anul 1875.

Muzeul Satului

Este unul dintre cele mai interesante parcuri etnografice in aer liber din lumea intreaga. Construit in anul 1936 de catre Dimitrie Gusti, muzeul este unul foarte original. Casele si imprejurimile acestora sunt expuse in functie de zona tarii de care apartin.

 

 

5 COMMENTS

  1. Turiştii nu vin doar pentru a vizita obiective de oricare importanţă sau neaparat să viziteze Bucureştiul, ei vin mai mult pentru umanizare, pentru a se vitaliza din puterea şi bucuria sufletească a românului, pentru omenia carcteristică românului şi senzualitatea limbii române!
    Vreţi să credeţi că e ceva ce nu poţi întîlni nicăieri în lume! Nu e băşcălie! V-am scris de 2 echipe(europa plus turcia, siria, egipt, hurgada/cam o lună de zile se fac filmări:arabi şi greci plus 2-3 elveţieni) care vor să facă un documentar doar cu vorba românului real şi pe fundal imagini geniale din România! S-au săturat de mizeriile care se aruncă permanent spre România şi români, grupul lor este compus şi din români care au spălat puţin cam tare faţa României şi sunt împotriva mizeriilor umane fără creier!

  2. Completare: 3-4 din grup 1 e copilul ministrului afacerilor externe al Egiptului (decedat de 2 ani) care a fost la negocierea cu Adrian Năstase prin 2000-2002(cea mai periculoasă fază pt. românica), altul e nepot al şeicului Arabiei Saudite, altul e tot un nepot al unui mare cap grec, e şi sora şi un văr al actualului ministru de externe din Egipt care trăieşte în Belgia(toţi sunt membrii unor familii care au avut contact dur la vedere cu A. Năstase şi ştiu perioada urîtă şi ipostaza în care a fost pusă România şi toţi trăiesc în altă ţară decît cea de origine)

  3. Noroc cu Oprescu,altfel daca ramaneam la halaici,basesti si videni ii alergau si acum cainii pe turisti.Dar ar face bine turistii sa se grabeasca pana nu fac, liberalii coabitanti ,orasul asa cum a fost, “ca ‘nainte era mai bine”, sau il surpa total daca,umbland pe sub pamant sa gaseasca metroul, dau de aur sau petrol,sau alte “zacaminte”, pe care deja le-or fi vandut inca inainte de a le gasi.

  4. Un aspect imbucurator pentru Bucuresti.
    @parere spunea “… ei vin mai mult pentru umanizare, pentru a se vitaliza din puterea şi bucuria sufletească a românului, pentru omenia carcteristică românului şi senzualitatea limbii române.” Nu cred ca ca Bucurestiul poate oferi asa ceva intr-un city breack, timpul fiind scurt.

Leave a Reply to AnonimulCancel reply